În România anului 2014, nu parcurgem doar o perioadă de post-criză economică, socială, morală şi politică, ci şi una de încredere, de credibilitate, de autoritate şi nu în ultimul rând de soluţii. Acestea din urmă sunt cele care lipsesc cu desăvârşire, sau au fost transformate în unele de compromis. Vorbim despre soluţiile de compromis ale unei clase politice dominată de tare precum lipsa de onestitate, secretomania, incapacitatea de a produce legi bune, interesele speciale, contractele preferenţiale şi blocarea accesului oamenilor la cei care iau decizii.
Adăugăm la această imagine sumbră a României stadiul actual al unei economiii. În prezent, se poate vorbi despre „măsuri luate pentru conservarea principalelor funcţii vitale ale economiei, aflată în plin proces de hibernare, reducându-şi consumul, până la nivelul de supravieţuire şi aşteptând vremuri mai bune, atât pe plan naţional, cât şi european.” Este acesta unul dintre răspunsurile oferite de cei care conduc astăzi economia țării. Pentru mine, o astfel de abordare nu face decât să arate lipsa de interes, atunci când vorbim de economia românească.
Întrucât aminteam de contracte preferențiale la începutul editorialul nostru, nu putem trece peste un subiect actual, situația Căilor Ferate Române, mediatizat pe majoritatea canalelor media în urma reținerii unor personaje care în urma afacerilor proprii cu statul au distrus ceea ce era considerată, pe drept cuvânt, a doua armată a ţării, datorită numărului mare, peste 250.000 de salariaţi, a unităţii şi disciplinei exemplare. Existau numeroase şcoli de pregătire profesională în domeniul căilor ferate, de la şcoli profesionale şi grupuri şcolare la şcoli postliceale, baze sportive, case de cultură, cinematografe, hoteluri şi chiar spitale destinate personalului feroviar. După 1998, datorită reducerii drastice a volumului de activitate, a numirii în funcţii de decizie şi răspundere, a unor persoane incompetente, pe criterii politice, situaţia căilor ferate s-a înrăutăţit, ajungându-se la separarea în companii şi societăţi, iar astăzi la vânzare. Între timp Ministerul Transporturilor s-a ocupat atât de bine de „redresarea societăţii”, încât nu a mai rămas mult până să fie tras pe „linie moartă” transportul efectuat pe calea ferată de C.F.R. Marfă. Motivul? Preţul privatizării, care a devenit unul derizoriu desigur.
Într-o ţară normală, transporturile grele se fac pe calea ferată. La noi şoselele sunt conştient distruse cu tiruri supratonate şi nimeni de la acest minister nu se sesizează. Mai tragem de timp până nu mai rămâne nimic, nici din drumurile naţionale, nici din C.F.R. Marfă. La ce se pricep deci, cel mai bine, atât cei care au condus, dar şi cei care conduc astăzi România? La distrus. Între timp, băieții deștepți s-au pricopsit și doi-trei ani de pușcărie nu înseamnă mare lucru, mai ales că au survenit modificări și la Codul Penal.
