Participare la Tabăra Naţională de Creaţie Literară de la Muncel, Iaşi

Loading

Şi în acest an judeţul Gorj a fost reprezentat la nivel naţional la Concursul „Tinere condeie”, ediţia 2014. Au participat în cadrul Taberei de creaţie literară desfăşurată la Muncel, în judeţul Iaşi, trei eleve de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, însoţite de prof. Ivona Mercioiu.

Iată cele trei reprezentante ale Gorjului la tabăra din Moldova
Iată cele trei reprezentante ale Gorjului la tabăra din Moldova

Înfințat în anul 1967, la inițiativa Ministerului Învățământului, Concursul „Tinere Condeie”, ca o formă de evaluare și valorificare a talentului și a capacităților creatoare ale elevilor în domeniul literar, se finalizează anual cu o tabără de creaţie literară la Muncel, în judeţul Iaşi. Obiectivele concursului sunt descoperirea și cultivarea talentului literar în rândul elevilor, valorificarea activității din cenaclurile și cercurile cu profil literar în care activează elevi, facilitarea schimbului de experiență între tineri animați de pasiunea pentru literatură, cunoașterea și promovarea la nivel național a potențialului de creativitate și valoare a tinerilor.

În perioada 25-30 august 2014 s-a desfășurat Tabăra de creație „Tinere Condeie”, ce reprezintă finalizarea concursului național, în Muncel, jud Iași. Aici au participat o parte din elevii premiați, criteriile de selecție a elevilor fiind conform Regulamentului concursului și CV-ul elevilor participanți (activitatea publicistică, premii obținute, mediatizări ș.a) dar și valoarea lucrărilor pentru ediția 2014 a concursului.
Anul acesta două eleve gorjene au primit titlul de laureate: Andreea Denisa Vlădulescu (absolventă în acest an a Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” şi Dana Ștefania Brașoavă (elevă în clasa a XII-a, la Colegiul Național Ecaterina Teodoroiu).

Laureate naţional ale Concursului Naţional „Tinere condeie”

Andreea Denisa Vlădulescu ne-a declarat în urma participării la tabăra de creaţie literară: „Am adus în tabără un bagaj cu emoții și multe zâmbete. Rând pe rând au început să sosească din ce în ce mai mulți „tineri condeieri”, din toate colțurile țării, aici, la poalele dealurilor ieșene pentru a cunoaște alți tineri ca și ei, însetați de literatură. După amiază ne-am adunat cu toții, profesori și elevi, scriitori deja consacrați într-un prim cenaclu unde a fost deschisă oficial și tabăra de creație. ședințele de cenaclu erau stabilite de la ora 10 după micul dejun până la ora prânzului și de la ora 17, atunci când ascultam poezie, proză sau teatru, fiecare creație fiind după stilul și personalitatea fiecăruia. Trebuie să recunoaștem, ne așteptam la o critică mai dură din partea specialiștilor, însă totul s-a desfășurat într-o ambianță plăcută, prietenoasă, profesorii încurajându-i mereu pe cei tineri să continue, căci sunt pe drumul cel bun.
Printre activităţile desfăşurate în cadrul Taberei de creaţie literară, elevele de la CNET şi-au prezentat şi volumele de poezii, „Rogvaiv” – Andreea Denisa Vlădulescu și „Apostrof între lumi” – Dana Ștefania Brașoavă. S-au exprimat opiniile despre volumele de versuri scriitorii: Paul Aretzu, Iulian Bitoleanu, Călin Chincea, Adian Iliuță, Gheorghe Cîrstian, Emilia Chiriță și Viorica Caltaru.
Dana Ştefania Braşoavă ne-a mărturisit că „programul a fost destul de lejer și ne-a permis să ne bucurăm de aerul curat și de compania celorlalți. Am avut parte chiar și de o excursie la Iași, unde am vizitat minunatele obiective turistice. În drumul nostru am pășit în Casa Memorială Vasile Alecsandri de la Mircesti, Casa Memorială Mihail Sadoveanu din Fălticeni, Bojdeucă lui Ion Creangă, am continuat prin vizitarea Parcului Copou, unde se află Teiul lui Eminescu. Am admirat apoi Sala Pașilor Pierduți, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, iar mai apoi ne-am rugat cu sfințenie la Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva aflate în Catedrala Mitropolitană din Iași. În cele din urmă, Tabăra „Tinere Condeie” desfășurată la Muncel, județul Iași, a fost o experiență nouă pentru noi, care ne-a deschis orizonturile, ne-a făcut să privim cu aceiași ochi și stiluri total diferite de ale noastre, reușind să legăm prietenii temeinice cu adolescenți ce au aceeași pasiune ca și noi, din toate colțurile țării.”