Așa cum s-au obișnuit gorjenii, elevii Colegiului Tehnic „General Gheorghe Magheru” au participat la un alt concurs de creație literară. Patru eleve ale liceului, Andreea Argeșeanu , Bianca Besoi, Irina Cîndea, Eugenia Miulescu, coordonate de către profesoara Rocselana Verdeș, au concurat la Festivalul-concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor” Ediţia a XLIX-a, Târgovişte, 3-4 noiembrie 2017, la secțiunile: proză, poezie și dramaturgie. Participarea a adus și un premiu important. Cele două autoare ale performanței, profesor și dicipol, merită toată aprecierea noastră.
Astfel, premiul al doilea la secțiunea Dramaturgie a fost câștigat de către Eugenia Miulescu, din clasa a XII-a B de la Colegiul Tehnic ”General Gheorghe Magheru”. Aceasta a mărturisit următoarele: „Scrisul se leagă de citit. Nu poți începe a scrie un text literar ca mai înainte să nu fi citit marii clasici, titanii literaturii. Cu cât citești mai mult, cu atât ți se dă la o parte vălul de pe ochi, dându-ți seama de societatea în care te afli, de oamenii care te înconjoară, de faptul că toată lumea își dorește să ajungă per fas et nefas acolo unde și-a propus.
Pentru mine scrisul a început odată ce am vrut să-mi aștern gândurile tumultuoase. Cititul m-a ajutat mult să descopăr diferitele tipuri de texte. Precum scria Nicolae Manolescu în „Arca lui Noe”, un cititor este precum un colecționar de ierbare care adună plante în speranța obscură, și rareori împlinită, de a descoperi o lege a vieții vegetale.
Scriu pentru a-mi face cunoscute gândurile, sentimentele. Fiecare proză și fiecare piesă de teatru reprezintă o parte din mine. Îmi place când cititorii îmi oferă felicitări, dar și critici. Îmi place să aflu că cineva, chiar și o singură persoană, își alocă din timpul său pentru a-mi citi creațiile, pentru a le înțelege și a-mi oferi sfaturi.
De fiecare dată când particip la un concurs literar sunt pesimistă. Știu că dau o luptă cu elevi (poate) mult mai talentați decât mine. Știu. Nu contează proflul sau școala de unde provii. Contează talentul, inspirația și munca – singurele care fac diferența. De fiecare dată când scriu trec prin mai multe etape: DECIZIA – momentul în care hotărăsc sacrificarea altor evenimente în detrimentul scrisului, IDEEA – etapa în care inspirația apare pe neașteptate, nu contează ce fac în acel moment sau cu cine sunt, ideea nenotată este una pierdută, arhivată pe vecie. Ultima etapă este reprezentată de ACȚIUNE. Este cea mai grea dintre cele trei etape. Necesită acel procent de 99% muncă în care trebuie să lucrez asiduu, să mă informez și să aștept cu sufletul la gură decizia unui juriu. Merită oare creația mea să prindă viață în imaginația cititorului?
De fiecare dată îndoielile mă apasă. Sunt conștientă de lacunele mele. Tocmai din cauza aceasta particip și la cât mai multe concursuri. Mă ambiționez să citesc și mai mult, să descopăr o altă față a literaturii. Mă ambiționez să ies din zona mea de confort și să schimb tiparul folosit în scris. Îmi place să scriu dramă. Mă regăsesc cel mai bine în acest gen. Personajele și acțiunea sunt mult mai ușor de modelat. Îmi place să fiu păpușarul și, prin scris, să manevrez cum doresc personajele, să fiu un autor a cărui vocație suverană o constituie jocul, precum opina Nicolae Manolescu în „Arca lui Noe”.
Oricine poate scrie. Doar de voință și muncă este nevoie. Talent, har divin, avem cu toții. Avem nevoie de o persoană care să ne împingă de la spate, să ne îndrume, să creadă în noi. Așa am început și eu. Am parcurs și încă parcurg pe drumul literaturii împinsă de la spate de doamna mea profesoară de limba română. Cred cu tărie că există în fiecare dintre noi un mic scriitor. Lenea și nepăsarea însă domină regiunile craniene. Prea mulți tineri resping actul lecturii și al scrisului, din cauza faptului că nu văd niciun câștig material. Câștigul este cel spiritual. Scrisul te ajută să scapi de stres, te descarci de toate gândurile negre și de nedreptățile vieții prin actul scrisului.
Desigur, există și concursurile cu premii în bani, însă de ce aș scrie doar pentru a obține niște bucăți cu valoare efemeră? Totul este relativ. Prefer să aduc o contribuție acestei societăți pragmatice. Prefer să-mi aud rostit numele astfel: prin literatură.
Mi-am creat un univers al meu prin scris prin care cred că nu voi muri niciodată. Doar personajele mele o fac, însă întru-un sens conotativ. Sunt un întreg al personajelor mele”.
