România este o ţară a contrastelor, locul unde se îmbină modernul cu tradiţionalul, cu peisaje montane impresionante sau câmpii idilice, dar şi cu oraşe sărace şi cu o infrastructură şubredă. Cu toate acestea, mai mulţi români sunt hotărâţi să se dedice promovării României.
Zig Zag prin România este un proiect care vine în ideea sprijinirii turismului românesc. Este vorba despre un grup de tineri antreprenori, cu vârste între 22 şi 29 de ani, din regiunea Moldovei, „tineri hotărâţi să promoveze locurile spectaculoase şi oamenii cu adevărat valoroşi cu care ar trebui să ne mândrim”, iar din echipă fac parte şi voluntari „cu spirit patriot”.
Cum vor să facă asta? Cum altfel decât să trăiască şi să povestească. „Demersul cel mai important e că trăim, învățam și povestim”, mărturisesc tinerii. Ei pleacă în drumeţie în fiecare judeţ din ţară, unde „zigzăguiesc” cel puţin 30 de zile. Filmează, fotografiază şi vorbesc cu oameni. „Datorită research-ului online şi cercetării teritoriale, în judeţele cu potenţial mai mare am zigzaguit chiar şi 70 de zile”, spune Marian Oancia, manager de proiect.
Echipa principală
Din echipa principală fac parte 7 tineri: Marian Oancia – manager proiect , Adelina Elena Ababei – marketing manager; Laura Chihaia – bloggeriţă; Cosmina Carmen Ciocan – manager de proiecte; Radu Mihail Dascălu- manager conţinut; Florin Minea – web developer & web designer;; Dumitru Pascariu – manager vânzări; Lor li se alătură alţi opt voluntari şi treizeci de colaboratori.
Am pornit la drum cu „puțini bani în buzunar” şi care „au acoperit doar plata cazării în primul judeţ, Botoşani”. Nu puteam continua aşa. Aveam nevoie să stabilească un plan pentru finanţare. „Am creat servicii multimedia şi web. Oferim pachete de promovare şi pachete de marketing, grafică& design şi copywriting”. Am mers mai departe şi am încheiat parteneriate cu companii din domeniul hotelier, restaurante, închirieri auto, tipografii, magazine IT sau producţie publicitară. „După 22 luni de călătorie am reuşit să dăm viaţă la sute de parteneriate pe plan local. Ne apropiem de o mie.”
Serviciile oferite de Zig-Zag prin România (clipuri promoţionale, şedinţe foto, dezvoltare site-uri sau copywriting) sunt menite să susţină proiectul. Momentan funcţionează în regim de barter (aproximativ 90%) şi în regim cash (10%). „Practic prin acest schimb ne oferim timpul şi energia pentru a lăsa în judeţele prin care am trecut materiale care contribuie la dezvoltarea turistică şi economică a fiecărei zone”, adaugă Marian Oancia.
Rezultate
Ce s-a materializat până acum? „În 22 luni de călătorie s-au strâns 24 cărţi turismo-educaţionale şi interviuri cu peste 800 de români deosebiţi din toate domeniile de activitate. Suntem milionari în fotografii. Am atins 1.000.000 de fotografii dedicate atracţiilor turistice şi avem montate peste 15 clipuri inovative cu o dinamică deosebită gen timelapse şi hyperlapse”.
Clipurile video realizate prin tehnica timelapse (tehnică fotografică ce surprinde o acţiune sau activitate amplă şi este redată într-un interval de timp scurt) au atras mii de vizualizări pe YouTube. Astfel de clipuri reprezintă o metodă foarte facilă de a prezenta diferitele aspecte dintr-un oraş sau judeţ într-o formă accesibilă. Dar asta nu înseamnă şi că sunt uşor de realizat sau că se fac într-un timp scurt. „Pentru o secundă de timelapse este nevoie de minimum 30 de fotografii ce urmează a fi prelucrate şi montate. „Realizarea unui clip (timelapse/ hyperlapse) pentru un judeţ înseamnă fotografierea obiectivelor turistice pe întreaga perioadă a şederii noastre acolo. Ulterior, fotografiile sunt prelucrate şi montate sub forma unui video de aproximativ 3 minute. Adesea, toată această activitate înseamnă peste 320 de ore de lucru şi peste 10.000 de fotografii preluate pe judeţ. Este implicată munca a peste 5 persoane, membri, voluntari şi colaboratori.”
Planuri de viitor
Planurile Zig Zag sunt măreţe, iar fondatorii vor un proiect cu o continuitate pe termen lung şi vor să creeze „cea mai interesantă carte de vizită a României. O carte de vizită autentică a valorilor româneşti: oameni şi locuri”. De asemenea, la finalul călătoriei prin România, creatorii proiectului doresc înfiinţarea unui muzeu care va cuprinde toate suvenirurile şi cadourile primite din toate judeţele (tablouri, vase din ceramică, cărţi, sculpturi şi altele). Mai mult, vor să dezvolte centre de dezvoltare a turismului românesc şi centre de educaţie nonformală. În acest sens au pornit colaborări la nivel internaţional cu 11 ţări în domeniul educaţiei nonformale (Croaţia, Bulgaria, Turcia, Spania , Italia, Ucraina, etc.), iar următorul pas este traducerea tuturor materialelor în limba engleză.
Recent am lansat o campanie de strangere de fonduri ce ne va ajuta sa finalizam ce ne-am propus pe anul 2016 http://goo.gl/3Sv4He. Daca îți place proiectul ai posibilitatea să-l susții cu suma minima de 25 lei și noi îți orferim o recompensă din colecția Zig Zag prin România . Ce zici?
Urmărești cu drag, Echipa Zig Zag !