Mi-aduc aminte bine, eram copil de şcoală primară, când mama îmi arăta pe uliţă câinele care muşcă pe furiş şi-mi spunea să mă feresc de el că vine pe ascuns, pe neobservate, tiptil-tiptil, nevăzut, pe la spate, te apucă de picior şi dai de bucluc. Aşa am învăţat să nu mă tem de câinele care iese în drum şi te latră, nu-l iei în seamă şi treci pe lângă el, fără să ţi se întâmple ceva rău. Un singur lucru nu mi-a spus mama, că astfel de apucături există şi la oameni, că între aceştia muşcătura pe furiş este mult mai dureroasă decât cea provocată de colţii unui câine nărăvaş.
Tot de la mama am aflat că m-am născut şi trăiesc într-o ţară frumoasă şi bogată, care se numeşte România. Mai târziu, după ce i-am admirat câteva dintre frumuseţi şi i-am întâlnit oamenii, mi-am dat seama că nu îmi iubesc ţara pentru ceea ce este, ci pentru ce mi-a spus mama. Şi-aveam să văd cum ţara creşte şi se schimbă sub ochii mei, prin eroismul cotidian al gânditorilor şi constructorilor ei de la acea vreme.
Am atins cu privirea păinjenişul de fier-beton şi furnicarul de belazuri din vatra barajului de la Porţile-de-Fier, alte zidiri pentru energie din munţi, precum cele de la Vidraru, Lotru, Cerna şi Motru. Am urcat pe Transfăgărăşanul, m-am oprit de-atâtea ori sub măreţia Casei Poporului, de-a lungul Canalului Dunăre – Marea Neagră ori pe promontoriul de la Cernavodă, în atâtea alte locaţii ale ţării înnobilate prin strădaniile de inteligenţă şi sacrificiu ale românilor, prin fapte prezente doar în monografii şi jurnale mai puţin cunoscute, în legende sau în amintiri existente doar în arhive de şantier sau colecţii de familie.
Încerc un salt peste ani, în 1989, la revoluţie. Eram la Craiova, îi vedeam în preajmă pe turiştii ruşi şi nu înţelegeam de ce i-a apucat plimbarea tocmai în decembrie, auzeam diversiunile de la radio, că un tren cu oameni antrenaţi de luptă a plecat din Oltenia spre Timişoara. S-au scris pe ziduri lozinci cu „Jos Dictatorul! Să fie judecat la Timişoara, în Banat!”. Apar la televizor primii români liberi, Caramitru şi Dinescu, strigând către ţară: „Am învins! Dictatorul a căzut! Suntem liberi!” Se vorbeşte de primii morţi ai revoluţiei. Se smulg de pe margini de drum panourile comuniste. Ţara e în frenezie!
Vreau să cred şi să visez la mai bine. Că am scăpat de coada la lapte pentru fetiţele mele. De cartela de la alimentară, pentru ulei de soia, pâine şi zahăr. Că voi putea cumpăra fără să stau degeaba la rând, ceva brânză, ceva carne, un salam bun. Că voi găsi la magazin cafea, să nu mai apelez la bişniţari. Că voi vedea ceva uman şi folositor la televizor, altceva decât programe cu el şi ea. Că voi vorbi şi eu ce gândesc, fără frica de a fi ridicat de securitate. Că voi ieşi din conspirativitate şi voi asculta Europa Liberă, ca tot omul cu drept de acces la informaţie, fără niciun fel de constrângere psihică, morală sau politică.
Treptat, în cei 27 de ani scurşi de la unica şi controversata Revoluţie română, am gustat din libertate, din accesul spre lumea civilizată, spre standarde de bunăstare şi frecvente crâmpeie de fericire, trăind sentimentul că mă aflu într-o ţară care se schimbă, dar nu în ritmul şi sub aspectele aşteptate de mine.
Privesc atent în juru-mi, la o realitate care se arată ochiului aşa cum este ea. Sunt siderat că în ultimii ani în societate s-au coagulat o formaţiuni politice făţarnice, unele ocupând aproape toată suflarea cu promisiuni deşarte, uzurpând încrederea celor nevoiaşi cu programe populiste, ucigând din faşă iniţiativa şi afirmarea individuală cu acţiuni ce susţin nemunca şi lenea, instalând în funcţii de importanţă publică indivizi incompetenţi şi corupţi care au cauzat decăderea rapidă a unor domenii vitale din viaţa şi economia ţării. Sunt secături şi scursuri sociale, lipsite de raportarea la principii şi valori civilizatorii, personaje ignobile care nu citesc mai nimic, hrănindu-se doar din reflexe de gând şi vorbe de sorginte comunistoidă, criptocomunistă, neocomunistă, oameni care nu mai pot să distinge între bine şi rău.
Aceştia au îndepărtat de la decizie tot ce a fost valoros şi vital pentru societatea românească, favorizând legiferarea hoţiei, proliferarea imposturii, şmecheriei, slugărniciei, prostiei şi sărăciei, laşităţii şi trădării până la cele mai înalte ranguri de răspundere ale ţării.