Prioritățile anului 2013 în învățământ

Loading

Începând cu anul 2013, Educația are un ministru pentru Învățământul Preuniversitar-Remus Pricopie și unul delegat pentru Cercetare și Învățământ Superior-gorjeanul Mihnea Costoiu. Cei doi sunt și rectorii a două mari universități din București, Politehnica București și Școala Națională de Studii Politice și Administrative(SNSPA).

Doi miniștrii tineri vor coordona Educația
Doi miniștrii tineri vor coordona Educația

Anul 2013 se anunță unul interesant pentru domeniul Educației dacă privim prin prisma unei atenții sporite a domeniului din partea guvernanților-există două ministere-și a unor alocări bugetare mai bune. Se pare, cel puțin la nivel declarativ, că schimbările se vor face cu mult mai mult discernământ și doar după analize bine fundamentate.
Bunăoară, în 2013 Ministerul Educației va avea un buget mai mare care va fi canalizat și pe construcția a 200 grădinițe noi sau extinderea celor existente, inclusiv în Gorj.
Cât priveşte clasa pregătitoare, ministrul este de părere că mutarea s-a făcut în grabă, fără a se ţine seama că în unele situaţii nu existau spaţiile necesare. Remus Pricopie  a declarat că va menţine vârsta de şcolarizare la 6 ani, dar de asemenea, va avea în vedere şi problema clasei a IX-a, care, potrivit legii, ar trebui făcută tot la şcoala generală. În aceste condiţii, se va ridica problema profesorilor care la gimnaziu vor fi mai numeroşi decât la liceu. Pe de altă parte, ministrul a spus că există la Senat un proiect de Lege a Educaţiei, care va face modificări atât în ceea ce priveşte clasa pregătitoare, cât şi clasa a IX-a. Dar până la hotărârile definitive ale Parlamentului, se va păstra metodologia anunţată la 1 septembrie 2012.
În ceea ce priveşte Bacalaureatul, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie anunţă că va fi organizat la fel ca în 2012, inclusiv prin păstrarea camerelor de supraveghere și a probelor de competențe.