Din istoria Centenarului României Mari(XIII)

Loading

 

Participarea României la Primul Război Mondial a avut un obiectiv asumat de întreaga țară: Marea Unire. Aceasta s-a realizat în 1918, dar pentru asta s-au jertfit în jur de 1.000.000 de români pe front sau în spatele acestuia. Premierul României Mari, Ionel I.C. Brătianu(1864-1927) și-a început cariera politică în județul Gorj în 1895. A fost una dintre cele mai importante personalități ale istoriei naționale, artizanul constituirii și recunoașterii României Mari.

Sacrificiul românilor pe câmpul de luptă sau în zona ocupată, privațiunile la care i-a supus războiul, ar fi fost în zadar dacă nu am fi avut oameni politici vizionari de talia lui Ionel I.C. Brătianu. Trebuie să remarcăm că  evenimentele perioadei de neutralitate a Romaniei din Primul Razboi Mondial si participarea țării noastre alături de Antanta împotriva Puterilor Centrale coincid cu guvernele conduse de Ion I.C. Bratianu timp de patru ani,  între 4 ianuarie 1914-10 decembrie 1916, în care liderul liberal este președinte al Consiliului de Miniștri și ministru de Război, iar între 11 decembrie 1916 și 28 ianuarie 1918,  președinte al Consiliului de Ministri  și ministru de Externe.

 

Primul ministru al Marii Uniri

Despre I.I.C. Brătianu, istoricul Anastase Iordache scria: ” Ion I.C. Bratianu nu a fost om politic sau de stat, pur și simplu, nici măcar numai om politic reprezentativ sau un mare om politic, el a depășit limitele omului de vocație, devenind un geniu politic, la fel ca părintele său”.

Cariera  politică a lui I.I.C. Brătianu  a debutat cu alegerea în funcţia de deputat de Târgu-Jiu, în 1895, şi a continuat cu deţinerea unor portofolii ministeriale: ministru al Lucrărilor Publice între 1897 şi 1899, respectiv între 1901 si 1902, ministru de Externe (1902-1904), ministru de Interne (1907-1908).
În anul 1909 a preluat conducerea Partidului National Liberal si postul de prim-ministru, poziţii pe care le-a avut şi tatăl său. La 5 decembrie 1909 a fost victima unui atentat, fiind rănit de trei focuri de armă, trase de un lucrător de la Căile Ferate.
La 4 ianuarie 1914, a revenit ca  preşedinte al Consiliului de Miniştri, în acelaşi an izbucnind şi Primul Război Mondial. Opţiunea propusa de liberali – neutralitatea României sub forma expectativei armate – a fost adoptată în Consiliul de Coroană de la Sinaia din 21 iulie/3 august 1914.
La 18 septembrie 1914, prin semnarea convenţiei secrete dintre România şi Rusia, orientarea României către Antanta era, practic, conturată. După doi ani de negocieri intense, alăturarea României alianţei formate din Anglia, Franţa, Rusia, Italia (Antanta) era stabilită prin semnarea la Bucureşti a Tratatului de Alianţă şi a Convenţiei militare din 4/17 august 1916. Condiţiile formulate de primul-ministru, în special cele legate de recunoaşterea dreptului României de a se uni cu provinciile sale aflate sub stăpânire străină, au fost recunoscute de Antanta. România părăsea astfel atitudinea de neutralitate şi intra în război împotriva Austro-Ungariei.  Ionel I.C. Brătianu a rămas în funcţia de prim-ministru în perioada tragică a anilor 1916-1917 când sudul României a fost ocupat de trupele Puterilor Centrale. În noiembrie 1918, când statul naţional unitar român era înfăptuit (prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România), Brătianu a revenit în fruntea guvernului pe care l-a condus până în septembrie 1919.
Liderul liberal s-a aflat în fruntea delegaţiei României la tratativele desfăşurate în cadrul Conferinţei de pace de la Paris din 1919-1920.  La 22 ianuarie 1922 s-a format, pe timp de şase ani, un nou guvern liberal în frunte cu Ionel Brătianu. De altfel, primii zece ani de după încheierea  războiului mondial au fost denumiţi „decada brătienistă”, datorită dominării vieţii politice româneşti de către şeful Partidului Național Liberal.

Discursul de la Târgu-Jiu

Apărut în publicația ”Voința națională” din 26 noiembrie/8 decembrie 1895, discursul lui I.I.C. Brătianu a fost ținut la Târgu-Jiu la 21 noiembrie/3 decembrie 1895. Iată conținutul:

”Domnilor, Manifestarea dv. electorală trece sus peste capul meu, pentru a se adresa unei memorii scumpe. Propunându-mă ca reprezentant al dv., pe mine care n-am alt merit decât numele pe care îl port, ați dorit să arătați că recunoștința dv e mai durabilă decât viața, că ea nu se oprește cu serviciile aduse. În exemplul dv. pot găsi îndemn puternic  cei care își sacrifică interesele private, căci el le arată că pentru fiii lor sunt moșteniri de esență superioară ai căror depozitari siguri sunt inimile generoase. Întrucât mă privește, sentimentele ar crește iubirea iubirea și recunoștința, trainice și vii, au răsărit în zilele de durere, în zile a căror reamintire profundă nu se șterge niciodată și ale căror învățăminte se imprimă cu urme indelebile în caracterele celor care le-au trăit. Sunt șase ani de atuncea. Reintrând în țară de la școală, găseam societatea noastră bântuită de una din acele crize morale, cărora temperamentele cele mai robuste rezistă cu greu și care pe mine, inexperimentat, mă silea să mă întreb cu anxietate, dacă fundatorii României moderne nu concepuseră clădirea lor pe temelii de iluzii,dacă nu pe nedrept atribuiseră țărei virtuți generoase, care de fapt se aflau numai în câteva inimi mari.

Eram înmărmurit înaintea sentimentelor dureroase dar resemnate cu care țara părea că privea cele mai nedemne întreprinderi și cu rușine mărturisesc  că în mine se clatină încrederea în instituțiunile care păreaau că prezidă asemenea inechitate.

Dintr-acele porniri morbide de descurajare-descurajarea, zicea Ion Brătianu, este începutul corupțiunei-, dintr-acele porniri, m-au deșteptat vocile dv., când ați aplaudat ca senator pe părintele meu. Prin alegerea de atunci, prin primirea entuziastă pe care i-ați făcut-o când a venit în orașul dv., ați voit și ați știut nu numai să vă exprimați  iubirea pentru omul  care iși consacrase viața binelui public, dar totodată să manifestați vitalitatea și energia unei conștiinți superioare a intereselor generale.

Iubirea dv. vă câștigase iubirea mea. Exemplul energiei dv. vă asigură recunoștința tuturor celor cărora le-ați arătat că nu instituțiunile erau de vină ci neîncrederea în ele și apatia resemnată.

Pentru mine, învățămintele dv. n-au rămas zadarnice, ele n-au fost numai stimulent contra descurajării unui moment. Înrurirea lor a fost mare asupra formării caracterului, căci mi-a arătat că judecățile pripite sunt adesea nedrepte, că instituțiunile adesea nu par culpabile decât fiindcă oamenii care le mânuiesc le violentează sau le falsifică.

Mi-am format astfel convingerea,, confirmată apoi prin șase ani de observațiune, că adevăratul rău de care suferim stă,nu  în principiul, ci în nerespectarea legilor, și că reforma politică esențială, aceea care se impune  ca o condițiune cardinală a înseși existenței noastre, e respectul legilor.

Acest respect al legilor, domnia lor reală, de la Constituțiune până la ultimul regulament cu obiect special, implică înfrânarea apetiturilor excesive și stabilirea nu se poate face numai prin măsuri coercitive, ci exige o altă îndrumare dată activităței rătăcite  și rău făcătoare, a prea numeroaselor elemente neproductive din societatea română. Ea se leagă intim  de economia noastră națională și obligă prin toate mijloacele  să  se dea avânt profesiunilor agricole  și industriale, spiritului de întreprindere particulară, să se înmulțească în toate direcțiunile mijloacele  și capacitatea producției noastre.

În preocupările noastre, importanța chestiunilor economice crește astfel zilnic, în lăuntru ca și în afară, de buna lor soluțiune depinde mai adesea deslegarea chestiunilor politice.

Studiul lor se impune și în cercetarea lor prima solicitudine  o merită țăranul, el care mai mult suferă de răul actual  și de ale cărui puteri mai mult depinde viitorul național, căci viiitorul unui stat democratic nu e pe deplin asigurat, decât când în fiecare suflet există conștiința solidarității sociale; în fiecare trup este vigoare destulă pentru realizarea aspirațiunilor obștești.

Soarta morală și materială a poporului a făcut obiectul grijilor tuturor bunilor români; ameliorarea ei trebuie să formeze și astăzi țelul primelor întreprinderi(…)”(Va urma)

 

 

One Comment on “Din istoria Centenarului României Mari(XIII)”

  1. Felicitari pentru acest serial. Cred ca ar trebui sa regasim aceste informatii intr-o carte mai ales ca unele sunt inedite sau putin accesibile marelui public. Cred ca publicatia dv. are un merit cultural urias in Gorj!

Comments are closed.