Transformările profunde ale societăţii româneşti, după primul război mondial, au determinat în rândul partidelor politice o stare de efervescenţă, care s-a soldat cu schimbarea configuraţiei partidelor politice şi a raporturilor dintre ele, cu pulverizarea şi regruparea acestora, cu readaptarea programelor politice şi a stilului şi metodelor de guvernare, cu apariţia sau cu încadrarea în viaţa politică a ţării a unor noi partide şi grupări politice.
În urma falimentului Partidului Conservator, cel mai important partid politic tradiţional era Partidul Naţional Liberal, exponent al marii burghezii industriale şi financiare. După formarea stalului naţional unitar,transformările economice fundamentale au creat cadrul propice afirmării burgheziei şi asigurări; preponderenţei sale în viaţa social-economică şi politică a ţării. Procesul obiectiv de dezvoltare capitalistă a constituit premisa rolului jucat de burghezia grupată în PNL, partid care a beneficiat de experienţa guvernărilor anterioare, de influenţa crescândă a monarhiei, speculând totodată şi aureola de partid care a contribuit la desăvârşirea unităţii naţionale şi modernizarea statului român prin elaborarea şi aplicarea unei serii întregi de reforme. Lărgirea bazei sociale a PNL conduce însă la un fenomen de diluţie în timp ce nucleul partidului cuprindea cercurile grupate înjurul marilor bănci cu capital naţional, părţi însemnate ale burgheziei mici şi mijloci, care înainte de război erau apanajul PNL, se înregimentează în rândul altor partide, apărate după război, precum Partidul Poporului sau Partidul Ţărănesc. Dacă la această contradicţie între vârfurile burgheziei liberare şi baza socială a partidului adăugam şi păcatele guvernării antebelice: cenzura, amânarea reformelor agrară şi electorală, avem evidenţa faptului pentru care PNL nu a reuşit să ajungă la guvernare în primii ani după război (1918-1922).
Reorganizarea PNL
Confruntat cu această situaţie, PNL se va reorganiza, adaptându-şi programul şi doctrina politică la noile condiţii impuse de dezvoltarea României. În paralel, liderii liberali vor specula rivalităţile dintre celelalte partide politice în lupta pentru putere. Analiza situaţiei politice a PNL în Oltenia interbelică este reprezentativă şi necesară pentru conturarea unui tablou general. În urma unui congres al PNL Dolj, şef al liberalilor din judeţul Dolj devine, la 14/27 martie 1919, Constantin Neamţu. Alţi fruntaşi ai organizaţiei de aici sunt: Emil Tatătărescu şi C. Negrescu. Dintre organele de presă liberale amintim: „Straja” care apare în anii 1919-1920, 1922-1926, 1929-1930, 1932 şi 1934, „Crucea” care apare în anii 1921-1922, „Nădejdea” care apare în anii 1930-1935, „Libertatea” care apare în 1934, „Mişcarea Olteniei” care apare în 1935 şi „Drum Nou” care apare în 1937. Frământările din sânul organizaţiei liberale doljene de după război au, desigur, rădăcini mai vechi (încă din 1916), dar cu ocazia alegerilor din 1919 luptele interne pentru preluarea conducerii organizaţiei se intensifică ajungându-se la o sciziune.
Din presa vremii
Tabăra dizidentă se conturează după excluderea lui Nicolae Romanescu din partid. „Curierul Olteniei” surprinde elocvent aceste evenimente: „în primăvara anului acesta un grup de tineri liberali din oraşul Iaşi au redactat un proces verbal pe care s-au pus multe semnături, în care se cerca ca domnul Toma Stelian, fost ministru şi unul din marii noştri jurisconsulţi să fie rugaţi a veni în ţară pentru a lua conducerea PNL. În acest sens, s-a şi trimis o scrisoare la Paris Domnului Toma Stelian, care după câte ştim ar fi vorba să sosească în capitală. Domnul Toma Stelian e un fiu al oraşului nostru şi fără să fi moştenit vreun nume cu blazon, d-sa, prin propriile sale merite s-a ridicat la demnitatea de a fi cel mai iubit fiu nu numai al Craiovei dar şi al întregii noastre ţări […] de câteva zile circulă cu persistenţă ştirea în oraş cum că Domnul Titu Frumuşanu, unul dintre distinşii noştri avocaţi, fost în mai multe rânduri reprezentant al judeţului Gorju în Parlament şi fost vicepreşedinte al Camerei şi Nicolae P. Romanescu, fost în mai multe rânduri deputat şi primar al oraşului Craiova, ar fi fost excomunicaţi din Partidul Liberal. Excluderea lui Romanescu e un fapt cert, căci la alegerea Comitetului de 50 de persoane, d-sa n-a fost ales şi nici nu s-a vorbit în numele său”. Dizidenţii liberali, în frunte cu Istrate Mitescu, scot un ziar propriu „Liberalul” şi prezintă o listă proprie de candidaţi, îndemnând în acelaşi timp să nu se voteze „lista în frunte cu directorul de la Banca Comerţului, anume Neamţu, deoarece persoanele care figurează pe această listă nu numai că sunt absolut necunoscute şi ca atare nu inspiră nici o încredere dar, ar produce o slăbiciune în acţiunea atât de patriotică a organizaţiei liberale din localitate”. „Liberalului”, care „înjură în disperare”, i se răspunde de către organul liberal local „Straja”, prin articolul „Zvârcolirile Miteştilor”, încarc sc dau „lămuriri” asupra asasinării lui Stoicescu, adversar de proces al lui I. Mitescu, concomitent cu acesta adresându-se electoratului: „Fiţuica celor şase Miteşti publică o plăcintă încâlcită, din care ar reieşi că ei reprezintă partidul nostru în Dolj […]. Lista în frunte cu domnul Neamţu reprezintă în chip oficial partidul Liberal”. Constantin Neamţu, şeful organizaţiilor PNL Gorj şi Dolj şi director al Băncii Comerţului din Craiova” este „forţa financiară şi politică …, astrul care atrage şi menţine în văzduhul politic sateliţii”.
Neamţu, numit „Hidra cu şapte capete”
Acesta, împreună cu alţi fruntaşi ai partidului Liberal din Craiova: M. Policrat, I. Florescu, A. Mircea, preotul Breasta, C. Popovici, Gh. Vercescu, Mitu Stoienescu desfăşoară activităţi de propagandă la sate explicând cele două reforme: votul obştesc şi împroprietărirea, ceea ce face ca partidele adverse să reacţioneze.Ţinta predilectă a opoziţiei este, fireşte liderul liberal local. C. Neamţu este atacat de „Cuvântul Olteniei”, care-1 reprezenta pe Argetoianu şi de „Dacia” .organ Naţionalist Democrat. Este numit „micul Vintilă al Olteniei”, „Hidra cu şapte capete”. Ziarul „Chemarea” din Bucureşti, adresează fruntaşilor liberali următoarele întrebări: „este adevărat că domnul Neamţu, fruntaşul liberal din Oltenia a luat porumb de la Comisia de aprovizionare din Dolj, pentru a-i împărţi ţăranilor din Romanaţi? Este adevărat că acest porumb s-a dus la moşia d-sale Breastavăţ şi la celelalte moşii pe care le are, unde 1-a împărţit oferind o baniţă de porumb care valorează 12 lei pentru secerişul unui pogon care valorează 100 de lei? Este adevărat că domnul Neamţu se foloseşte de automobilul prefecturii din Gorj ca să-şi plimbe familia pe la Craiova sau Bucureşti?”. Şi în ziarul dizidenţei liberale, C. Neamţu face obiectul atenţiei: „ferească Dumnezeu de cei ce încalţă gheata peste opincă! Dl. Neamţu le păstrează pe amândouă ca să speculeze şi pe cei cu ghete şi pe cei cu opinci”. Influenţa lui C. Neamţu este semnificativă în calitate de şef al liberalilor din Goij şi din Dolj şi director al Băncii Comerţului, în timpul marii guvernări liberale, „anul 1924 va rămâne anul cel de pomină… pentru biata Craiovă… [ când] pe la Primărie au trecut ca o umbră un director de bancă şi un procurist al aceleiaşi bănci”. Referirea se face la C. Neamţu şi la nepotul acestuia C. Negrescu (Noaţă).
