IMAGINI ÎN CUVINTE Frumos, ninge decembrie!

Loading

          În căciuli mari şi rotunde, ori în perdele dezlânate, valuri de nori întunecaţi se arată peste crestele albe ale munţilor, departe de vatra satelor, pe uliţele cărora iarna încă nu îşi arată straiele. Mai este vreme de trecut până să-i vină-n ajutor gerul Bobotezei, să strângă-n chingi lemnele şi pietrele, să trosnească fagul în păduri, să-nflorească gerul în ferestrele caselor şi să încremenească ogaşul spre bucuria copiilor dornici de săniuş şi zbor pe gheaţă.

          Tot mai sus, spre munte, găseşti cărările troienite, ele urcă uneori până aproape de cer. Acolo, unde-i frig de-a binelea şi-i stă bine fulgului de nea. Horeşte hoinar fulgul în cerneri de steluţe, mii şi mii, peste hlamida piscurilor, peste albul imaculat al plaiurilor şi veghea implacabilă a făpturilor stâncoase din creştetul munţilor. Ninge spectaculos în depărtări cu piscuri înalte! Ninge peste Vârful lui Stan şi Piatra Cloşani, peste Stâna Mare, Olanul, Balmezul şi Bulzul, peste Frumosu, Oslea şi Păltinei, ninge sănătos şi calm peste munţii noştri.

Aşa-s zilele de taină, când tăcuta iarnă vrea să veşnicească în cetatea munţilor. Deznădăjduiţi de comportamentul vremii par sătenii, rămaşi la vorbă pe la porţi, nu ştiu ce să mai creadă, nici timpul nu mai este-n rosturi. Dezghioacă cepe, fac vrăji, mai descântă şi-şi fac griji pentru mersul anului, pentru sporul gliei şi binele ţării. Îi nelinişteşte întorsura vremii, ce caută primăvara în prag de iarnă? Se roagă şi stropesc cu apă sfinţită bucatele, pomii şi vietăţile din ogradă, să nu stea departe de casă belşugul. Leagă busuioc la grindă şi aprind tămâie de la steag. Şi aşteaptă zăpezile purificatoare, să încarce pomii şi viile cu mult rod, zăpezile care sting setea ogorului cu lacrimile lor de dor.

 Sunt semne să scape viscolul prin curmătura culmilor, să rupă baierele cerului plumburiu şi să coboare peste plaiuri. Ţurţuri sticloşi şi reci spânzură de buza hăurilor. Norii bolbotesc în fantasme de basm şi se-ntoarnă peste sate. Prin Cloşani, prin Padeş, prin Ponoare şi Izverna, la Gornenţi şi Mărăşeşti, prin Sohodol şi Topeşti, focul cântă-n sobe, fagul îşi dă duhul pe scocul hornurilor. Pe-un colţ de masă, copiii cu drag de-nvăţătură foşnesc filele cărţii. La gura sobei, se-aud poveştile bunicilor. Prin crovuri, pe dosuri umbroase, zboară fără noimă frunze veştede uitate de toamnă prin ramuri reci şi sure. Cad în neant aceşti fluturi ai toamnei şi-odată cu ei se pierd iubirile verii, petrecute-n umbra şi farmecul lor verde.

Se lasă noaptea pe văioage, peste râuri, se lasă noaptea-n ţol de ger şi leagă mal de mal cu flori de gheaţă, cu ţurţuri şi ghirlande reci, pe rădăcini, pe stânci şi pe poteci. Va ninge iar în zboruri line prin crânguri reci, peste coline. Pe sat se va lăsa tot ninsul şi se va-ntinde peste uliţi, în adâncimi de-omăt curat ce va fi zdravăn răsturnat de pasul sigur de bărbat. Pe pârtii, peste culmi, s-or înturna doar vânătorii. În Şaua  Lupşei urlă lupii-n haite sure. La oi, spre pătuiage, vor scormoni nămeţii cloşenenii. Va fi adus tot fânul pe prăjină, în iesle, să fie cu îndestulare. Spre vârfuri, umblă sănii, cu lemne, cu nutreţ, cu feciori îmbujoraţi.

Tot dorul rămâne neatins în fereastra pădurilor. Din primăvară, şi din vară, şi din toamnă! Să-i poarte vieţii-n treacăt viitorul. Copiii ies în pridvorul caselor. Privesc spre munte, în templul iernilor stăpânitoare. Dinspre văi de munţi se-aude şuier de  zăpezi înalte. Să ningă cu perdea de fulgi! Peste făptura şi mustaţa bunicului, să ningă! Troienite, atunci, cupole de ramuri s-or frânge-n cărărui.

E tot mai frig prin sat şi-i ger pe râu. Şi Motrul prevesteşte! Iese din poveşti tot dorul. Copiii scriu la şcoală. Ei inovează compuneri de succes. Scăpată din cuvinte furtuna de zăpadă albeşte tot satul. Troiene de ninsoare adorm pe pripor. Săniile ţâncilor se retrag acasă. E multă iarnă în grădină. S-au înnămeţit salcâmii de pe deal.

    E iarnă şi în sufletul oamenilor. Motrul a îngheţat! Şi visele au îngheţat! Sânziana spune că este prea frig afară. Nu vrea să-i îngheţe şi amintirile. Şi nici nu acceptă să le piardă. Fără ele ar fi foarte săracă. Ninsoarea îi mângâie creştetul. Unii fulgi sfârşesc în pomeţii obrajilor ei rumeni.

Ninge, ninge ca-n vis de copil! Ninge cu adevărat! Cu fulgi cuminţi! Ninge! Ninge decembrie ca-n iernile copilăriei!