În biblioteca Serviciului Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale am identificat o publicaţie deosebită a lui I. Moisil, profesor şi director al Gimnaziului Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, intitulată „REPERTORIU BOTANIC ŞI CONSILII DE PREPARARE A PLANTELOR PENTRU HERBARIU”. Deşi arată mai mult ca o broşură a zilelor noastre, publicaţia a văzut lumina tiparului în anul 1905 în Târgu Jiu la Editura Librăriei şi Tipografia N. D. Miloşescu – furnizorul Curţii Regale, ca un îndrumător pentru tineri la întocmirea unui ierbar.
Cărticica are mai multe capitole, amintim astfel că la capitolul I este prezentat „Repertoriu asupra organelor plantelor şi numirile lor cele mai obişnuite”, în capitolul al II-lea este prezentat „Adunarea, uscarea şi aşezarea plantelor în herbariu” şi „Clasificaţiunea naturală”.
Foarte interesant de prezentat este îndrumarea referitoare la întocmirea unui herbariu, cum i se spunea în acele timpuri. Astfel în capitolul al doilea, intituat „Adunarea, uscarea şi aşezarea plantelor în herbariu”, este făcută următoarea prezentare:
„Nimic, nici, chipurile, nici cea mai bună descriere nu poate înlesni cunoascerea plantelor (studiul botanicei) aşa de mult ca o colecţiune de plante sau herbariu, făcut de însuşi scolariul; de oarece prin adunarea de plante nu numai că cea ce s-a învăţat din carte întipăreşte mai bine în mintea lui, ci tot odată scolariul capătă şi un interes deosăbit spre studiul botanicei şi a sciinţelor naturale în general.
Spre a da un îndemn tinerimei române din școalele naturale, a-i desvolta gustul şi interesul pentru natura cea frumoasă, am arangiat o colecţiune de plante.
Plantele de pe teritoriul românesc sunt determinate de botanici străini şi români. Dintre aceştia amintesc pe dr. D. Brândză, fost profesor de botanică la universitatea din Bucureşti, d. Florian Porcius, vice căpitan pensionat, membru al Academii Române, din Rocna (Transilvania), d. Grecescu şi d. Mih. Vlădescu, prov. univ. Bucureşti, caru cu toţii au merite neperitoare pentru cercetarea floarei române.
Oricine îşi poate face cu uşurinţă un herbariu din plantele locului unde trăesce, adunândule la plimbările, ce fac în jurul oraşului sau a satului, sau făcând anume escursiuni botanice. Pentru ca planta să se poată conserva timp îndelungat şi pe cât se poate mai aproape de forma, în care ea să află în natură, trebue să se opereze dupe anumite regule. Întâi de toate să se caute indivizii cei mai frumoşi şi mai sănătoşi, la care să se afle, pe cât este posibil toate părţile unei plante, precum rădăcina, tulpina, frunzele, (cârcei, ghimpi etc.), florile şi fructele. În cas când nu s-ar putea conserva toate părţile, atunci să se adune cel puţin părţile principale şi caracteristice.
De oarece plantele să veştejesc după câteva ore, şi atunci frunzele se sbârcesc şi florile să închid, şi deci nu le putem întinde cu uşurinţă pe hârtie, ca să nu-şi piardă forma, este bine, ca cel puţin la escursiunile mai îndelungate, să avel o cutie de tinichea (cosîtor) – „cutiă de botanist”, de formă cilindrică, ceva turtită lungă cam de 40 centimetri, lată de vreo 10 cm. în diametru, prevăzută cu o uşiţă şi cu o curea pentru a o atârna de corp. În o astfel de cutie închisă, plantele aşezate îndată după scoaterea din pământ, să conservă mai mult timp proaspete, din causa vaporilor de apă, ce se formează şi să depun asupra plantelor ca roauă.
O metodă foarte bună este a aşeza plantele, chiar la locul adunărei, în hârtie. Sosind acasă fiecare plantă să se întindă cu băgare de seamă pe hârtie sugativă de calitate ordinară sau şi între hârtie de ziare, astfel că fiecare frunză şi floare să îşi păstreze forma ei firească.
Florile să se aşeze unele cu corola deschisă, ca să se poată deosebi sepalele, petalele, staminele şi pistilul, altele să se poată deosebi din partea din dărăpt. Aşezăm apoi deasupra ei o altă coală, ear ca să nu să umezească prea tare să mai pun câte 3-4 coli de hârtie goale uscate între fiecare plantă. În acest chip putem pune mai multe plante, în coli deosebite, unele peste altele. Toate coalele se aşază apoi între două scândurele, pe care le apăsăm cu petrii sau mai bine într-un teasc; apăsarea însă să nu fie tare, ci astfel ca aerul să poată întra cu uşurinţă printre ele ca să se usuce repede şi totuşi să-şi păstreze forma. Plantele apăsate dau sucul din ele hârtiei. Pentru ca sucul să dispară mai curând şi planta să se usuce mai repede trebue să schimbăm hârtia în care s-au pus, dimineaţa şi sara în zilele dintâi; după câte va zile să se schimbe odată pe zi, mai târziu tot la a treia zi. După 2 sau 3 săptămâni planta este uscată şi bună de aşezat în herbariu. Trebue observat însă că plantele să nu fie umede când le aşezăm în hârtia sugativă, căci altmintrea să înegresc; trebue deci lăsate să se usuce bine. Dacă le-am adus sara este mai bine să le punem cu rădăcina în apă până dimineaţa, ca să rămână proaspete. Pentru ca umezala să intre în ele şi astfel planta să-şi ţină posiţia ei firească, tăiem planta la un capăt. (Va urma)
Cristina Paula Vasiloiu
