Poiana-Rovinari, așezarea dispărută din cauza mineritului(VI)

Loading

Continuăm în cele ce urmează incursiunea în istoria satului Poiana, așezarea  din preajma Rovinarului. După cum o să vedem, e vorba de un trecut consistent care a atins cumva apogeul în urmă cu circa șapte decenii când a apărut prima carieră de suprafață pentru lignit-Balta Unchiașului –chiar în această zonă. Putem să ne imaginăm că așezarea a fost un centru al zonei miniere cu Rovinari, Moi, Pinoasa, Valea cu Apă, Fărcășești, Mătăsari, Cârbești ș.a., privind prin perspectiva Coloniei Poiana care adăpostea o parte importantă din salariații zonei.Satul Poiana poate fi reconstituit doar din amintiri sau din mărturiile documentare păstrate.

Așa cum cititorii noștri au putut constata, localitatea Poiana are o istorie importantă dar notorietatea a obținut-o prin stabilirea familiei Tătărescu în zonă și apoi prin exploatarea cărbunelui, rezervele uriașe de cărbune aducându-i și sfârșitul. Timp de câteva decenii, mii de tineri au trăit și au muncit în zonă, au întemeiat familii și au sperat într-o viață mai bună.

File de istorie

          Satul Poiana apare în istorie undeva în secolul al XVI-lea. Satul Poiana e menționat  la 16 mai 1579 într- un act de confirmare de stăpânire de moșie pentru Dobromir, fost mare ban al Craiovei. Satul Poiana fusese moșie a bunicului său Manea , fiul lui Mogoș, și fusese cotropită de voievodul Basarab care o încredințase  altcuiva.  În lucrarea ”Gorjul istoric și pitoresc”, Alexandru Ștefulescu reproduce acest  moment important: ”Dă Domnia Mea această poruncă a Domniei Mele lui Manea fiul lui Mogoș ca să-i fie lui moșie Poiana toată care este pe Jaleș pentru că este a lui Manea bătrână și dreaptă moșie și moștenire, însă i-a fost cotropită de Basarab Vodă (Neagoe) și i s-a dat Manii în schimb 5000 de aspri cu silnicie, iar satul l-a luat și l-a dat lui Bilțu. La aceasta răposatul Radu Voievod a căutat Domnia Lui că a fost acest mai sus zis sat de moștenire Manii fiul lui Mogoș, iar fiii lui Bilțu au fost vicleni, pentru că pe când se bătea răposatul Radu Voievod cu păgânii turci cu Mehmet beg fiul lui Ali beg pentru creștini ca să nu domnească păgânii turci în Țara Românească , fiii lui Bilțu și cu alte slugi s-au răsculat contra capului răposatului Radu Voevod și un tâlhar ca să fie Domn anume Dragoslav Purcarul și așa a aflat răposatul Radu Voevod că a fost Poiana de moștenire Manii fiul lui Mogoș La aceasta  când a fost acum în zilele Domniei Mele, cinstitul dregător al Domniei Mele jupân Dragomir fost mare Ban și cu fiul său Mihail , nepotul Manei fiul lui Mogoș, au adus cartea răposatului Radu Voevod veche și ruptă..la aceasta Domnia Mea am întărit …și am înnoit cartea…Radului Voevod…și am dat și Domnia Mea ca să le fie lor Poiana ohabă.”

          Câțiva ani mai tîrziu,  satul Poiana e menționat în hotarele moșiei cu satul Câlnic, fiind întărit de Mihnea lui Chircă Comis și jupâniței lui Neacșa și cu sora ei Mara, cumpărată de la Deatco și frații săi din Berești  de către bunicul jupâneselor Neacșa și Mara de la acești oameni din Berești în timpul domnitorului Radu Paisie. În 1655 apar ca martori Drag și Neagoe din Poiana, frații lui Barbu mare ban.  Pentru 1722 e menționat satul Rovinari părăsit de locuitori  precum și Poiana lângă Jiu.

          Din documentele păstrate se poate afla că în anul 1726 satul Poiana se afla sub stăpânirea lui Staico Bengescu.

         Spre sfârșitul aceluiași secol, în 1778, e menționat satul Rovinari cu o  biserică, iar Poiana, sat cu locuințe deșarte pe  Jiu, precum și Poiana moșioara pe Jiu. La 1 noiembrie 1778 e data  cartea lui popa Șandru  de hotărnicie a moșiei Rovinari. Tot în această perioadă, la 19 aprilie 1778 Pană Bălăcescu și alții cercetează pricina dintre polcovnicul Gheorghe Șăinoiu și Dobre Sârbu pentru niște locuri ce s-au dat pentru Gârla morii Poiana”.

            Ajungând în Epoca Modernă, reținem că în anul 1835 satul Rovinari avea 53 de familii iar Poiana avea 49. Dacă Rovinari era proprietatea lui Dumitru Rovinaru, Toma Rovinaru și  Costache Bălăceanu, la Poiana stăpâneau Nae Carapatache, logofătul Ștefan Romanescu și Gheorghe Neamțu.

               La sfârșitul secolului al XIX-lea, în 1892, avem comuna rurală Rovinari în Plasa Jiului cu o populație de 154 de familii și o școală de 31 elevi. La vremea respectivă, satul Poiana avea 53 de familii. Dacă în 1924 comuna avea aceeași configurație și 614 locuitori, în Plasa Peșteana, lucrurile se vor schimba după jumătatea secolului trecut. În 1956, satul Rovinari făcea parte din comuna Moii iar Poiana era sat component al comunei Cârbești.

              Din păcate, pentru această localitate și altele din zonă mineritul a fost un blestem, aducându-le pieirea.După exploatări sporadice în anii Primului Război Mondial și în perioada interbelică, mineritul a căpătat importanță industrială începând cu 1950.

              Decretul  Consiliului  de Stat al RSR de strămutare  nr 21/18.02.1975  nominalizează capii de familie din Poiana aflați  în această situație: Ion Gh. Ungureanu, Gheorghe Gr. Brujan, Nicolae Gr. Tâlvescu, Constantin Marin, Maria M. Mogoș, Mihail D. Pasere, Constantin Giurgescu, Dumitru Șchiopu, Constantin Zgondea, Ilie Olaru, Victoria Muicu, Elisabeta Oprea, Dumitru C. Pasăre, Constantin Văduva, Ecaterina Văcăreanu, Emil Chera, Dumitru Butan, Vasile Pasăre, Dumitru Rădulescu, Ilie Duțescu, Daniel Petreacă, Ilie Enășel, Elisabeta Enășel, Constantin Dimoiu, Cezar Dimoiu, Ion Dimoiu, Vasile Vulpe, Ion I.Cucu, Dumitru D. Ungureanu, Victor V. Blendea, Malala Căldare, Vasile Pavel, Dumitru Papa, Elena Ciocea, Zorică Dumitrescu, Maria Adam, Vela Cilibiu, Emil I. Rusu, Aristică Negrea, Ion Cucu, Marieta Stoenoiu, Romică Baldovin, Floarea Putere, Grigore Ivancu, Benone Baldovin, Ilie Diaconescu, Maria Pasăre, Elena Enășel, Ion Enășel, Ilie Florescu, Grigore Cucu, Aurelia Vulpe, Anghel Pavel, Nicolae Văduva, Elena Cucu, Nae Burlan, Anica Câțoi, Ion Bălănescu ș.a.

          Localitatea Poiana a avut parte de locuitori importanți în lunga sa existență. Printre personalitățile medievale putem aminti pe Manea Mogoș(1578) care a condus rezistența împotriva turcilor, Barbul Poienarul care la 1638 era căpitan și mare culcer în timpul domnitorilor Matei Basarab și Constantin Șerban, Dragotă Poenarul a fost fiul lui Barbul Poienarul și a ocupat funcția de postelnic, Staico Bengescu (1726) era stăpân la Poiana, Dobre Sârbul(1748) a stăpânit Poiana dar a fost și ctitorul Catedralei și Bisericii Sfinții Apostoli din Târgu-Jiu. Mai târziu, au stăpânit la Poiana Dincă Poenaru, cu legături cu Tudor Vladimirescu, Nae Carabadache(1818-1888), prefect și deputat de Gorj și Costache Gărdescu(1820-1890) prefect de Gorj. De familia Gheorghe, Arethia și Sanda Tătărescu am amintit în episoadele anterioare.

Colonia Poiana

Colonia din satul Poiana  s-a născut în preajma Culei Tătărescu pe un platou bine delimitat. Regretatul Mihail Pasăre, cel care a și locuit o perioadă în zonă, ne-o descrie ca având 15 case cu câte două apartamente, 6 cămine pentru nefamiliști cu câte 30 de locuri, 6 blocuri (P+1) cu câte 8 apartamente. Exista o stradă principală în jurul căreia se regăseau croitoria, cizmăria, frizeria, baia comunală, spălătoria ș.a. Nu lipsea un dispensar cu autosalvare și 30 de paturi deservite de doi medici, o farmacie, o cantina cu 200 locuri pe serie, un club muncitoresc cu sală de spectacole și cinematograf  cu 250 de locuri și o bibliotecă cu 10 000 de volume.

Din 1956, ”orășelul” de la Poiana a fost legat pe calea ferată și prin betonarea D. N. 66 cu Târgu-Jiu. Cei care au trait acele vremuri își amintesc că erau cinci curse dus-întors cu trenul Târgu-Jiu-Poiana și autobuz IGO din jumătate în jumătate de oră.

Știm deja că suprafaţa de aproximativ 19 ha, denumită „Colonia Poiana”, a fost ocupată în baza decretelor 187/1956 şi 79/1957, pe aceasta fiind amplasate mai multe  tipuri de construcţii: clădiri, drumuri, platforme betonate, reţele termice şi de canalizare, reţele electrice precum şi complexul arhitectural Gheorghe Tătărescu.

Mai amintim doar că sub această suprafaţă era cuprinsă o rezervă importantă de cărbune exploatabilă în condiţii economice, prin extinderea lucrărilor de excavaţii de la cariera Gârla. Din această cauză întreaga colonie,  inclusiv Ansamblul Tătărescu,  au dispărut din zonă.

Despre învățământul zonei într-un episod viitor!(Va urma).

Bibliografie:

Mihail Pasere, Mihail Daniel Pasere, Monografia Rovinarilor:județul Gorj, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2014

Emil Huidu, Monografia mineritului din Oltenia, vol. I, Editura Fundației „Constantin Brâncuși”,Târgu-Jiu, 2000

xxx,  Judetul Gorj. Monografie. Colectia Judetele Patriei, Editura Sport Turism, București, 1980