Școala, o preocupare pentru regimul comunist (IV)

 63 total views

În ultimii ani au existat multiple preocupări istoriografice pentru trecutul învățământului de pe aceste meleaguri, perioada comunistă fiind mai puțin aprofundată deși este cea mai plină de realizări. Statul comunist a investit în școli, practic atunci s-a construit rețeaua școlară care funcționează și în prezent. Încercăm să punctăm câteva momente importante din învățământul acelei perioade care nu a însemnat doar investiții ci și ideologizare, scăderea calității actului educațional spre sfârșitul perioadei și aceea practică agricolă care nu era prea populară printre părinți și elevi.

elevi-comunismPentru a înţelege evoluţia învăţământului românesc în comunism trebuie să analizăm şi documentele legislative referitoare la domeniu. Într-o dinamică aparte, semnificative sunt ultimele două legi, 1968 şi 1978, perioada de început a comunismului importând modelul sovietic la virgulă. Căutând aspectele pozitive în Legea din 1948, cu siguranţă lichidarea analfabetismului era un bun câştigat. Pe lângă cursurile pentru adulţi, unde au fost implicate toate şcolile, aveam pentru prima dată o cuprindere majoritară a elevilor în învăţământul primar. Legislaţia a fost perfectibilă şi pe măsură ce tutela sovietică a devenit mai blândă, s-au înregistrat modificări normative menite să corecteze „amputările” din 1948. Reţinem aici creşterea duratei şcolii elementare la şapte ani,la care se adăuga liceul şi învăţământul superior, de scurtă şi de lungă durată, cu frecvenţă sau fără participare directă la cursuri.

Întoarcerea la tradiţie

Legea din 1968 dată în vremea lui Nicolae Ceauşescu este, în multe privinţe, cea mai amplă reformă a învăţământului românesc în această perioadă. Subliniem acest lucru deoarece învățământul obligatoriu devenit între timp de 8 ani este prelungit la 10, iar minoritățile naționale au dreptul de a studia în limba maternă, o regândire totală a sistemului pentru perioada respectivă.
Analizând acest document legislativ, aflăm că sistemul educaţional era organizat în șase cicluri: preșcolar,cu grădinițe de copii de la 3 la 6/7 ani; învățământul obligatoriu de cultură generală cu o durată de 10 ani (aici intrau clasele I-IV, V-VIII și IX-X), clasele IX și X fiind înacelași timp și anii I și II de liceu; liceul era de cultură generală – dura 4 ani, cu secție de real și umanistă – și liceul de specialitate – dura 4-5 ani și avea diferite profile.
Învățământul profesional sau tehnic, școlile de maiștri și postlicealele alcătuiau un alt ciclu, iar învățământul superior avea o durată cuprinsă între 3 ș i 6 ani și se desfășura în universități și institute.
Bazele puse în 1968 au rămas valabile pentru mult timp chiar dacă legile vor fi nefavorabile. Doar aşa, fostul inspector şcolar general de la Gorj, Vasile Romanescu, putea raporta în 1975 că “(…)reţeaua grădiniţelor(din Gorj-N.R.) a crescut cu încă 13 unităţi, procentul de cuprindere a copiilor de 3-5 ani crescând de la 72% la 75% iar al celor de 5 ani ajungând la 98,5%, majoritatea unităţilor preşcolare fiind încadrate cu personal didactic calificat. Cu toate că îndeplinirea sarcinilor prevăzute de noua programă cere înzestrarea unităţilor preşcolare cu materiale ajutătoare, cărţi de poveşti, ilustrate, îndrumări privind organizarea şi desfăşurarea jocurilor didactice, care lipsesc, se poate aprecia că prin munca şi eforturile depuse de educatoarele cu pasiune pentru profesia ce şi-au ales, s-a reuşit ca temele respective să fie predate folosind materiale confecţionate prin mijloace locale, sarcina didactică şi scopul fiecărei activităţi fiind realizate în mod satisfăcător.” Nu doar că recunoaşterea neajunsurilor a dispărut din documentele din ultimii ani ai comunismului, în 1975 încă era posibil, dar ideologia era prezentă peste tot în dauna realităţilor vremii.

Un pas înapoi

Astfel, Legea învățământului din anul 1978 face ca învățământul românesc să intre în subordinea ideologiei comuniste și a politicii practicate de către PCR. Se punea accentul pe politizarea sistemului și pe ierarhizarea disciplinelor; așezate astfel: științe fundamentele exacte: matematică, fizică, chimie, biologie etc.; acestea fiind urmate de materiile care aveau ca obiect de studiu cunoașterea istoriei și culturii naționale.
Se punea un mare accent pe practica de producție se efectua în școli, întreprinderi, și alte unități economice, fiind promovată educația prin muncă, exercitată atât de elevi, cât și de cadrele didactice.
Deși au existat dificultăți în punerea în practică a acestor acte normative, unele dintre ele având ca principal obiectiv politizarea sistemului educațional, aceste reforme au adus învățământului românesc progrese remarcabile, în ceea ce privește creșterea numărului de elevi înscriși în unitățile școlare. Potrivit unor date statistice, în anul 1972/1973, în şcolile din România erau înscriși aproximativ patru milioane și jumătate elevi și studenți; existau circa 2500 de școli de cultură generală cu clasele I-X, iar în licee erau aproximativ o jumătate de milion de tineri. În Gorj existau circa 60.000 de elevi în învăţământul preuniversitar. (Va urma)