În următoarea perioadă, marile confederaţii sindicale au anunţat o serie de proteste la adresa actualei guvernări acuzată de toate relele din lume. Sondajele sunt chiar necruţătoare cu cei care ne guvernează, marea majoritate a românilor considerând că ne îndreptăm într-o direcţie greşită. Cu toate acestea, cel puţin până acum, mişcările sindicale au fost anemice şi nu avem motive să credem că va fi altfel de acum înainte. Şi repetăm, nu din pricina că oamenii nu ar fi nemulţumiţi ci din cauza faptului că nu au încredere în liderii sindicali. Majoritatea liderilor sindicali sunt în ultimii ani şi mari oameni de afaceri, exemplul Liviu Luca este edificator, iar ai crede că ies în stradă pentru interesele celor mulţi e din ce în ce mai greu. La fel de adevărat rămâne şi faptul că în ultimii ani s-a dus o politică constantă de compromitere a liderilor sindicali.
Proteste sindicale vor exista şi, la un moment dat, s-ar putea să fie mai mult sau mai puţin spontane. Guvernanţii vor trebui să ia în calcul faptul că veniturile salariaţilor, bugetari sau la privat, scad de la lună la lună iar impozitarea şi inflaţia cunosc o continuă creştere. Iarna care se anunţă ca cea mai grea din istorie potrivit specialiştilor americani va fi şi ea necruţătoare cu resursele materiale ale românilor, mai ales că o serie de subvenţii şi ajutoare au dispărut. Pe acest fond, oamenii vor fi mult mai predispuşi la gesturi extreme mergând până la a forţa căderea Guvernului. E adevărat că oamenii nu îşi mai permit o grevă sau le e frică să nu îşi piardă locul de muncă dar gradul de suportabilitate social a ajuns la limita extremă. Când aflăm că românii o duc mai rău ca în 1989 să ne gândim şi la ce s-a întâmplat în acel an?
Desigur, clasa politică are o vină uriaşă pentru fundătura în care am intrat cu toţii. Criza economică nu a venit decât să ne arate unde lucrurile nu merg. Am avut o creştere economică nesănătoasă, un consum bazat pe împrumuturi iar acum a venit scadenţa. Dar greşelile trecutului nu le mai putem repara, ca să mergem înainte avem nevoie de soluţii. Ori tocmai asta lipseşte, Putere şi Opoziţie se bat în ”programe” dar acestea nu există. La acest moment se vede că PDL-ul nu are soluţii, PSD-ul se află în aceeaşi situaţie şi ne ameninţă cu un program anticriză de ceva vreme iar PNL-ul propune soluţii fantasmagorice. Pe hârtie toate programele par să aibă o logică însă când trecem la partea practică constatăm, ca să luăm ca exemplu doar scutirile de taxe, că nu avem să ne permitem un asemenea lux. Pentru că bugetul, şi aşa franjuri, nu-şi permite să se lipsească şi de alte resurse.
Poate cea mai interesantă situaţie o întâlnim în învăţământ unde la acest moment greva nu este o alternativă. Am avut un fiasco la începutul verii iar cadrele didactice, cele care au pierdut aproximativ jumătate din salariu, par să accepte această situaţie. Sunt anunţate nişte anemice proteste pentru 5 octombrie, Ziua Internaţională a Educaţiei. Să fie vorba de aceiaşi dascăli cărora în 2008 li se promitea creşterea salariilor în prima zi de guvernare a noii majorităţi parlamentare?
Aşa că toamna protestelor sindicale poate merge de la un nou eşec sindical până la blocarea ţării şi implicit la schimbarea Guvernului. Aşa că vom trăi şi vom vedea!
