Sfârşitul colonelului Constantin Broşteanu Urdăreanu

Loading

Anul 1945 a fost un an în care în ţara noastră regimul comunist nou instalat la putere a desfiinţat practic marea boierime odată cu promulgarea în luna martie a legii de reformă agrară prin care se dispunea trecerea în proprietatea Statului a terenurilor marilor proprietari, lăsându-li-se acestora, de regulă, doar câte o suprafaţă de 50 hectare de teren.

În martie 1945, moşia fermă din Urdari a colonelului Constantin Broşteanu Urdăreanu a intrat în categoria celor care trebuiau expropriate
În martie 1945, moşia fermă din Urdari a colonelului Constantin Broşteanu Urdăreanu a intrat în categoria celor care trebuiau expropriate

Marele boier gorjean colonelul în rezervă Constantin Broşteanu Urdăreanu ce deţinea o splendidă şi renumită fermă model în comuna Urdari a intrat şi el sub incidenţa acestei legi însă dat fiind statutul pe care acesta îl avusese anterior de avocat, şef al Eforiei Spitalelor Civile din Bucureşti, senator de Gorj în perioada 1910-1914, colonel în armată dar şi persoană  cu influenţe la familia regală, fără să-i fie teamă de regimul comunist, a publicat în acelaşi an la Institutul de Arte Grafice „Nicu D. Miloşescu” din Tg. Jiu o broşură de 34 pagini într-un tiraj de 500 exemplare cu titlu „Comentariu asupra Decretului – Lege şi Regulamentului pentru înfăptuirea Reformei Agrare 22 Martie 1945”, lucrare în care printre altele a adus ofense „armatei roşii” care i-a distrus ferma ce o deţinea în comuna Urdari şi a comentat articolele de lege pe care le-a considerat împotriva unei dezvoltări sănătoase a ţării.

Legile comuniste nu se comentează
Cu această broşură Constantin Broşteanu s-a prezentat la Biroul Cenzurii, solicitând viza pentru tipărirea a câteva exemplare din memoriul său, aşa cum a fost numit la început şi pe care intenţiona să îl adreseze Preşedintelui Comisiei de Plasă pentru aplicarea reformei agrare din Plasa Peşteana Jiu, Comisiei Centrale pentru aplicarea reformei agrare de pe lângă Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Preşedintelui Consiliului de Miniştrii şi Vice Preşedintelui Consiliului de Miniştrii.
Astfel în dimineaţa zilei de 6 iunie 1945 memoriul era deja tipărit adăogându-i-se însă şi o copertă pe care acesta nu o prezentase cenzurii cu titlul „Comentariu asupra legii de reformă agrară şi regulamentul ei de aplicare”. Imediat după apariţie s-a procedat de către autorităţi la confiscarea celor 500 exemplare în care fusese tipărită şi difuzată lucrarea.
În prima parte a lucrării, autorul prezenta ferma sa de la Urdari care era cunoscută în ţară dar şi în străinătate pentru rezultatele deosebite pe care le-a avut în activitatea de creştere a porcilor de rasă, în viticultură dar şi prin realizarea unicului parc de brazi din ţară situat într-o zonă colinară ce cuprindea 11 varietăţi din diferite ţări un exemplu fiind cedrul de Liban.
Ferma model mai fusese vandalizată şi în timpul ocupaţiei străine din perioada 1916-1918 de către soldaţii unguri care fixaseră comandatura în conacul moşiei jefuind crescătoria de animale au devastat ce-a mai mare parte din cele peste 100 pogoane plantate cu pruni, la fel şi pădurea moşiei, parcul de brazi şi via de pe o suprafaţă de 50 pogoane. Locuitorii comunei profitând de acest context au contribuit şi ei la acest dezastru în special sustrăgând lemne din pădure şi chiar din minunatul parc de brazi, tăind copacii la o înălţime de un metru de la pământ sau chiar de la suprafaţa pământului pe mari suprafeţe, astfel încât orice posibilitate de regenerare era imposibilă.
La înapoierea din război, unde a fost avansat de la gradul de maior, obţinut în Bulgaria, la gradul de colonel şi decorat cu ordinul Coroana României, Constantin Broşteanu cu toată marea decepţie, fiind în puterea vârstei, având şi resurse materiale agonisite prin munca profesională la Bucureşti dar şi „împins de porunca strămoşilor ce au stăpânit peste 600 ani fără întrerupere moşia ce nu a fost niciodată arendată, ce cereau ca moşia să fie iubită cu toată dragostea sufletului”, a hotărât totuşi să înceapă să reclădească din ruine un nou „edificiu” agricol angajând ca administrator al moşiei pe un nepot al său ce făcuse studii agricole în Germania, fără experienţă dar cu „bună voinţă”, împreună au reuşit să asigure moşiei din nou rentabilitatea.
Reforma Agrară din anul 1921 nu includea şi moşia fermă din Urdari, terenul fiind ocupat în mare parte cu 50 pogoane plantate cu vie, 100 pogoane de pruni, 10 pogoane pepiniere de viţă americană, parcul de brazi, grădina de zarzavat, conacul, magaziile, pătule, grajd şi şoprurile cu oboarele lor. Cu toate acestea, să nu producă suspiciuni, a defrişat 5 ha teren cu pruni, cele mai devastate, trecând terenul ca teren de cultură din care s-a dat cota legală de expropriere.
Sub îngrijirea soţiei sale a pus la dispoziţia sătenilor o mică farmacie şi tot soţia sa, având şi pregătirea necesară ca infirmieră, reuşea adevărate operaţii de spintecare de burtă cu intestinele vărsate, vindeca zeci de cazuri de arsuri, tăieri grave de securi, naşteri grele şi multe alte genuri de afecţiuni fiind ajutaţii nu numai sătenii din localitate ci şi din alte sate învecinate de pe o rază de 15 km.
Deoarece nu avea moştenitori Colonelul Constantin Broşteanu Urdăreanu în anul 1935 a depus la Tribunalul Judeţului Gorj un testament sub formă mistică prin care testa moşia fermă de la Urdari Statului în vederea înfiinţării aici a unui institut de selecţionare şi îndrumare.
Punctul sensibil al lucrării publicate care a determinat autorităţile să interzică şi să confişte toate exemplarele la constituit adevărul pe care la prezentat şi dezbătut despre jafurile comise de armata sovietică ce cu ocazia trecerii prin comuna Urdari, în luna septembrie 1944 a distrus toată această moşie fermă, devastând şi distrugând aproape complet tot ce se găsea în pivniţe, magazii şi aproape tot inventarul viu şi mort. Astfel a fost lipsit de toată crescătoria de vaci Siementhal, întreaga crescătorie de porci rasa Mangaliţa. Porcii pentru a putea fi salvaţi au fost transportaţi la o cramă ce o avea la plantaţia de vie unde ruşii au fost duşi de un sătean colaboraţionist pentru băutură şi astfel toţi porcii mari şi mici au fost împuşcaţi de către soldaţi ruşi şi aruncaţi în camioanele cu care au şi plecat mai departe.

Sfârşitul unei epoci
Tot de armata rusă i-au fost luaţi caii precum şi 11000 litri de ţuică veche din care 640 litri din anul 1892, circa 9000 litri de vin alb şi negru vechi. Sătenii au devastat şi ei via de unde au cărat cu carele întreaga recoltă. Din pivniţă au luat 18 butoaie, au distrus zăcătorile de 8-10000 litri pentru a scoate restul de băutură ce nu-l puteau extrage prin slăvină, tăind fundurile de doi metri înălţime cu securile. Au mai luat aproape tot inventarul mort cum şi aproape 500 păsări toate de rasă, întreaga recoltă de ovăz şi grâu din magazii.
Ca şi cum nu era îndeajuns, în luna martie 1945, moşia fermă din Urdari proprietate a colonelului Constantin Broşteanu Urdăreanu avea să intre în categoria celor ce trebuiau expropriate în baza reformei agrare aplicate la acea dată în ţara noastră.
În aceste condiţii autorul lucrării pune un accent deosebit pe comentariul asupra textului de lege şi regulamentului pentru înfăptuirea acestei reforme agrare, contrazicând continuu aproape fiecare articol în parte, dezvoltând pe alocuri pe cele considerate de el „greşite măsuri economice” care „pot pricinui pagube incalculabile, catastrofe, pot provoca chiar prăbuşirea iremediabilă a unui popor”. Tot din studierea acestei legi, autorul demonstrează că în definitiv nu era vorba despre o lege de expropriere ci de una de confiscare a bunurilor „exprimate prin eufemismul: trec imediat fără nici o despăgubire pe deplin în proprietatea Statului”. Aceste ultime comentarii pe care le-a dezvoltat colonelul Constantin Broşteanu Urdăreanu l-au determinat să î-şi revoce şi testamentul pe care îl făcuse în favoarea Statului afirmând că „scopul urmărit de mine nu mai poate fi realizat”.
În urma editării acestei lucrări, autorul a fost arestat şi persecutat de autorităţi. Dată fiind vârsta foarte înaintată a fost totuşi eliberat şi judecat în stare de libertate. S-a stins însă din viaţă la data de 15 iunie 1946 în casa sa din Bucureşti la vârsta de 79 ani înainte de a se pronunţa o sentinţă definitivă împotriva acestuia. Procesul, ajuns la Parchetul Militar s-a încheiat, lucrarea sa rămânând astfel necunoscută publicului şi fără ecoul scontat.
Dan Cismaşu