Februarie s-a retras din crugul anului cu mult soare şi căldură, într-o zi neobişnuită pentru ultima lună a iernii, în care lumina s-a risipit cu blândeţe peste coline, animând viaţa şi retrezind la mişcare albinele retrase în ungherele tăcute ale stupului. Către seară cerul se întunecă, valul munţilor îşi pune căciuli de nori întunecaţi iar vântul calm dinspre apus împrăştie peste sate perdele efemere de ploi slabe.
A trecut și prima zi de Mărţişor. Semnalele arătau că vremea se va zburli din nou iar primăvara nu se va arăta aşa cum ne aşteptăm încă din primele zile. Şiroiri pe pante, susur de torenţi pe uliţe, băltoace în lunci, acesta este tabloul care precede sosirea anotimpului marilor germinări.
Spre depărtări de orizont, culmile din Frumosul şi Oslea sunt albe de-a binelea. Acolo a nins. Şi Piatra Boroştenilor e albă. Şi Pleşa. Tot coronamentul Carpaţilor este învăluit în sufletul zăpezilor. În capăt de zare tronează împărăteşte Parângul, cel mai semeţ munte al Olteniei, alb şi el şi mărinimos cum îl ştiu oamenii din această parte de ţară.
Renașterea naturii
Pătrundem pe porţile cu platani în Dumbrava Tismana şi pădurea sură şi înaltă ne primeşte cu bineţe sub cupola ei în care valuri de vânt plăpând leagănă laolaltă ramuri de fag, de stejar, de carpen, de plop şi tei. Drumul asfaltat străbate inima celei mai frumoase dintre pădurile Gorjului, liniştea proverbială a codrului fiind străpunsă doar de vuietul traficului şi puşca vânătorului din obşte. Nici ţipenie de om nu se vede la cantonul din lizieră. Sunt eleganţi şi teferi puieţii din pepinieră. Au avut apă cu îndestulare. În curând vor începe împăduririle de primăvară. Pădurea are nevoie de ajutorul uman mai mult ca niciodată!
Lăsăm în urmă Peştişanii şi pădurea fără vârf. Se vede că iarna a fost îngăduitoare cu nevoiaşii. Gorunii au vârful neatins, toţi lăstarii sunt la locul lor, niciun topor nu a venit să îi doboare. Ţiganii au fost cuminţi de această dată, au avut lemnul la îndemână din toamnă, nu au mai braconat niciun copac. Înaintăm către ieşirea spre Vânăta. Oprim în preajma unui lăstăriş întremat aproape de malurile pârâiaşului învolburat de ape. Ne facem loc prin zidul puiandrilor de fag din marginea drumului şi ne vedem în desişul de flori violet care au împânzit aşternutul veşted al pădurii. Din loc în loc întâlnim cioatele putrezi ale stejarilor uriaşi răpuşi din interese meschine de samsarii de păduri. Ne facem loc printre fagii scorojiţi de bătrâneţe, cu grijă să nu călcăm lujerul florilor încântătoare. Numai aceşti arbori încărunţiţi de geruri şi vijelii poartă mărturii despre acele clipe de încrâncenare cu agresorii pădurii, numai că ei nu pot să glăsuiască din păcate!
Plimbăm cu grijă paşii prin poiana cu brânduşe. Printre vreascuri şi frunze de stejar, uscate şi bătătorite de nămeţi, ca nişte lănci verzi, frunze şi flori de brânduşe înţeapă această pătură protectoare a gleznelor pădurii, să surâdă luminii şi să-şi deschidă florile cu petale violacee, ca nişte pâlnii cu aripi alungite spre cerul albastru să-i soarbă culoarea şi s-o aşeze pe pământ în miliarde de exemplare care alcătuiesc splendidul covoraş colorat peste care pădurea îşi culcă umbrele şi frumuseţea. Le-au luat-o înainte ghioceii din Valea lui Mănăilă, dar ei nu pot să se laude cu o strălucire cromatică atât de vizibilă în lumea de poveste a pădurii.
În miezul corolei cu petale violet, albinuţe harnice explorează staminele portocalii, ca nişte lumânări aprinse în cupa florii, din care culeg tainice arome pentru gusturi dulci. Zumzetul lor se-aude discret dincoace de hăţişurile în care concertează mierlele. Păşim atent printre bălţi, arbori şi moviliţe. Alegem din mulţimea florilor, câteva brânduşe dăruitoare de mireasmă şi gingăşie, cât să împlinim un bucheţel pe care îl oferim ca mărţişor celei mai dragi sufletului şi inimii.
Ne despărţim cu greu de minunile florale ale Dumbrăvii Tismana, rămâne în templul codrului acest răsfăţ de culoare şi frumuseţe crudă, dar el s-a aşezat şi în sufletul nostru ca o liniştită şi rară clipă de întremare prin care primăvara acţionează întru binecuvântarea noastră.
Ieşim în lunca mare, spre Vânăta! Ţarcurile sunt pregătite de treabă. Colţul ierbii încearcă glia. În sălcii, mugurii s-au înfoiat cât să-ţi încânte ochiul cu puful mâţişorilor. Peste poiene au ieşit la păscut turmele de oi ale tismănenilor. Dangăt de clopot răsună-n culmea cu salcâmi. Se-ntoarce primăvara!