Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Din istoria Centenarului României Mari(XV)

Din istoria Centenarului României Mari(XV)

Submitted by on 23 April 2018articol citit de 903 ori | No Comment

 

Participarea României la Primul Război Mondial a avut un obiectiv asumat de întreaga țară: Marea Unire. Aceasta s-a realizat în 1918, dar pentru asta s-au jertfit în jur de 1.000.000 de români pe front sau în spatele acestuia. Războiul a fost necruțător cu românii deoarece aceștia nu au fost pregătiți pentru el. Armata română a plecat în război slab echipată iar promisiunile Aliaților au fost mult timp doar niște vorbe în vânt. Și totuși, istoria este generoasă cu cei curajoși, la finele Războiului de Întregire Națională s-a putut realiza Marea Unire. Dedicăm acest număr eroului necunoscut, mai ales că el ar putea să fie gorjean…

Așa cum am putea concluziona după episoadele prezentate până acum, făurirea României Mari s-a făcut cu sacrificii foarte mari de sânge ale românilor. Poate cea mai emoționantă poveste a fost cea a Eroului Necunoscut, operațiune derulată în 1923 de către statul român și care a cuprins și Gorjul.

 

Alegerea Eroului Necunoscut

Cu asemenea sacrificii de sânge, după Primul Război Mondial și Marea Unire, românii și-au plans morții. Și cum foarte mulți dintre aceștia au rămas necunoscuți, în 1923 s-a pus la cale o manifestare extraordinară care, poate, ar fi trebuit repetată în anul Centenarului. Mai exact, un copil nevinovat de 12 ani, orfan de război, a fost pus să aleagă din 10 sicrie cu eroi necunoscuți pe cel care a fost dus la București. Copilul ales, Fiul Eroului Necunoscut, Amilcar Săndulescu avea 12 ani și era din județul Vâlcea. El a avut misiunea să îl dea țării pe Eroul Necunoscut, soldatul fără nume întruchipând sutele de mii de anonimi care şi-au dat viaţa pentru ţara lor. Potrivit Buletinului de Informații al Secției a II-a din cadrul Marelui Cartier General al Armatei Române, au pierit în război circa 330.000 de soldaţi şi ofiţeri morţi sau dispăruţi și circa 650.000 de victime din rândul civililor.
A fost un efort national după 1918, coordonat de Ministerul de Război, pentru organizarea acțiunii de comemorare a eroilor. A existat un ordin al Ministerului de Război ca toate osemnintele celor ce şi-au dat viaţa pentru ţară să fie strânse în cimitirele militare. Astfel, în fiecare localitate s-au dezgropat morții și cu preoții în frunte s-au întemeiat cimitirele militare. Era vorba de punerea în aplicare a Legii 502 din 27 februarie 1919. La 12 septembrie 1919 se constituia Societatea “Mormintele eroilor căzuţi în război”, prin Decretul-Lege 4106, sub înaltul patronaj al Reginei Maria, o structură naţională menită a se îngriji de tot ceea ce înseamnă memoria eroilor.
Inițial au fost alese rămășițele pământești ale unor soldați necunoscuți din opt zone ale țării unde se dăduseră lupte aspre: Rasoviţa, judeţul Gorj, reprezentând frontul de pe Jiu, Bălăria, judeţul Vlaşca, reprezentând teatrul de război unde s-au dat lupte pentru apărarea Bucureştiului, Azuga, judeţul Prahova, pentru apărarea Văii Prahovei, Topraisar din judeţul Constanţa, pentru frontul din Dobrogea, apoi de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, pentru frontul Moldovei, iar în final de la Târgu Ocna. Au mai fost alese ulterior două zone – Ciucea, din apropiere de Cluj, dar şi Chişinău.
Era doar prima etapă. Din fiecare zonă amintită au fost deshumate în 1923 osemintele unui ostaș necunoscut, puse în 10 sicrie din stejar cu aceeași înfățișare și trimise la Mărășești. Cele zece sicrie au ajuns în gara din Mărăşeşti în data de 12 mai 1923 şi vor fi duse în biserica cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”.
Alegerea i-a revenit elevului Amilcar Săndulescu, un orfan de război care avea cele mai bune rezultate la învățătură din cele patru licee militare existente: Iaşi, Craiova, Chişinău şi la Mănăstirea Dealu, lângă Târgovişte. Amilcar avea şase ani când tatăl său a murit, în 1917, la data de 8 martie, într-un sat din Moldova.
Despre momentul alegerii din 14 mai 1923, istoriografia românească a găsit chiar amintirile băiatului: “în sfârşit, sosi şi ora trei, oră divină, când trebuia ca eu să aleg pe acela ce odinioară s-a jertfit pentru scumpa lui patrie. Când am ajuns la biserică stăteam ca pe ghimpi, abia aşteptam momentul când să intru, să văd cele zece sicrie. Când intru în biserică, văzui biserica veche, care cu mult mai înainte îndurase atâtea şi atâtea gloanţe care o ciuruiseră. Înauntru erau înşirate, pe două rânduri, osemintele acelor zece eroi care se jertfiseră pentru întregirea neamului. Ce mulţime mai era!(…)o mare tăcere s-a făcut în biserică. Eu m-am dus înaintea celor zece sicrie, tremurând, şi, emoţionându-mă, stăteam la îndoială, neştiind pe care să pun mâna. Dar deodată m-am dus la sicriul al patrulea. Îndemnat de conşiinţă, am pus mâna pe el. În momentul acela un mare fior mi-a străbătut tot sufletul şi mi-au venit pe buze cuvintele – acesta este tatăl meu”.

Destin crud


Amilcar Săndulescu a participat, alături de Regina Maria și Regele Ferdinand, la 17 mai 1923 la înhumarea Eroului Necunoscut în Parcul Carol din București. Din păcate, după doar două luni, s-a înecat la mare pe 28 iulie 1923. La înmormântarea de la Craiova, petrecută câteva zile mai târziu, un profesor de-al său de la Liceul ”Carol I” din Craiova rostea un discurs emoționant: “Amilcare, destinul a vrut astfel cu tine, şi ceea ce este scris în Cartea Destinului este lucru sfânt şi se împlineşte, căci asta-i vrerea lui Dumnezeu. Tu ai încetat să mai fii al familiei, al şcolii, tu ai devenit Fiul Eroului Necunoscut, tu ai devenit copilul suferinţelor şi umilirilor, speranţa şi chezăşia zilei de mâine a Neamului”. (Va urma)

 

Comments are closed.