Noi am vrut în Europa!

Ne-am bucurat, mulţi dintre noi, că am intrat în Europa, cum se spune, adică am devenit membrii ai Uniunii Europene. Ba chiar am votat, asta, prin referendum Ne-am închipuit că Europa ne va salva, adică îi va obliga pe cei care ne conducă să respecte legile europene, să ne ofere aceleaşi salarii, aceleaşi taxe, aceleaşi condiţii de muncă, la fel ca în ţările vestice. Cu alte cuvinte, am crezut, cu toţii, că vom trăi şi noi, la noi în ţară, ca nemţii la ei în ţară. Din păcate, nu a fost chiar aşa. Uniunea are grijă să ne ia cotizaţia de ţară membră, dar când e vorba de cetăţenii noştri nu o prea doare. Aşa se face că românii suportă cele mai mari taxe dintre europeni, au salarii de mizerie, sute de judec ători nu numai că ignoră Dreptul European, dar mulţi dintre ei nici măcar nu-l cunosc, iar fondurile… ce să mai spunem. Unii încă mai cred că Uniunea Europeană ne dă bani nerambursabili. Fals! E exact ca bugetul de stat, la care toată lumea cotizează, supă care statul redistribuie sumele, în funcţie de anumite reguli prestabilite. Doar că, în această situaţie statul e Uniunea, iar banii nu se redistribuie pur şi simplu, ci se stabileşte ce domenii trebuie să primească bani, se alocă sume, după care, cei îndreptăţiţi trebuie să scrie proiecte. Şi, nu numai atât, pentru că tot ar fi simplu. Dar e atâta birocraţie şi la ei şi la noi şi atâtea întârzieri la plăţile tranşelor, încât cei care ar putea atrage fondurile au ajuns să se lipsească, pentru că riscurile sunt prea mari. Cine aplică la un proiect mare, face cheltuieli, implică oameni care trebuie plătiţi şi apoi constată că nu vin banii riscă să dea faliment. Şi, atunci, de ce s-ar mai apuca? Puţine sunt programele la care treaba merge ca unsă şi asta în primul rând pentru că, de cele mai multe ori, cei puşi să se ocupe de respectivele fonduri din partea autorităţilor, ori nu se pricep, ori fac mii de verificări de frică să nu fie puşi să plătească, ori, pur şi simplu, aşteaptă şpăgi ca să dea drumul la acte. Iar în acest timp, România cotizează şi banii rămân în Europa. Şi, în acelaşi timp, România se împrumută la Europa, cu dobândă, ca să pună la loc banii pe care i-a dat degeaba, dovadă că o sumă echivalentă cu contribuţia României la bugetul Uniunii Europene care nu s-a mai întors în ţară sub formă de finanţări nerambursabile s-a întors sub formă de împrumuturi cu dobândă. Astfel, primele două tranşe împrumutate de ţara noastră în ultimul an şi jumătate, prin pachetul de finanţare oferit de Comisia Europeană şi semnat cu FMI, UE, Banca Mondială şi BERD, valorează 2,5 miliarde de euro, aproape cât a cotizat România la bugetul Uniunii, minus câţi bani a atras din fondurile europene. Mai explicit: De când a intrat în UE, România a cotizat cu 4,53 miliarde de euro şi a absorbit 2,18 miliarde de euro. Deci, s-au pierdut 2,35 miliarde de euro. Şi, culmea, auzi în dreapta şi-n stânga: „ce dacă s-au aruncat pe prostii, erau bani europeni; sau: asta e! Europa ne dă bani nerambursabili şi noi nu suntem în stare să-i cheltuim” Din nou fals! Iar, dacă Europa ne-a invitat la masa ei, iar noi am uitat să ne aducem lingura de acasă şi nici măcar nu am reuşit să obţinem drepturi de cetăţeni europeni, pentru că autorităţile româneşti nu se grăbesc să ni le respecte, deşi le avem, iar Europa e ocupată şi nu stă să citească presa românească şi să se autosesizeze, atunci noi, românii de rând, de ce mai vrem în Europa? Oricum, e cam târziu să ne întrebăm…