Trăim într-o societate care își caută de prea multă vreme calea spre echilibru și armonie, într-o societate care, de multe ori, pare a fi un obstacol pentru o conviețuire normală. De ce suntem obligați, adesea, să suportăm această stare de anormalitate? Iată întrebarea care stă pe buzele cetățenilor preocupaţi, activi și reponsabili ai acestei țări. Întrebarea lor este justificată, în condiţiile în care foarte mulți dintre locuitorii acestui pământ, după căderea comunismului, nu și-au înțeles rolul și obligațiile față de o societate aflată într-o profundă schimbare, neglijând faptul că pentru întemeierea și afirmarea democrației este nevoie de mult mai multă implicare, de o atitudine civică constructivă, de foarte multă determinare și responsabilitate socială.
Mulți dintre noi nu și-au luat în serios nici minima datorie de a participa la viața socială, aceea de a se prezenta la vot. Întru nevoia de a avea aleși reprezentativi pentru popor în parlamentul ţării şi în funcţiile-cheie de decizie pentru viaţa românilor. Pentru aceasta trebuie ca fiecare cetățean să se facă auzit, să gândească lucid treburile cetății și să se exprime civilizat. Ar fi bine ca societatea civilă să arate că există prin fiecare membru al ei, nu numai prin glasul mijloacelor mass-media, dar și prin schimbul de idei, acțiuni și bune practici dintre stat și societate, în deplină transparență și încredere.
România trebuie să demonstreze în orice împrejurare că există și se manifestă pozitiv prin spiritual său civic luminător. De la cetățeanul simplu și până la candidatul pentru un loc de demnitar al statului este bine să se înțeleagă că manifestarea spiritului civic reprezintă modul primordial prin care se asigură respectul reciproc dintre stat și societate, că alesul este reponsabil față de alegătorul care l-a trimis într-o funcție publică prin votul său.
Statul de drept, justiția și democrația nu pot să funcționeze fără o societate civilă bine structurată, cu oameni responsabili civic, conștienți de misiunea lor, nu cu “asistați social”! Activităţile educaţionale şi proiectele orientate spre cetăţenia democratic, derulate în şcoala românească, reprezintă un mic și serios “izvor” de civism și democraţie pentru elevii noştri, dar insuficient pentru nevoia de civism din societate în care trăim şi muncim.
Pentru a scăpa de relele care îi amputează viitorul, societatea are multă nevoie de educație civică, de spirit civic activ. Sunt prea mulți oameni indiferenţi, absenţi din spaţiul social, impardonabil de inerţi, fără niciun fel de reacție la ce se întâmplă în jurul lor.
Iată de ce, atât public cât și privat, educația civică are nevoie de un spațiu vital de acțiune, un spațiu care să nu fie contaminat nici sub aspect mental, nici moral, nici etic. Un spațiu fără apucături vechi, patimi, frici de orice fel, invidii și dușmănii care să compromită transpunerea rațiunii civice în fapte benefice pentru binele public. Numai așa, societatea va ieși din lâncezeala periculoasă în care se află.
Pentru a se împlini și a rezista, democrația trebuie să respire aer curat, aer de civism adevărat, fără acțiuni mascate de protecție socială, fără manipulări de mase și contorsionări egocentrice, autocratice, de dictatură personală sau de grup. Avem nevoie de personalități organizate si credibile în plan profesional și social, de cetățeni bine educați și implicați în treburile obștești, animați fiind de un spirit civic mereu treaz și incisiv.
Mai avem de parcurs mulţi ani până să ajungem la această nouă realitate. În România, cetățeanul coruptibil, neinformat și acultural blochează prin largă răspândire și mentalitate precară promovarea cuvântului luminos, a iniţiativei profitabile şi acţiunii eficiente, aducătoare de împlinire și binefacere. Putem vorbi de misiunea fatidică a lui “Merge și așa!” într-un mediu social dominat de indiferența totală a oamenilor și acceptată fără niciun fel de crâcnire.
Oamenilor le lipsește curajul, nu au deloc temeritatea de a se afirma social cu ceva, de a iniția și a susține o idee, un plan, o strategie pentru ceilalți. Sunt excesiv de temători, uneori chiar primitivi, nu au nici măcar puterea de a se exprima față de abuzurile celor aflați în funcții statale, față de anumite căderi economice sau neîmpliniri în spațiul public. Frica, lipsa de inițiativă și indiferența sunt atotstăpânitoare, mulți nu au înțeles libertatea și nu știu ce să facă cu ea. Sunt învățați să imite, să copieze pe cineva, nu inovează, nu caută soluții, nu pot să fie ei înșiși şi nici nu se decid să renunţe la a mai aștepta pe altul să le rezolve problemele. Mulți, foarte mulți sunt dependenți de sprijinul altora, de aceea libertatea acestora se termină lângă libertatea stăpânilor lor.
În aceste condiții, societatea își doarme somnul rațiunii și spiritul civic este plecat de acasă! Indiferența este atât de mare la unii, încât poate face loc fatalismului. Fiecare dintre fataliști își spune că nu are rost să întreprindă ceva, că tot nu îl ascultă nimeni, nimeni nu îl ia în seamă. Dar uită că marile transformări au la bază pașii mărunți și siguri, făcuți cu grijă și înțelepciune de cei cărora le pasă ce se întâmplă cu ţara, cu românii.
Ei nu realizează că și cel mai nesemnificativ gest civic contribuie prin valențele sale la apariția schimbării. Trebuie să continuăm să acționăm continuu, indiferent de obstacolele care ne apar în cale. Resemnarea și frustrarea nu ne vor aduce niciodată pe esplanada succesului. Ele nu vor face nimic altceva decât să ne închidă drumurile.
Noi știm că românul s-a născut ca fire inteligentă și puternică genetic. Ce s-a întâmplat mai recent, în interacțiunea cu contextele social, economic și cultural, se vede și lasă urmări. A crescut numărul celor care se afundă tot mai mult în valul perfid al indiferenței contemporane, înglodând masa celor cuprinși de apatie civică și impostură socială. În fața acestora virtuțile civice pălesc, societatea se cronicizează și își încetinește dezvoltarea.
Pentru a opri decăderea și a încerca în mică măsură redresarea și întoarcerea societății spre normalitate, nu avem nevoie de lamentări publice și gesturi necugetate ale unuia și altuia, fie el demnitar sau țopârlan. Ne sunt necesare valori umane reale, care să își asume responsabilitatea de a îndrepta lucrurile. Sunt de proximă trebuinţă implicarea civică și optimismul civic, fundamentate pe principii și valori civice perene, pe integritate morală, pe caractere solide, de nezdruncinat. Avem nevoie de oameni cu toate aceste calități la un loc, de oameni capabili și puternici, care să poată da țării și românilor viitorul pe care îl merită!
Cred în nevoia de civism, care să ne ajute întru schimbarea de destin!
