IMAGINI ÎN CUVINTE Domnul Tudor la Padeş

Loading

O tăcere legendară învăluie în aceste zile amfiteatrul Câmpiei Soarelui, ocolită de vălul purificator al zăpezilor. Aici, la Padeş, poteca şi ramul, crângul şi râurile, toate poartă peste timp însemne ale trecutului faptelor de vitejie. În mijlocul câmpiei, meterezele adâncite în trupul gliei străbune glăsuiesc şi azi despre dimineaţa acelei zile de răsunet pentru destinul ţării – 23 ianuarie 1821. Mai bine de două secole s-au scurs de când glasul justiţiar al lui Tudor Vladimirescu a aprins conştiinţele pandurilor adunaţi în oastea cea mare a norodului, pregătită să lupte pentru drepturile şi libertăţile românilor umiliţi şi osândiţi, pentru binele ţării şi al poporului.

Comemorând lupta Domnului Tudor,  Comitetul Şcolar din Padeş, întrunit în ziua de 1 mai 1921, din iniţiativa învăţătorului Nicolae I. Spineanu, a hotărât sărbătorirea centenarului Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu. La un secol de la jertfa Voievodului Ţăran, pe locul meterezelor din Câmpia Padeşului, unde s-a aprins văpaia revoluţiei şi s-a ridicat spre ceruri drapelul libertăţii, s-a înălţat o troiţă, pe care s-a scris: ”Tudor Vladimirescu, 1821-1921”. Pe acelaşi loc, împreună cu Societatea ”Datina” din Turnu-Severin, au început lucrările la monumentul finalizat în vara anului 1933, în memoria celui ce şi-a dat viaţa pentru ţară – eroul Tudor Vladimirescu, Slugerul Comandir din Vladimirul Gorjului.

Asemănat cu piramidele din Egiptul Antic, monumentul înălţat la Padeş simbolizează recunoştinţa românilor pentru jertfa pandurilor de la 1821, în lupta cu boierii hrăpăreţi şi cotropitorii străini, sub comanda şi sabia necruţătoare ale Slugerului, pentru mai buna organizare a vieţii şi treburilor poporului, pentru dreptate, demnitate şi libertate naţională. Neîndurător cu nelegiuiţii, priceput într-ale războiului, ager şi abil în meşteşugul armelor, Tudor Vladimirescu a chemat în oştirea pandurească pe cei care erau hotărâţi să lupte pentru binele şi folosul a toată ţara. 

Tudor Vladimirescu a beneficiat de o rememorare festivă

Încruntat şi gânditor, Domnul Tudor priveşte şi astăzi spre zarea cea mare din bronzul rece al monumentului, simţind aceleaşi neajunsuri pentru români şi ţara lor: justiţie dreaptă şi respect pentru lege, viaţă demnă şi libertate pentru tot românul, neîmpilare şi onoare pentru ţară. Ochii săi privesc prin adâncimi de timp, spre mulţimea pandurilor adunaţi în câmpie. Cuvintele-îndemn, aprinzătoare ale flăcării revoluţiei, vibrează şi azi în sufletele românilor iubitori de ţară: „Multă sănătate, fraţilor locuitori ai Ţării Româneşti. Nici o pravilă nu opreşte pe om de a întâmpina răul cu rău …”

Rezonând peste ani, vorbele Slugerului stârnesc panică printre politicieni. De aceea, unora le este teamă să rostească numele Domnului Tudor. Orice ar spune unii ori alţii, trecători anonimi prin istorie, glasul justiţiar al Voievodului de la Padeş exprimă setea de adevăr şi dreptate a românului, spiritul pandur al acestui neam încercat de istorie, prea multă vreme înjosit şi jefuit de curţile imperiale ale lumii, pizmaşe şi arogante în orice vremuri. Sabia pe care Tudor a scos-o împotriva răului ce împilase ţara, nu s-a frânt în anul 1821, ea a rămas de veghe peste veacuri, până ce aspiraţiile acestui popor, adânc şi straşnic statornicit în istorie, nu se vor împlini întru facerea binelui şi bunăstării pentru fiecare român. Când Slugerul zicea: ”ca unii ce suntem de un neam, de-o lege… la un gând şi într-un glas… să putem câştiga deopotrivă dreptăţile acestor Prinţipuri, ajutorându-ne unii pe alţii”, se gândea la unirea politică a ţărilor române, a spiritului şi întregului neam românesc.

Străbatem timpul şi urcăm în smerenie treptele monumentului înălţat în amintirea Eroului naţional Tudor Vladimirescu şi a Revoluţiei de la 1821. Revedem basoreliefurile sculptate în bronz pe fiecare din cele patru zări ale obeliscului. Ne oprim spre miazănoapte, cu ochii pe basorelieful care prezintă Adunarea de la Padeş. Îl vedem pe Tudor, călare pe calul său războinic, în mijlocul pandurilor şi căpitanilor săi, cu steagul revoluţiei, gata de luptă. Glasul său răsună peste mulţimea adunată în mijlocul câmpiei. Oştenii îl ascultă şi înalţă furci, coase şi securi, în gesturi grăitoare ale nemulţumirii crescute în sufletul lor sfâşiat de atâtea silnicii şi chinuri ale vieţii. Toţi i se alătură şi îl urmează pe sluger. Îl consideră un crai biruitor de rău, chivernisitor al binelui ţării şi poporului, pe care îl numesc Domnul Tudor.

         Ne întoarcem privirea spre depărtările mărginite de cetatea munţilor, cu văile şi drumurile pe care au coborât cetele de panduri năpăstuiţi. Fuseseră ani grei, plini de nevoi şi opresiuni. Ţăranii dosădiţi nu au pregetat să vină lângă cel care le făgăduise dreptate. Tudor era un bărbat tânăr şi puternic, avea doar 41 de ani. Aici, pe Câmpia Padeşului, inimile frânte ale moşnenilor se deschiseseră în faţa aprigului vătaf de plai pe care îl credeau conducătorul lor. Mulţi oşteni aflaseră de dreptăţile făcute de Sluger şi s-au legat cu sufletul de el, urmându-l la lupta cea mare.

Sub apăsarea setei de dreptate, Tudor a îmbrăcat cămaşa morţii şi a plecat peste ţară, să reaşeze în rosturi bunele rânduieli ale poporului, să îndepărteze de pe obrazul oamenilor năpăstuiţi lacrimile suferinţei şi umilinţei pricinuite de abuzurile boierilor autohtoni, răi şi lacomi, să scoată ţara de sub suzeranitatea porţii otomane asupritoare. Răzbătător peste vremuri şi opreliştile timpului, oricare ar fi acestea, glasul nesupus al Domnului Tudor nu s-a oprit numai în crezul celor aflaţi în adunarea poporului din acea zi înfrigurată de 23 ianuarie 1821. Cuvintele memorabile – expresie a celui mai clar şi izbitor sentiment de patriotism -, ce au răsunat pentru întâia oară la Padeş, când Slugerul a rostit necruţător „Patria este norodul iar nu tagma jefuitorilor” animă şi azi trăirile şi faptele milioanelor de români.