Propaganda comunistă în Regiunea Gorj (II)

Loading

Înfiinţată ca urmare a prevederilor Legii 5 din 6 septembrie 1950, Regiunea Gorj rezulta din unirea fostelor judeţe Gorj şi Mehedinţi, la care se mai adăugau şi localităţi din Dolj, era împărţită teritorial în 3 oraşe şi 8 raioane, care cuprindeau un număr de 206 comune alcătuite din 954 sate. A funcţionat ca unitate administrativă până în anul 1952 când a încetat să mai existe ca urmare a Decretului 331 din 19 septembrie 1952. Ziarul ”Gorjul Liber” a mediatizat toate marile evenimente ale epocii.

În primii ani după război, în Gorj se găseau foarte putine tractoare la SMT-uri
În primii ani după război, în Gorj se găseau foarte putine tractoare la SMT-uri

Cu toate eforturile depuse de către autorităţile din Regiunea Gorj, ritmul de constituie a G.A.C.-urilor (Gospodării Agricole Colective) a fost relativ scăzut, dacă avem în vedere că dintre cele 1089 de gospodării colective existente la nivelul întregii ţări la 31 decembrie 1951, numai 18 erau din regiunea Gorj. Acest ritm scăzut se va menţine şi în cursul anului 1952, când se vor înfiinţa, până la data de 10 iunie, numai 4 gospodării colective (Drumul lui Lenin din comuna Burila Mare, 7 Noiembrie din comuna Devesel, Gheorghe Gheorghiu-Dej din comuna Danciu şi 1907 din comuna Nicolae Bălcescu). Totuşi, în condiţiile intensificării „muncii” depuse de organele de partid şi ale sfaturilor populare, existau perspective de înfiinţare a unor noi gospodării colective în 26 de comune, în timp ce ţăranii din 34 de comune păreau a fi mai curând atraşi înspre constituirea de întovărăşiri agricole.

Totul pentru cooperativizare
Dincolo de creşterea numerică a gospodăriilor agricole înfiinţate, se pare că s-a produs şi o creştere a numărului de gospodării înscrise în întovărăşire, însoţită şi de o creştere a inventarului viu şi mort adus de acestea. Dacă la începutul lunii octombrie 1950, în condiţiile existenţei unui număr de 15 gospodării colective, existau un număr de 86 pluguri, 31 grape, 27 prăşitori, 0 rariţe, o semănătoare, 35 căruţe şi 78 care, la sfârşitul lunii, situaţia utilajelor agricole aduse ca aport la gospodăriile existente era următoarea: 162 pluguri, 48 grape, 48 prăşitori, 5 rariţe, o semănătoare, 75 căruţe şi 110 care.
Pentru a putea avea succes, gospodăriile colective erau susţinute nu numai cu bani şi terenuri de la stat, dar li s-a asigurat şi posibilitatea de comasare a terenurilor deţinute, fapt ce va avea consecinţe nefaste în ceea ce priveşte reconstituirea actuală a proprietăţilor agricole. Pentru constituirea parcelelor celor 18 G.A.C.-uri existente la sfârşitul anului 1951, a fost comasată o suprafaţă de 2921,8684 ha teren, din care 2348,4461 arabil, 178,2723 fâneţe, restul fiind păşuni, păduri, grădini de zarzavat, vii ş.a. Cea mai mare suprafaţă de teren era cea a G.A.C. Viaţă Nouă din comuna Vânjuleţ, raionul Vânju-Mare, care deţinea o suprafaţă totală de 310,7194 ha, din care 297,0694 arabil, în timp ce G.A.C. 23 August din comuna Crângueşti, raionul Turnu Severin, deţinea doar 112,7500 ha teren, din care 108,0700 ha teren arabil.

Gospodăriile colective în Gorj
Datorită ritmului scăzut de constituire a G.A.C.-urilor, se intensifică acţiunea de constituire a unor întovărăşiri agricole, cele 22 asemenea asocieri existente în Regiunea Gorj în anul 1952, fiind aprobate în cursul aceluiaşi an.
O situaţie a acestor gospodării agricole colective, arată că la nivelul regiunii, la data de 10 iunie 1952, cele 22 de gospodării agricole colective au însămânţat cele aproape 2922 ha teren pe care le posedau, deşi conform unei situaţii din data de 31 octombrie 1950, se recunosc greutăţile întâmpinate cu ocazia efectuării muncilor agricole cu ajutorul S.M.T.-urilor (Staţii de Mecanizare şi Tractoare) din regiune „S-au încheiat contracte cu S.M.T. la toate 15 gospodării colective, însă acestea în parte execută lucrări de proastă calitate.”
Datorită nivelului scăzut al pregătirii profesionale a celor din conducerea gospodăriilor agricole (la sfârşitul anului 1950, dintre preşedinţi, doar unul era cu şcoală, restul fiind fără şcoală, iar dintre cei 19 brigadieri, doar 10 aveau şcoală), la începutul anului 1952 se iau măsuri pentru pregătirea cadrelor de conducere şi a personalului gospodăriilor agricole din regiune. Astfel, la începutul lunii februarie 1952 urmau cursuri de pregătire 14 preşedinţi, 17 brigadieri, 2 îndrumători contabili, 12 socotitori ş.a.
Pe lângă G.A.C.-uri au luat fiinţă ateliere: la Ştefăneşti – un atelier de oale; la Bărbăteşti – un atelier de prelucrat părul de capră; la Pristol – atelier de lemnărie, iar în alte G.A.C.-uri se vor înfiinţa ateliere de confecţionat mături de sorg.
Aşa cum reiese din documente, „uneltele chiabureşti” nu stăteau degeaba, infiltrându-se în gospodăriile colective. Fie că era vorba despre ţărani care aveau vina de a se fi însurat cu fiice de chiaburi, fie de persoane care nu participau la lucrul în comun, fie persoane care posedau cazane de ţuică şi care „făceau zâzanie între colectivişti”, datorită vigilenţei membrilor de partid chiaburii sunt excluşi din gospodăriile agricole din care făceau parte.

Presa comunistă despre evenimente
Dincolo de reperele sale istorice, acţiunea de constituire de G.A.C.-uri a fost intens mediatizată la nivelul organului de presă a Comitetului Judeţean/Regional al Partidul Muncitoresc Român şi a Consiliului Provizoriu al Judeţului Gorj  respectiv al Sfatului Popular al Regiunii Gorj.
Gorjul Liber publică numeroase articole despre acţiunile de înfiinţare de G.A.C.-uri, despre muncile agricole din diverse perioade, despre acţiunile „antipopulare” ale chiaburimii sau despre modelul sovietic ce trebuia urmat în domeniul agriculturii. Apărut la început ca un săptămânal, ulterior el va apărea de două ori pe săptămână, Gorjul Liber era organul local ce transmitea politica partidului. În perioada în care au funcţionat structurile care i-au dat naştere, ziarul a reprezentat un mijloc important de propagandă la nivelul Consiliului Provizoriu al Judeţului Gorj şi respectiv Sfatul Popular al Regiunii Gorj.
În ceea ce priveşte problema colectărilor, într-un articol apărut în luna martie 1952, pe lângă succesele enumerate la îndeplinirea planului la colectările de cereale, care la sfârşitul anului 1951 erau de 90-98%, fiind datorate „în bună măsură muncii de lămurire dusă dela om la om de către organizaţiile de bază”, organul local de presă constată că „… au fost întâmpinate însă şi multe greutăţi din partea unor sfaturi populare …”, făcând precizarea că „… unele sfaturi populare, ca cel al comunei Bumbeşti Jiu, nu au aplicat cotele în spiritul luptei de clasă, iar, din lipsă de vigilenţă, ţine pe chiaburul Dănăiaţă Dumitru fost mare comerciant şi exploatator, pe poziţie de mijlocaş pentru motivul că astăzi n-ar mai exploata.” În numeroase alte articole, se dau exemple de impunere greşită la unele comune, cum ar fi de exemplu impunerea la cota de lapte a unei gospodării din comuna Ţânţăreni care poseda doar doi boi: „…Cazuri asemănătoare mai sunt multe în regiunea noastră din cauză că unele elemente duşmănoase se mai află strecurate în posturi de răspundere de unde fac anumite greutăţi, aşa cum este la sfatul popular raionul Filiaşi, unde din lipsă de vigilenţă s-a strecurat ca şef al secţiei secretariat chiaburul Vlădoeanu N., duşman de moarte al clasei muncitoare. Pentru remedierea lipsurilor sfaturile populare raionale trebuie să controleze şi să sprijine direct sfaturile populare comunale…”
Într-un articol din 11 mai 1952, intitulat „Comune Fruntaşe la predarea cotelor de lapte”, se subliniază că în două din comune Novaci şi Bengeşti s-au ţinut, prin căminele culturale conferinţe, dar s-a desfăşurat şi o muncă de lămurire de la om la om de agitatorii organizaţiilor de bază şi s-a realizat predarea cotelor de la lapte în proporţie de 80% şi respectiv 78%. De fapt articolul menţionează doar că unii comunişti şi ţărani şi-au predat cotele, dar insistă asupra aspectelor negative din alte comune unde nu s-au realizat colectări (Săcelu), sau comune unde s-au realizat colectări în proporţie de 1% (Negoeşti). „În aceste comune chiaburii duşmanii de moarte ai ţărănimii muncitoare, au fost lăsaţi în voia lor şi nici un organ de stat nu s-a sesizat că ei nu şi-au predat cotele. De neîndeplinirea planului de colectare în predarea cotelor de lapte în aceste comune sunt de vină şi organizaţiile de bază care au neglijat această importantă problemă…” .