O altfel de istorie despre trecutul Gorjului (III)

Loading

În cele ce urmează, vă propunem câteva date despre originile satelor Ceauru şi Tămăşeşti din judeţul Gorj, unul dintre cele mai vechi din judeţul Gorj. De foarte multe ori, o istorie a numelor locuitorilor ne dă o imagine foarte interesantă despre trecut.

Şcoala veche din Ceauru a fost totdeauna în centrul comunităţii locale
Şcoala veche din Ceauru a fost totdeauna în centrul comunităţii locale

Satul Tămăşeşti – Mahalaua Boierească, de altfel format doar din câteva familii clăcaşe pe moşie boierească după cum îl găsim în Conscripţia judeţului Gorj încheiată în anul 1727, când apare ca proprietate a soţiei marelui boier Bujoreanu Radu formată din 3 familii cu moşie, 41 familii fără moşie şi 4 văduve şi nevolnici. Aceştia posedau la acea vreme 3 vii, 16 cai, 26 boi şi 54 vaci. Observăm iată că în acel an satul nu era divizat ci pe lângă locuitorii clăcaşi pe moşia boierească se aflau şi 3 familii libere ce posedau pământ şi care probabil în timp au format partea de sat numită Tămăşeşti Moşneni.
Ulterior până în anul 1851 satul Tămăşeşti, cu tot ce se afla aici, a aparţinut serdarului Polizu Dimitrie sau Dimitrache, după care în acest an acesta a vândut această proprietate marelui boier gorjean, tot serdar, Busuioceanu Răducan fiind moştenită ulterior de către fiica sa Pleniceanu Ana continuând cu fiul acesteia Pleniceanu Sever, un mare explorator al ţărilor din Africa pe care l-a avut ţara noastră, care a moştenit jumătate din această avere alături de sora sa Korne Ecaterina proprietară a părţii ei de moşie până la venirea regimului comunist la putere în ţara noastră.
În total pe la anul 1833 în satul Tămăşeşti se aflau 68 de gospodării care deţineau un număr de 99 boi, 83 vaci, 11 oi, 1 berbec, 3 capre, 11 cai, 14 iepe şi 97 de porci.
Familiile acestui sat dispărut prin contopire cu satul Tămăşeşti Moşneni în jurul anului 1850 au fost: ANUŢOIU derivat din prenumele Aniţa, ARMEGIOIU posibil de origine armeană sau transformat din Armega, AVRĂMOIU venit de la Avram, BĂROIU venit din Băleşti, BEJENARU nume purtat doar pentru că era bejenar, adică persoană care îşi părăsea vremelnic casa, provincia sau patria din pricina invaziilor duşmane, a persecuţiilor politice sau a asupririi, ulterior a dispărut din sat, probabil prin transformare, CEAURANU venit din Ceauru, DRUŢEA provenit din poreclă, GÂNDAC poreclă devenită ulterior nume, GIURA posibil nume vechi, MĂLĂESCU venit din Băleşti, MĂMĂLIGĂ poreclă devenită nume, NEDELCU posibil venit din Băleşti, NIŢOIU venit de la Niţu, PĂCURARI transformat după moartea soţului Nicolae în TIŢA, nume luat de fii acestuia după numele soţiei/mamei rămase în viaţă Romaniţa/Tiţa, ROŞOIU transformat din Roşu, SANFIROIU de la prenumele Sanfira posibil Zanfir, TONOC/TONOACĂ/TOMOACĂ posibil nume vechi provenit de la poreclă, TOMULESCU posibil venit din Băleşti, UNGUREANU nume vechi şi VIZANTE nume vechi.

Familiile din zonă după 1864

Pentru perioada 1865-1905 registrele folosite pentru înscrierea celor născuţi, căsătoriţi sau decedaţi se întocmeau conform noilor reglementări de către primăriile comunale nou înfiinţate, dezlegând astfel pe preoţi de această însărcinare. Acestea nu s-au mai întocmit pe sate sau mahalale ci pentru toată comuna aşa cum se întocmesc şi în ziua de astăzi.
Începând cu această dată, dat fiind că marea majoritate a locuitorilor acestei comune erau clăcaşi pe moşii mănăstireşti sau boiereşti şi au fost împroprietăriţi prin marea reformă promulgată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, văzându-se deci împroprietăriţi cu destul pământ, locuitorii de aici au început a da naştere la numeroşi copii pentru a avea în special braţe de muncă pentru a cultiva terenurile cu care fuseseră împroprietăriţi. Aşa că treptat numărul locuitorilor a crescut de la an la an însă întâlnim şi perioade în care foarte mulţi dintre ei mureau în masă din cauza bolilor dar şi a nivelului de viaţă precar. Tot începând cu acest an s-a înfiinţat şi noul sat Uncioaia alcătuit din locuitori clăcaşi pe moşia familiei boiereşti a Viişorenilor din Corneşti, aceştia fiind împroprietăriţi pe moşia acestora din urmă în continuarea satului Tămăşeşti.
Din cauza unor reîmpărţiri teritoriale din jumătatea anului 1874 până spre sfârşitul anului 1876 comuna Ceauru s-a desfiinţat şi a fost alipită comunei Corneşti, motiv pentru care pentru această perioadă marea majoritate a actelor de stare civilă se găsesc în Colecţia Registre Stare Civilă – Primăria Comunei Corneşti. (Va urma)
Dan Cismaşu