Fiica poetului național cu origini gorjene Tudor Arghezi, Mitzura Arghezi, s-a sfârșit în această săptămână la venerabila vârstă de 90 de ani. Actriță, jurnalistă și om politic, Mitzura Arghezi a jucat un rol foarte important în păstrarea memoriei ilustrului său tată. A venit de foarte multe ori în Gorj la edițiile Festivalului Internațional de la Cărbunești ”Tudor Arghezi” și are meritul de a fi contribuit la Muzeul destinat memoriei poetului din orașul de pe Gilort.
Mitzura Domnica Arghezi, potrivit numelui din buletin, a fost actriță și om politic și s-a născut la 10 decembrie 1928, la București. A absolvit Institutul de Teatru și Film, practicând actoria în perioada anilor 1950-1980 la Teatrul Național București. A jucat în peste 100 de piese de teatru și 18 filme, precum: ‚’Titanic Vals’’, ‚’Calea Victoriei’’, ‚’Doi vecini’’, ‚’Secretul lui Bachus’’, ‚’Secretul lui Nemesis’’, ‚’O clipă de răgaz’’ etc.
A practicat și jurnalismul, colaborând la publicații de literatură, teatru și film. A fost un om politic cunoscut, fiind deputat din partea Partidului România Mare (PRM) în legislaturile 1996-2000 (deputat de Olt) și 2000-2004 (deputat de București). A fost secretar executiv al PRM; membru în Comitetul Director al PRM; președintele Organizației Naționale a Femeilor din PRM, precum și membru în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune (SRR) din partea PRM (2005-2010).
Pentru Gorj are imensul merit de a fi sprijinit crearea Muzeului ”Tudor Arghezi” de la Târgu-Cărbunești, în organizarea Muzeului Județean ”Alexandru Ștefulescu”. De asemenea, prin prezența sa nelipsită la Festivalul Internațional de Literatură ”Tudor Arghezi”, a încurajat aceste manifestări și, practic, le-a legitimat.
Mitzura Domnica Arghezi, 10 decembrie 1924-27 octombrie 2015, merită să rămână în memoria gorjenilor pentru ce a făcut pe aceste meleaguri. Încheiem aceste rânduri cu câteva versuri din poezia ”Cântec de adormit Mitzura”, poezie a lui Tudor Arghezi dedicată fiicei sale în 1927:
”Doamne, fă-i bordei în soare,
Într-un colț de țară veche,
Nu mai nalt decât o floare
Și îngust cât o ureche.”
