Un număr de patru cadre didactice din învățământul preșcolar, gimnazial și liceal de la Liceul Tehnologic “Constantin Brâncuși” Peștișani au participat in perioada 20-24 iunie 2022 la o mobilitate în Spania, finanțată prin programul Erasmus+, Acțiunea Cheia 1 Educație Școlară, în cadrul proiectului Erasmus+ 2021-1-RO01-KA121-SCH-000005478 parte a Acreditării Erasmus în domeniul Educației Școlare valabilitate 01.03.2021-31.12.2027, obținută în 2021 și are ca scopul dezvoltarea competențelor digitale ale cadrelor didactice pentru cresterii calitatii actului educational din scoala prin folosire de metode inovative, în context european, Mobilitatea a constat în participarea la programul de formare „Integrating ITC into Classroom” organizat de „Euromentor Education and Training” în Barcelona , Spania.
Cursul, bine organizat , cu un program bun, interactiv, antrenant și extrem de plăcut la care au participat și profesori din Italia, Germania, Grecia, Ungaria, a răspuns nevoilor școlii noastre de schimbarea proiectarii demersului didactic prin integrarea noilor tehnologii, a oferit o mulțime de informații și cunoștințe utile despre modul de utilizare a instrumentelor TIC și a noilor tehnologii în procesul de învățare, predare și evaluare. Metodele pedagogice utilizate au fost formarea experiențială, învățarea prin practică și schimburile de bune practici, încadrarea conceptuală și teoretică, partajarea și dezvoltarea competențelor de producție multimedia,. În timpul cursului, toți participanții și-au împărtășit activitatea de predare și au învățat unii de la alții . Participanții la mobilitate și-au dezvoltat și competența interculturală vizitând orasul , în special monumentele culturale ( Montjuic Castel , Magic Fountain, Parc de la Cetate, Park Quell, Catedrala Sagrada Familia, Casa Botello, Casa Mila, Las Ramblas, Muzeul Picasso, Port Vell, Arc de Triomf, Boqueria Market ) .O altă componentă a mobilității a fost îmbunătățirea competențelor lingvistice de limba engleză și dezvoltarea cooperării cu profesori din școli europene
Astfel profesorii din școala menționată vor fi capabili să experimenteze și să dezvolte noi practici de învățare și lecțiile vor deveni mai atractive și mai eficiente prin aplicarea mijloacelor TIC.
Rezultatele mobilitatilor se vor vedea in reducerea riscului de abandon scolar priin imbunatatirii rezultatelor scolare ale elevilor, profesori cu competente digitale sporite care iși bazează proiectarea didactică pe integrarea noile tehnologii și cresterea interesului pentru cursuri si parteneriate europene.