Orice demers istoric pentru a fi credibil trebuie să se bazeze pe izvoare, a căror interpretare permite reconstrucţia unei realităţi istorice mai apropiate sau mai îndepărtate de evenimentul istoric în sine. Dintre izvoare cu siguranţă cele scrise sunt deosebit de importante, acesta fiind şi motivul pentru care în istoriografia noastră şi nu numai, prima atestare documentară a căpătat o importanţă atât de mare (practic nu există monografii istorice în care să nu fie abordată această temă, aceasta regăsindu-se şi în lucrări de geografie, enciclopedii, anuare ş.a.), aceasta reprezentând momentul de când încep să existe informaţii scrise despre o localitate.
Cunoscând importanţa acestei teme şi interesul de care se bucură, inevitabil în cercetările efectuate cu ocazia depistării şi adunării materialului documentar necesar întocmirii monografiei istorice a comunei Scoarţa am abordat acest subiect şi în cele ce urmează prezentăm câteva din roadele acestei strădanii pentru satisfacerea curiozităţii iubitorilor de istorie.
Cum aflăm care este prima atestare documentară?
Izvoarele istorice scrise se află păstrate în locuri diferite: arhive, biblioteci, muzee, colecţii particulare etc. răspândite prin toate colţurile ţării sau în afara acesteia; unei singure persoane fiindu-i practic imposibil să le abordeze, tocmai datorită volumului mare în care se găsesc, dar şi a multitudinii locurilor de păstrare a acestora. Dacă la aceasta mai adăugăm şi faptul că multe dintre documente sunt scrise în fostele limbi de cancelarie şi cultură, care nu se mai utilizează în zilele noastre (slavonă, latină, greacă, turcă osmană, germană veche, etc.) sau în limbi vorbite şi în prezent şi cu grafii diferite, care nu se mai folosesc în prezent (paleografii, adică scrieri vechi) precum chirilică, gotică, latină, turcă osmană, ş.a. se obţine tabloul aproape complet al obstacolelor care se pun în calea celui care face cercetare istorică.
Tocmai pentru a anihila efectele dezarmante ale unui asemenea tablou, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea în spaţiul românesc au fost publicate volume sau cataloage de documente. Acest demers considerabil s-a realizat iniţial de entuziaşti fără o metodă unitară de lucru şi cu interese diferite. În acest efort considerabil a fost angrenat şi istoricul gorjean Alexandru Ştefulescu cu lucrarea „Documente slavo-române relative la Gorj”.
În secolul XX s-a încercat corectarea deficienţelor constatate la autorii primelor volume de documente medievale, astfel fiind publicate în anii 50 sub egida Academiei RPR „Documente privind istoria României” cu trei serii A Moldova, B Ţara Românească şi C Transilvania încercând să cuprindă totalitatea documentelor interne emise în cele trei ţări româneşti păstrate în diferite locuri din ţară şi din străinătate. În urma experienţei căpătate s-a reconsiderat metoda de lucru şi începând din anii 60 Academia a reluat publicarea volumelor de documente medievale sub forma corpusului „Documenta Romaniae Historica” tot cu trei serii ca şi precedentul corpus din anii 50, însă acum alături de traducerea în limba română a textului este prezentat şi textul în limba şi grafia în care a fost scris la data întocmirii lui. De menţionat că şi în zilele noastre se continuă publicarea acestui corpus care a fost gândit să cuprindă toate documentele interne până la anul 1700.
Tot Academia Română a publicat şi publică în continuare memoriile unor călători străini care au trecut pe meleagurile noastre sub titlurile „Călători străini despre Ţările Române” şi „Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea”.
În paralel cu efortul depus de cercetătorii Academiei Române, Arhivele Naţionale ale României au publicat o serie de indici cronologici pentru colecţiile deţinute, volume şi cataloage de documente. În „Catalogul documentelor Ţării Româneşti” ajuns la volumul nouă sunt publicate în ordine cronologică rezumatele tuturor documentelor medievale din Ţara Românească păstrate în sistemul Arhivelor Naţionale.
Consultarea tuturor acestor publicaţii, precum şi confruntarea traducerilor cu textul original (acolo unde există dubii) ajută la identificarea primului document scris care atestă existenţa unei localităţi.(Va urma)
Ion Hobeanu