Rovinari, la 33 de ani

Loading

Pe 9 decembrie 1981, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 366, se înfiinţa Oraşul Rovinari, fiind cel mai nou şi mai tânăr oraş apărut pe harta ţării. După 33 de ani de la această dată, Rovinariul rămâne un oraş tânăr atât datorită vârstei sale, dar şi a mediei de vârstă a locuitorilor săi, de 36 ani.

Rovinariul nu mai e colonia muncitorească a minerilor și energeticienilor, ci un oraș european
Rovinariul nu mai e colonia muncitorească a minerilor și energeticienilor, ci un oraș european

Puţini ştiu, faptul că, iniţial, Rovinari a fost sat în Comuna Bîlteni, oraşul ca unitate administrativ-teritorială distinctă formându-se pe porţiuni din teritoriul celor şase comune învecinate: Bîlteni, Fărcăşeşti, Cîlnic, Teleşti, Băleşti, Drăguţeşti.
Aşezarea umană a luat naştere mai mult forţat, datorită zăcămintelor foarte însemnate de cărbune – lignit, fiind foarte cunoscute cele două laturi ale sale: energetică şi extractivă, în jurul cărora s-a concentrat existenţa acestui oraş.
Începând cu anul 2000, Oraşul Rovinari s-a transformat din oraşul în care se pleacă, în oraşul în care se vine, maturizarea acestuia văzându-se de la un an la altul, fapt ce a determinat ca la 1 ianuarie 2014 populaţia stabilă a acestuia să numere 13.260 locuitori, fiind a treia localitate din Judeţul Gorj raportat la numărul de locuitori, după Municipiile Tîrgu-Jiu şi Motru.
Deși unii dintre minerii sau energeticienii care au fost aduși din întreaga țară la înființarea carierelor și a termocentralei Rogojelu s-au întors în zonele lor după disponibilizare sau pensionare, iar apartamentele lor erau părăsite, la Rovinari au început să vină noi locuitor, care s-au mutat în locuințele părăsite, după ce orașul a început să se dezvolte. Una dintre cele mai importante utilități care lipsea multe ore din zi era apa curentă, care acum este rezolvată în totalitate, iar orașul s-a transformat, din unul mohorât și negru de cărbune, într-unul curat, frumos și plin de flori.

Atestare documentară

Primele date despre teritoriul care corespunde zonei oraşului Rovinari sunt încă din paleolitic, dar prima atestare a satului Rovinari este menţionată în anul 1497 în actele de întărire sau daniile făcute de Sigismund regele Ungariei sau Iancu de Hunedoara. Denumirea satului provine de la cuvântul „rovină” care înseamnă mlaştină.