Războiul ruso-turc izbucnit în aprilie 1828 şi încheiat prin tratatul de la Adrianopol semnat în anul 1829, a fost premisa unei noi perioade de reforme. Prin „Actul osăbit, pentru Principaturile Moldova şi Tara Românească” a sporit autonomia internă celor două principate, iar Poarta se obliga să confirme regulamentele ce urmau a fi introduse în timpul ocupaţiei ruse.
Dacă revoluţia de la 1821 a însemnat sfârşitul domniilor fanariote, adoptarea Regulamentelor Organice în Ţara Românească şi Moldova, reprezintă începutul modernizării celor două principate. Deşi păstrează vechile privilegii ale boierimii, regulamentele introduc o administraţie modernă, reorganizează fiscalitatea şi introduc principiul separaţie puterilor în stat, fiind astfel motorul celor mai ample reforme care s-au adoptat până atunci.
Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale deţine puţine documente din perioada regulamentară, majoritatea acestora fiind concentrate în cinci fonduri arhivistice , şi anume „Prefectura Judeţului Gorj”, „Primăria Oraşului Tg-Jiu”, „Tribunalul Judeţului Gorj”, „Şcoala primară de Băieţi Tg-Jiu” şi „Poliţia Oraşului Tg-Jiu”. Printre documentele păstrate se numără şi o copie a scrisorii adresate de ţarul Nicolae I (1825-1855) generalului Pavel Kisseleff referitoare la întocmirea celor două regulamente.
Documente inedite
Această copie a fost înaintată Ocârmuirii (Prefecturii) Judeţului Gorj de către Marea Dvornicie din Lăuntru (Ministerul de Interne) care a socotit de trebuinţă „…a împărtăşi şi lăcuitorilor din partea locului …” „în auzul tuturor” „bunăvoinţa şi dorinţa şi înalta părinteasca grijire a Mării Sale Împăratul” exprimate în urma întocmirii şi adoptării celor două acte normative menţionate mai sus. De menţionat că la data de 2 martie 1832 când s-a primit ordinul, cu acesta au fost trimise 100 exemplare tipărite spre a fi afişate în oraş. Sarcina a fost dusă la îndeplinire aşa cum rezultă din rapoartele întocmite de poliţia şi magistratul (primăria) oraşului ambele datate 4 martie 1832.
Rămânând fidel principiului potrivit căruia menirea arhivistului este să respecte adevărul istoric şi să pună la dispoziţia celor interesaţi materialul arhivistic , reproducem mai jos conţinutul acestei scrisori, respectând ortografia vremii.
„Adresă a Ec. S. D. Prezidentului Plenipotent către Pea. Sf. S. Păr. Ocârmuitoriul Sfintei Mitropolii şi Prezdentul Obicinuitei Adunări
Mă grăbesc să împărtăşesc pe Preaosfinţia Voastră alăturata adeverită copie după rescriptul pe care Mărirea S. Înpăratul au binevoit să mi-l îndrepteze în urma raporturilor prin care am avut cinste să aduc pe rând la picioarele Înpărătescului tron rugăciunile de mulţumire ale Obşteştilor Adunări de revizie din Valahia şi Moldavia. Aflându-mă în stare de a preţui râvna şi curăţenia sufletului care necurmat a povăţuit mădularele (reprezentanţi) clirosului (clerului) şi nobleţii rumâneşti (s.n.) într-astă vrednică de neuitare epohă (epocă) a reorganizaţii Patrii dumnealor mă socotesc fericit că am putut să trag asupră-le această nouă dovadă de înaltă părintească îngrijire a M.S.Înpăratul
Rog pe Preaosfinţia Voastră să binevoiţi a face cunoscută aceaste mădularilor Obicinuitei Adunări al căria acum te afli prezident, precum şi celorlalţi mai însemnaţi boieri ai acestui principat.
Cartea în care să coprinde asemenea dovezi strălucitoare de o dragoste atât de înaltă se va depune în arhiva Sfintei Mitropolii. Binevoieşte Preaosfinţia Voastră să primiţi încredinţarea deosebitei cinstiri cu care am cinste a fi al Preaosfiţii Voastre prea plecat şi prea supus slugă
Pavel Kiselev
Rescriptul M. S. Înpăratului
D. Gheneral Adiotant Kiselev
Am primit cu mulţumire adresurile care mi-aţi trimis pe rând din partea clirosului şi a boierilor din Valahia şi Moldavia împreunaţi în adunări şi prin care îmi arată recunoştinţa lor pentru regulamenturile ocârmuirei din lăuntru ale cărora alcătuire şi cercetare s-au săvârşit potrivit cu osebitul act al tractatului de la Adrianopoli atingător de amândouă principaturile.
Am simţit de-o potrivă mulţumire a afla din raporturile Dmniei Voastre că într-această lucrare atât de neapărată spre fericirea acestor provinţii, pe de-o parte s-au luat în mai deosebite băgări de seamă trebuinţele lăcuitorilor de toate stările şi pe de altă s-au păzit cu credinţă legăturile şi datoriile Ţării către Înalta Poartă Otomanicească.
Cu mulţumirea mea cunosc că dumneavoastră v-aţi arătat cu cea mai mare osârdie şi râvnă la această lucrare care au luat un sfârşit potrivit cu dorinţa mea, precum asemenea doresc a arăta boerilor prinţipaturilor mulţumirea mea pentru urmarea gândurilor cu care s-au purtat şi pentru patriotismul (s.n.) ce au arătat.
Asemene la vei mulţumi pentru încredinţările ce-mi aduc de aplecarea lor către persoana Mea şi arată-le că vor dobândi noă (noi) titluri la dregătoria şi protecţia Mea prin unirea ce vor păzi între dânşii şi prin buna rânduială ce vor întocmi în Ţara lor.
Către aceasta rog pe Dumnezeu D. Adiotant Gheneral Kiselev ca să te păzească sub a sa sfântă umbrire.
Iscălit Nicolae
Petersburg ( Sanct Petersburg) 21 decembrie 1831”
Pe lângă situaţia inedită şi stilul oficial al scrierii, în scrisoare găsim inserate câteva principii care ar trebui să stea la baza adoptării oricărui act normativ şi ai bunei guvernări.
Astfel aflăm că „această lucrare atât de neapărată spre fericirea acestor provinţii” dar şi că „s-au luat mai deosebite băgări de seamă trebuinţele lăcuitorilor de toate stările”, deci legiferarea ar trebui să aibă ca finalitate „fericirea” şi să se facă după o temeinică documentare („deosebite băgări de seamă”).
Tot de aici aflăm că o reformă ca să reziste şi să dea roade are nevoie de consens, lucru ilustrat în două rânduri în scrisoare; în primul rând prin mulţumirile adresate boierilor „pentru urmarea gândurilor cu care s-au purtat şi pentru patriotismul (s.n.) ce au arătat” şi în al doilea rând precizând „unirea (s.n.)ce vor păzi între dânşii şi prin buna rânduială ce vor întocmi în Ţara lor”.
Personal am fost impresionat găsind substantivul comun ţară scris cu majusculă ca un substantiv propriu dar şi precizarea patriotismului în corespondenţa unor străini.
Cine spunea că nu avem nimic de învăţat din istorie?
Ion Hobeanu