Din ce în ce mai des aflăm de dascăli care se duc prea devreme în lumea umbrelor. ”Enigmatici și cuminți”, așa cum spunea Adrian Păunescu cu ani în urmă, oamenii școlii se sting de regulă după primii ani de la pensionare. Pentru foarte mulți dintre ei sfârșitul e mult mai devreme. A fi cadru didactic atunci când îți faci meseria cu pasiune și generațiile peste 50 de ani au în sânge această profesie, te consumă, dascălul e o torță arzândă care se stinge cu fiecare generație pe care o dă societății.
Avem nenumărate exemple de cadre didactice care au plecat prea devreme în lumea tăcerii veșnice dar parcă lucrurile se accentuează cu fiecare an. Cadrele didactice cu dăruire, din păcate tot mai puține, au un ritm al vieții care le uzează prea devreme. Chiar dacă pentru unii din afară meseria pare extrem de facilă iar programul foarte permisiv, adică 3-4 ore zilnic, lucrurile nu stau deloc așa. Cum s-ar explica altfel faptul că profesori peste 70 de ani sunt foarte puțini la pensie și se înmulțesc anual cei care sfârșesc tragic în urma unor boli necruțătoare?
Dar aceste rânduri sunt dedicate unui dascăl de excepție al Gorjului, un om al cetății care a fost și primar de comună două mandate și a slujit școala peste patru decenii. Profesorul Constantin Negrea din Bălești, căci despre el este vorba, a înnobilat meseria de șlefuitor de generații. A plecat dintre noi în ultimele zile după ce o viață de om a fost dăruit școlii cu toată fibra sa. Învățător și apoi profesor de muzică, coordonator al unor grupuri folclorice de elevi din zonă cu rezultate la nivel național, a fost tipul de dascăl care îmbrăcase cămașa dăruirii depline pentru atâtea generații de elevi. A cochetat cu politica, a fost primar și consilier local, dar nu a uitat școala unde a revenit până în ultimele zile ale vieții.
Îmi aduc aminte o scenă din ultimele luni pe care o voi păstra în memorie pentru totdeauna. Bolnav și operat de cancer, Constantin Negrea a aflat de moartea scriitorului și istoricului Alexandru Doru Șerban în urma aceleiași boli. Colaboraseră la o carte despre lăutarii Gorjului și ai Băleștiului și se constituise o anumită legătură întreruptă doar de boală și de moarte. Constantin Negrea spunea cu regret ce personalitate uriașă a pierdut Gorjul și iată că peste câteva luni a plecat pe același drum, o altă personalitate de excepție a vieții culturale, cel puțin pentru zona Băleștiului.
Și încă ceva, până în ultimele clipe ale vieții a făcut planuri de reîntoarcere la școală și la copiii dragi de la clasa a VI-a cărora le era diriginte. Era generația pe care trebuia să o ducă până la clasa a VIII-a și apoi să iasă la pensie. Timpul nu a mai avut răbdare cu el…Dumnezeu să-l odihnească!
