Liliacul potcoavă, atracţie pentru turişti

Cele 70 de milioane de ani de existenţă a liliacului pe Pământ, au obişnuit micuţele vieţuitoare să folosească fenomene fizice încă necunoscute nouă. Radarul cu ultrasunete al liliacului este net superior ca performanţă celui construit de om.

Liliacul potcoavă în poziţie de repaus
Liliacul potcoavă în poziţie de repaus

După o absenţă de aproape două luni, am zărit dăunăzi aripioara gingaşă a celebrului „Guriţă” într-un periplu fulger prin Peştera lui Pahomie de la Polovragi, semn că se apropie perioada activă a coloniei de lilieci. E mult mai rece, mult mai tristă peştera fără ei… Mă obişnuisem să fiu aşteptată în fiecare dimineaţă şi la fiecare intrare, pe traseul de vizitare, de către prietenul meu care „poza” fotogenic pentru fiecare grup de vizitatori atunci când îl lăudam descriindu-i aptitudinile … Mi-a fost tare dor de cei care înveselesc pelerinajul nostru, de cei aproximativ 300 de lilieci – Rhynolophus, care, în lunile mai şi iunie, au stat retraşi în adâncimile culoarului lor pentru a-şi alăpta puii.
Dacă în perioada de maternitate liliecii îşi pot apăra, cu o discreţie demnă de invidiat, dreptul la viaţă, furişându-se în hornuri îndepărtate privirii omului, în perioada de hibernare sunt mult mai vulnerabili deoarece, pentru gruparea coloniei într-un ciorchine uriaş, au nevoie de tavanul larg al galeriei vizitabile. Nu credeţi că am fi cel puţin insensibili dacă nu le-am respecta perioada de hibernare?

Radarul cu ultrasunete
Liliecii nu au nevoie de ochi pentru a vâna ţânţarii cu care se hrănesc. Ei emit o mulţime de „strigăte” imperceptibile de către urechea omului. Pentru orientare folosesc ultrasunetele produse de vibraţiile corzilor vocale. Prin structura lui, laringele seamănă cu un fluier. Aerul expirat de plămâni, eliminându-se cu mare viteză prin laringe, dă naştere unui şuierat cu o frecvenţă de 30.000 – 150.000 Hz, nepercepută de urechea noastră. Presiunea aerului care trece prin laringele unui liliac este de două ori mai mare decât a unei locomotive cu aburi, ceea ce pentru un animal atât de mic, e o performanţă remarcabilă. În laringele animalului iau naştere 5-200 vibraţii sonore de înaltă frecvenţă care nu durează fiecare decât 2-5 miimi de secundă. Astfel, dintr-un obstacol situat la 17 m, sunetele emise se întorc la liliac în cca. 0,1 secunde. Dacă durata semnalului sonor depăşeşte 0,1 secunde, ecoul reflectat de obstacolele situate la mai puţin de 17 m distanţă este receptat de urechea liliacului simultan cu sunetul ce i-a dat naştere.
În concluzie, după intervalul de timp care separă sfârşitul semnalului emis de primele sunete, de ecou, liliacul apreciază distanţa care îl desparte de obiectul care a reflectat ultrasunetul.

Rhynolophus – radar scandant
Toţi liliecii din Ordinul Microchiroptera (liliecii mici, de peşteră) sunt înzestraţi cu radare ultrasonice de modele diverse, ce pot fi încadrate în trei categorii: murmurătoare, scandante şi stridulante. Liliecii care scandează sunt rinololofii sau liliecii – potcoavă, frecvenţi în Caucaz şi Asia Centrală dar şi în peştera noastră, numiţi aşa graţie formei de potcoavă dată de pliurile ce le înconjoară nasul. Această potcoavă constituie un difuzor care adună ultrasunetele într-un fascicul direcţionat. Stau aninaţi cu capul în jos şi rotindu-se circular, explorează împrejurimile cu ajutorul fasciculului sonor. Acest detector viu rămâne suspendat cu cele zece gheruţe aferente celor două picioruşe, până când o insectă intră în câmpul sonarului său. Atunci liliacul sare pentru a-şi prinde prada. Este capabil de a vâna 10-15 insecte pe minut.

Invitaţie
Performanţele liliacului potcoavă în plin sezon de vânătoare pot fi admirate în perioada iulie-septembrie la Peştera Polovragi, uşor de descoperit, urcând 500 m de la Mânăstirea Polovragi. Programul de vizitare aferent acestei perioade este 1000 – 1800 zilnic, cu excepţia zilei de luni, cu intrare la ore fixe, începând cu ora 1000.
Prietenul meu „Guriţă” este dispus să vă prezinte câţiva membri ai familiei lui de lilieci – potcoavă.