S-a născut probabil în anul 1778 şi a fost hirotonit preot în anul 1813 la biserica cu hramul Sfinţii Voievozi din Stolojanii de pe Jaleş aşa cum reiese dintr-un document aflat spre păstrare la Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale în fondul arhivistic Prefectura Judeţului Gorj din anul 1833 când apare menţionat ca având vârsta de 55 ani. A mai slujit şi la biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului tot de aici dar şi la biserica cu hramul Sfântul Nicolae din Corneşti. În perioada preoţiei a purtat mai multe nume: Lupu Stolojanul, Lupu Deputatul sau Popescu Lupu iar după ce s-a călugărit a luat numele Luca.
A desfăşurat o bogată activitate spirituală şi culturală pe tot parcursul vieţii fiind un desăvârşit înţelept şi conducând spre un nivel cultural desăvârşit pe enoriaşi săi din zona văii Jaleşului unde şi-a desfăşurat activitatea la începutul carierei sale având un rol deosebit şi în dezvoltarea învăţământului în această zonă prin cursurile pe care le preda în tinda bisericii unde acesta slujea, satul Stolojani cunoscând în această perioadă o dezvoltare deosebită.
Ctitor la Locuri Rele
La una din sărbători s-a nimerit a fi de faţă la slujba oficiată în biserică de către popa Lupu, ispravnicul şi protopopul iar spre sfârşitul slujbei popa a poruncit elevilor săi să cânte din cele bisericeşti învăţate de la el astfel încât după ce s-a terminat slujba la ieşire din biserică ispravnicul la felicitat pe preot spunându-i: „La Sf. ta, se face slujbă şi se cântă mai dihai ca la Episcopie”, acest lucru însemnând că prin lecţiile pe care le preda elevilor săi preotul Lupu se distingea ca un foarte bun pedagog care avea o deosebită apreciere pentru învăţătură spunând despre cei ştiutori de carte de la vremea respectivă referitor la importanţa învăţăturii: „Condeiul şi cerneala să nu lipsească din casa celor ce ştiu carte, că e un mare şi neiertat păcat! Te chiamă creştinul când e aproape pe moarte să-i faci o diată, de cum vrea el să lase averea pe seama sfintelor biserici, ori spre folosinţa alor săi, şi voi să n-aveţi scula care trebuie? Voi sunteţi sarea pământului, şi prin uitucia ori trândăvia voastră lipsiţi locaşurile Domnului de bunurile pământeşti, pe care le dă omu pentru iertarea păcatelor sale, şi aduceţi zavistie între ai săi, care trebuie să-l pomenească!”
S-a implicat foarte mult şi în viaţa localităţii făcând foarte mult timp parte din conducerea satului ca „ales” sau „deputat”, după cum se intitula de multe ori dar mai ales era numit ca expert alături de alţi locuitori sau chiar de marii boieri în conflictele dintre locuitori referitoare la diferite pricini. După ce s-a călugărit a rămas în continuare un îndrumător al satului său natal participând activ la deciziile importante ce se luau aici aşa cum s-a întâmplat de exemplu în anul 1863 când locuitorii mahalalei Coicheci au ales din rândul lor pe Pătru Deaconescu pentru al recomanda preot la biserica lor semnând acest document cu numele Luca Stolojanu.
A avut de multe ori însă şi reclamaţii din partea unor locuitori aşa cum s-a întâmplat şi în anul 1824 când a fost chemat la isprăvnicat pentru o reclamaţie făcută de preoteasa Bălaşa din Stolojani referitoare la o suprafaţă de teren pe care preotul o avea primită de zestre de la socrul său. Preoteasa îl acuza că îi luase prin forţă şase stânjeni de teren „fiind om puternic şi vătăşel de preoţi”, însă preotul Lupu a venit în faţa marelui hatman, unde ajunsese procesul lor, cu martori precum că acel teren fusese doar zălogit de unchiul său dascălului Radu, tatăl preotesei şi nu vândut iar el acum vroia să îl răscumpere.
În anul 1855, pe timpul când încă mai slujea la Stolojani, alături de Ieromonahul Cleopa Cartianu construiesc schitul Locuri Rele de la Lainici în timpul când episcop de Râmnic era Calinic, schit care a fost reparat în anul 1897 prin stăruinţa Ieromonahului Dionisie Ştefănescu şi cu ajutorul material al ctitorilor Radu Cartianu, Dincă Schileru, Ion Oprişan, Nicolae Pănoiu, Scarlat Guţescu, Ion Horhoianu şi alţi câţiva.
Pe plan personal a dus o viaţă destul de prosperă fiind considerat pe tot timpul vieţii ca un om înstărit deţinând numeroase terenuri şi având de exemplu în gospodărie în anul 1832 patru boi, o vacă, un cal şi trei porci. O parte din avere a vândut-o spre sfârşitul vieţii iar banii din aceste vânzări i-a folosit pentru activitatea pe care a desfăşurat-o în timpul călugăriei exemplul fiind actul prin care vinde la doi fii ai săi, Gheorghe şi Enache în anul 1865 averea sa din Stolojani constând în „moşia din mijlocul Jaleşului, 25 stj. Precum şi vie” cu suma de 1500 lei. S-a mai implicat şi în viaţa socială a satului unde de multe ori boteza copii în calitate de naşi aşa cum s-a întâmplat şi cu familia lui Stamatoiu Nistor şi Stana sau Popescu Năstase şi Ilinca.
S-a luptat mult cu problemele sale personale murindu-i prea devreme câţiva copii dar şi soţia din acest motiv devenind un împătimit al vieţii monahale petrecându-şi viaţa construind biserici sau pictând icoane. Astfel a început în anul 1831 când a construit biserica din satul vecin Câmpofeni ca, un an mai târziu să construiască pe cea cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Stolojani. După ce s-a călugărit la mănăstirea Tismana a avut o viziune pe care a urmat-o iar paşii l-au îndreptat pe valea Jiului aproape de mănăstirea Lainici unde a construit împreună cu Cleopa Cartianu schitul Locuri Rele în perioada 1855-1858.
Probleme în viaţa personală a avut şi cu o fiică a sa Ilinca pe care în anul 1832 căsătorind-o fără voia ei cu un anume Dinuţ din Câlnic aceasta încă de la nuntă nu a vrut să îşi însoţească soţul acasă. Văzând grozăvia, tatăl ei a bătut-o şi a scos-o afară din casă trimiţând-o la soţul său. Ea în loc să meargă la soţ a fugit de acasă de abia după un timp au găsit-o, după care popa Lupu şi-a lăsat pe preoteasă la ginerele său acasă împreună cu fiică-sa că poate astfel o convinge că e bine să rămână la soţul său. Însă aceasta nici de data aceasta nu a vrut să rămână şi după alte câteva corecţii aplicate de preot s-a convins că nu poate sub nici un fel să o convingă să rămână cu soţul său deoarece spunea aceasta „îi este urât” şi astfel fiind nevoit preotul să îşi ia pe fiica sa înapoi acasă însă cu greu şi-a mai primit zestrea ce i-o făcuse în ziua măritişului de la ginere.
A mai avut şi alţi fii, Ion care s-a căsătorit în anul 1835 cu Maria fiica logofătului Matei având ca naşe pe Zoicăniţa Ilinca dar care moare în anul 1838, la slujba de înmormântare a acestuia participând şi protopopul judeţului Constantin, un fiu Nicolae care a decedat probabil în anul 1848 sub numele de „Nicola Albu Lupu” dar şi alţi
În anul 1833 părintele Lupu are un alt proces de data aceasta cu un alt preot pe nume Dumitru Şcheau dar care în vremea aceea purta numele de Cârceabă împreună cu fraţii săi pentru drepturi într-o moară pe apa Jaleşului însă anul următor s-au împăcat. Tocmise însă cu aceştia şi cu alţi moşneni din sat să construiască două mori pe Jaleş, la moara pe care trebuia să o construiască preotul însă s-a întâmplat de i-a căzut un lemn pe un picior rupându-i-l după care a fost nevoit să aştepte zece ani până i s-a vindecat ca să se apuce din nou să construiască moara, motiv pentru care a intentat acţiunea de mai sus.
Conform actului său de moarte, descoperit nu de mult şi aflat la Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale în Colecţia Registre Stare Civilă – Primăria Comunei Stroeşti, atât de încercatul personaj istoric al zonei văii Jaleşului şi nu numai, îşi află sfârşitul în anul 1870 la „două ianuarie ora patru din noapte în casa sa din strada cătunului Stolojani cu n. …. Martori au fost Nicolae Coicheci în etate de ani şasezeci, al doilea martor Dumitru Tămaşi în etate de ani cincizeci şi patru,” având vârsta conform acestui act de 80 ani însă dacă este să calculăm după actul din anul 1833 la această dată avea 92 ani.
Şi-a lăsat însă în urmă numele pe care sperăm să nu-l uităm niciodată pentru cele ce a făcut în folosul satelor româneşti de pe valea Jaleşului.
Dan Cismașu
