Marius Florea: „Vioara… o magie pe care astăzi o trăiesc”

 100 total views

Un tânăr de 25 de ani, originar din Dolj, dar care s-a născut în Gorj, uimește, pe zi ce trece, prin compozițiile sale în materie de muzică. Violonist la Ansamblul Maria Lătărețu, profesor la Școala Populară de Artă Târgu Jiu, Marius Florea petrece și multe ore pe zi în studio, unde creează și își desăvârșește operele. Care e povestea de viață a tânărului compozitor veți afla în interviul ce urmează, acordat în exclusivitate pentru VERTICAL.

Marius Florea: „Fiecare piesă pe care o creez reprezintă o filă din viața mea”
Marius Florea: „Fiecare piesă pe care o creez reprezintă o filă din viața mea”

Reporter: De unde vine Marius Florea, unde își are el rădăcinile?
Marius Florea: Părinții mei sunt doljeni, dar s-au mutat în Gorj, la Rovinari, înainte de a mă naște eu, pentru că tata s-a angajat la Termocentrală. Am, însă, frumoase amintiri legate de meleagurile pe care ei s-au născut, pentru că fiecare vacanță mi-o petreceam la țară, la bunicii din partea mamei, în satul Grindeni, comuna Ostroveni. Acolo sunt rădăcinile mele… E un sat aflat pe malul Dunării. De la mine din curte vedeam bulgarii. Era un oraș întins de-a lungul unui deal, numit Oreahovo, pe care îl admiram din satul meu.
R.: Cum îți amintești viața la țară?
M.F.: Vacanțele la bunici, cred eu, au avut cel mai mare și important impact asupra formării mele ca om. Mă jucam cu prietenii până seara târziu uneori, dar eu eram primul care se trezea, la ora 5 dimineața. Bunicul meu mă chema să-l ajut la treburile gospodărești, având animale, pământ… El vedea în mine un ajutor de nădejde, dar pe mine timpul petrecut cu el, uneori, mă supăra, pentru că mă îndepărta de jocul cu prietenii și de la alte prostioare pe care le făceam fără să știe el… Sau, cel puțin, așa am crezut eu că nu știe nimic. Dar el a crezut mereu că eu sunt un om altfel și trebuie să am o educație aleasă, ca, atunci când voi pleca în lume, să-l fac să fie mândru de mine. Avea el o vorbă: „dacă tinerii ar știi și bătrânii ar putea, oamenii ar avea o viață așa cum și-o doresc”.
R: Cum ai ajuns să îndrăgești vioara, un instrument care nu e deloc ușor?
M.F.: Vioara….am îndrăgit vioara tot datorită bunicului meu. La mine în neam necîntând nimeni, nu văzusem în realitate o vioară, dar tatae îmi făcea toamna, din tulpină de porumb, ceva ce avea aspect de vioară. Îmi făcea și „arcuș”, iar datorită sevei care încă mai era în acea tulpină, prin frecare, scoteau un scârțâit care mă amuza, îmi plăcea să îl aud încă o dată și încă o dată.
De asemenea, îmi amintesc faptul că, atunci când mai frigeau carne la grătar, el îi zicea bunicii să o facă să fie așa, „ca dosul de vioară”… Toate astea, pe mine m-au făcut foarte curios și dornic să văd și eu o vioară adevărată. Și, a început nebunia de a merge să văd lăutari cântând… Colindam cât era ziua de mare, sâmbăta, când știam că se fac nunți, în speranța că întâlnesc lăutari, să văd cum arată o vioară, în realitate. Într-o seară de vară, am văzut un cort unde era o nuntă… Vă spun, am stat undeva, așa, mai departe, cât să nu deranjez cu privirea pe nimeni, să aștept să iasă cel care cânta la vioară, să văd și eu cum arată aceasta. Lăutarul ieșea, dar de fiecare dată fără vioară. La un moment dat, am cunoscut un nuntaș și, ca sa pot intra în cort, i-am zis să mă ia și pe mine până lângă omul care cânta, să văd și eu vioara. Am intrat și am văzut-o… era plină de un praf alb…..dar undeva, sub acel praf alb, era o adevărată magie…o magie pe care astăzi o trăiesc…

La Antena Stars, împreună cu Liviu Ploae și Alin Pop, la premiera unei piese
La Antena Stars, împreună cu Liviu Ploae și Alin Pop, la premiera unei piese

R.: Care a fost momentul în care ai hotărât să mergi pe această cale?
M.F.: După ce văzusem lăutarii cântând, vioara… Când am început școala, toamna, am venit la Rovinari. Cam până în ianuarie, aproape zilnic, m-am rugat de mama și de tata să îmi ia vioară. Evident ca ei nu vedeau rostul viorii. Ziceau să mă pun cu burta pe carte, că nu îmi trebuie mie vioară. Apoi, am aflat că la Clubul Elevilor, la Rovinari, este cineva care îi învață pe copii să cânte la vioară. Chiar când am aflat, era într-o marți și era un mic spectacol, pe 15 ianuarie, de ziua lui Eminescu. Am chiulit de a școală și am mers acolo. Erau o mulțime de copii, mai mari dar și de aceeași vârstă cu mine. Mirosea a fum de la o sobă crăpată, iar eu am luat un scaun și m-am așezat fix lângă crăpătura aia, că nu stătea nimeni acolo. Am urmărit fascinat fiecare trăsătură de arcuș a fiecărui copil…. Am ajuns acasă mirosind a fum, chiulisem și de la școală, așa că m-a certat zdravăn mama, de nu mai știam pe unde să mă bag de rușine.
R.: Cine a fost primul tău profesor, cine ți-a pus vioara în mână?
M.F.: Omul care schimba vieți, la Clubul Elevilor din Rovinari, mi-a schimbat-o și pe a mea. L-am rugat să mă învețe și pe mine și îi mulțumesc mereu în gând domnului Grigore Burlan, care, după ce i-am zis, mi-a răspuns zâmbind: „Sigur tati, vino mâine pe aici, la ora 13:00. Eu am fost la ora 9:00 dimineața acolo (evident am chiulit iar de la școală), domnul profesor fuma, eu stăteam pe acolo, dar nu mă putea înscrie fără un părinte. Am ajuns acasă și miroseam, de data asta, a fum de țigară… de la școala chiulisem iar, iar m-a certat mama rău de tot. Până la urmă, a mers cu mine să mă înscrie și am început să iau primele lecții de vioară… Viața mea era, deja, în universul la care doar visasem.
În martie, pe data de 8, tata mi-a luat prima vioară, după lungi insistențe și rugăminți, crezând ca e doar un moft al meu de moment. Nu își permiteau să facă niște cheltuieli degeaba…. A fost fantastic, aveam vioara mea și cântam la ea, abia așteptam să merg în vacanță, de Paști, la țară, să îi cânt lu’ tatae o melodie.
R.: Când ai cântat, pentru prima oară, în public? Cum a fost?
M.F.: Prima dată am cântat în public când eram la Clubul Copiilor la Rovinari, cântam în taraf. Când am cântat prima dată singur, a fost un dezastru total. Studiasem o melodie, iar pe scenă cântam ceva ce nu avea nimic în comun cu melodia pe care o pregătisem, efectiv mi s-a șters din memorie… Am fost foarte demoralizat, apoi mi-am revenit și am mers mai departe. M-a ambiționat faptul că nu puteam să-mi controlez emoțiile, așa că acasă ieșeam pe casa scării și mai dădeam câte un „concert” la toți vecinii, mai lătrau și câinii din fața blocului, mai ieșea câte o vecină care încă nu își terminase somnul, dar ce să zic, era publicul meu, nu reușeam să-i mulțumesc pe toți… Eram un zăpăcit!
R: Când au realizat părinții tăi că vioara pentru tine nu era doar un moft?
M.F.: Au văzut că studiez, că petrec multe ore cu vioara în mână. După ce am terminat 8 clase la Rovinari, au fost de acord să mă dea la liceul de muzică de la Târgu Jiu. Le-a fost foarte greu, având o situație financiară destul de dificilă, dar cu toate astea, tata a făcut să simt că am tată și să am o copilărie în care am primit strictul necesar, fapt pentru care îl apreciez în mod deosebit.
Pe perioada liceului, l-am întâlnit pe maestrul Dide, care a avut grijă de mine. Stăteam la maestrul și 5-6 ore pe zi, uneori chiuleam de la ore, adică chiuleam destul de des, eram pe punctul de a fi exmatriculat din cauza absențelor. Mergeam la repetițiile de la Doina Gorjului, tot în timpul orelor. Apoi, în clasa a XII-a, știam că voi avea bacalaureatul, așa că m-am pus pe carte, că urma să dau la Conservator și trebuia să fiu și eu cu studiile liceale puse la punct. Am reușit să iau și bacalaureatul cu notă peste 9 și admiterea la Conservator tot cu notă peste 9.

„Vacanțele la bunici au avut cel mai important impact asupra formării mele ca om”
„Vacanțele la bunici au avut cel mai important impact asupra formării mele ca om”

R.: Ai început cu interpretarea. De la ce vârstă compui?
M.F.: Primele „lecții” de compoziție aș zice că le-am luat la 12 ani tot la țară, la bunici. Când am mers, odată, pe la ei, bunicul m-a dus la un lăutar care cânta la acordeon. Îmi era imposibil să pot învăța ceva de acel om, cu toate ca își dădea interesul să-mi arate. Nu înțelegeam ce face… stăteam la el în vacanțe de la ora 17:00 până la 21:00 și, încet, încet, am început să înțeleg, să pot face pe vioară cântecele pe care mi le arata nea Nelu la acordeon. Îmi zicea să pun degetele bine, să nu cânt fals niciodată, apoi îmi arăta cum să înfrumusețez o melodie, chiar dacă era o piesă simplă, descopeream trilurile, apogiaturile, accenții, începuse și vioara mea sa sune altfel, îmi plăcea.
Chiar să compun am început în 2011. Am mers cu un ansamblu studențesc în turneu de 10 zile, în Italia. Eu eram cel care coordona partea muzicală, așa că am fost nevoit să îmi folosesc instinctul creativ pentru a face ceva frumos, care să mă reprezinte în totalitate. Aveam nevoie și de un acordeonist, cel pe care îl aveam în orchestră inițial nu putea să facă față solicitării, așa că am cerut să mi se aducă un acordeonist cu care să facem treabă și mai bună. Cu această ocazie l-am cunoscut pe Liviu Ploae. Apoi am avut un accident foarte grav de mașină, care m-a ținut în ghips destul de mult timp. Stând în pat am început să creez. Când am început să merg în cârje, am mers la Liviu Ploae acasă. Începuse deja să cocheteze cu un proiect nou și anume un studio de înregistrări. El m-a încurajat cel mai mult, îi plăceau ideile mele și îmi zicea că am talent. A crezut în mine, m-a scos în lume… După accident mulți m-au evitat, crezând că am rămas cu vreun handicap, oamenii vorbeau multe variante legate de urmările accidentului.
R.: Acum ești colaborator permanent al Studioul Liviu Ploae din Craiova.
M.F.: Acum, la Studioul Liviu Ploae se înregistrează muzica pentru mulți soliști din Oltenia și chiar din țară, iar la tot ce se înregistrează acolo, eu execut partea de vioară. Facem o echipă minunată eu și Liviu Ploae, iar acum echipa s-a mărit, intrând în colaborare cu Televiziunea N-SAT TV. Acum putem oferi tot ce au nevoie, atât soliștilor talentați, dornici de afirmare, cât și soliștilor consacrați, de la text, muzică, înregistrări audio, videoclipuri cu scenarii inedite. Fiecare piesă o tratăm cu maximă atenție, suntem pretențioși cu noi înșine și cred că am creat un stil al nostru.
R.: Ai devenit profesor la Școala Populară de Artă și violonist la Ansamblul Maria Lătărețu. Cu toate astea, petreci foarte mult timp în studio, compui, faci orchestrație, imprimi cu soliști, cum reușești toate astea?
M.F.: La Ansamblul ‚’Maria Lătărețu’’, mai ales atunci când sunt spectacole, se muncește foarte mult, toți colegii mei sunt niște artiști care fac tot ce pot ca un spectacol să fie frumos. Avem ore la Școala Populară de Artă Târgu Jiu, elevi, care ne urmăresc activitatea ca ansamblu…
Nu este deloc ușor, dar tot ce fac, fac cu drag, uneori pierd noțiunea timpului. O oră în studio pentru mine este echivalentul a 3 minute de stat la televizor, urmărind ceva ce îți place.
R.: Lumea e invadată de muzică. Cum reușești să creezi ceva nou, fără să semene cu alte piese cunoscute, dar să fie și plăcut auzului? Ce te inspiră?
M.F.: Acum aud muzica în aproape orice, mă inspiră un text, mă inspiră multe chestii cotidiene. Vă zic, o piesă am făcut-o uitându-mă la un om cum mergea… Mă inspira mersul acelui om, nu știu dacă mă fac înțeles, dar muzica este în tot ce ne înconjoară, trebuie doar să știm să o ascultăm.
R.: Care sunt planurile tale de viitor?
M.F.: Planurile de viitor le voi dezvălui o dată cu împlinirea lor. Le voi pune în practică împreună cu echipa din care fac parte și în care mă simt foarte bine. Am o mare bucurie când văd un artist fericit, după ce a lucrat cu noi o piesă nouă, mai ales când o vede pusă în scenă, într-un videoclip. Artistul ia piesa, pleacă, vine alt artist pentru altă piesă, dar fiecare dintre aceste piese reprezintă câte o filă din viața mea…