Au trecut deja cei 20 de ani pe care îi estima Silviu Brucan că ne-ar fi necesari să depăşim tranziţia post-comunistă. Din nefericire, s-a confirmat la figurat zicerea potrivit căreia construcţiile „epocii de aur” nu vor putea fi egalate de noua clasă politică. Nimeni nu s-a gândit însă că chiar nu se va mai construi nimic. În România democratică, pe o perioadă de două decenii, nu s-a construit nici un kilometru de autostradă, darămite vreo centrală nucleară sau vreun aeroport.
Dacă în România se face ceva, şi acel lucru doar la nivel declarativ, aflăm doar în campaniile electorale. Atunci ne spun politicienii că vor construi de toate iar prin România vor curge râuri de lapte şi miere. Pe hârtie autostrăzile arată bine, locuinţele se construiesc cât ai bate din palme iar românii au chiar bani să le cumpere, fie şi cu programul „Prima casă”. Tot pe hârtie aflăm că românii o duc foarte bine deşi dacă nu ar fi fost împrumuturile internaţionale nici bani de pensii sau salarii la bugetari nu am fi avut.
Acum în campanie politicienii ne spun că anul 2009 a fost un an „al investiţiilor“, în care „infrastructura nu are vacanţă“. Singurele dovezi, cum am putut vedea în presă dar şi în realitate, sunt facturi neachitate de o jumătate de miliard de euro numai la autostrăzi şi lucrări începute în 2009, aflate în stadiul 0%. Să mai vorbim de datoriile de la fostul guvern care nu au fost achitate nici până acum, deşi se vorbea de primăvara trecută? Cu alte cuvinte, doar în campanie lucrurile merg bine în România, altfel e jale.
În pofida faptului că suntem într-o epocă a progresului, România stă pe loc sau, ca să ne păstrăm optimismul, paşii în faţă sunt nesemnificativi. Suntem în spatele ţărilor din Uniunea Europeană dar nimeni, cu excepţia politicienilor, nu are senzaţia că acest decalaj se reduce. Şi atunci, campaniile electorale sunt cel mult motive de reflecţie. Atunci când vor deveni momente de punere a lucrurilor la punct, cei care ne mint şi sunt vinovaţi de faptul că România stă pe loc vor plăti electoral. Poate atunci vom merge şi înainte.
Cei care au venit cu ideea decalării alegerilor parlamentare de cele prezidenţiale mizau pe o politică a candidatului şi nu a partidelor, pe un uninominal care să premenească clasa politică. Rezultatul? Parlamentarii sunt tot aceiaşi, pe care îi pune la zid actualul preşedinte, iar prezidenţiabilii, aceiaşi lideri politici, se laudă cu programul electoral al PSD, PDL, PNL ş.a. Nimic nou, parcă şi aici stăm pe loc, doar că acum s-a schimbat o parte a actorilor. În atari condiţii, mai că suntem tentaţi să îl urmăm pe Mircea Badea în demersul său de a nu participa la alegeri.
Datoria noastră este să încercăm să distingem grâul de neghină. Să analizăm bine şi să votăm cum credem că e mai bine. Dar de preferat ar fi, chiar dacă sărăcia e mare, să nu o facem pentru bani sau pentru o găleată cu un anumit nume. Cine ne minte acum cu puţin, ne va minţi mai târziu cu mult! Cine are urechi de auzit?