Poiana-Rovinari, așezarea dispărută din cauza mineritului(IV)

 171 total views

Reținem din episoadele trecute faptul că începând cu anul 2002, Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtișoara găzduiește Ansamblul arhitectural Tătărescu primit prin donație de la Sanda Maria Tătărescu-Negropontes, fiica ilustrei familii Tătărescu.  A fost vorba de o salvare a complexului arhitectural de la Poiana-Rovinari care se afla sub amenințarea excavatoarelor de la Cariera Minieră Gârla. Zestrea muzeală de la Curtișoara se îmbogățea astfel cu mai multe obiective: Cula Poenaru-Tătărescu; Casa Antonie Mogoș; Biserica de la Poiana; Clopotnița din lemn; Poarta din lemn ș.a.

Gorjul a fost un județ  ocrotit de soartă pentru  că a putut beneficia de un politician de talia lui Gheorghe Tătărescu și de realizările sale. Câtă dreptate avea acesta într-un discurs din 20 noiembrie 1935: „Florile vieții mele sunt la București, dar tulpina și rădăcinile sunt în Gorjul meu drag (…), cunosc nevoile acestui județ sărac în averi dar bogat în suflete. Cred că nu voi abuza de această țară, dacă voi aduce de acolo de unde e de prisos, aici unde e sărăcie!”. Este poate o profesiune de credință care ar trebui însușită și de actualii politicieni.

De fapt, soții Gheorghe și Arethia Tătărescu, a căror amintire la Târgu-Jiu este mai degrabă ignorată de autorități, au avut un rol important în istoria acestor meleaguri la nivel economic, social și cultural. Toată lumea știe astăzi ce a însemnat Gheorghe Tătărescu ca prim-ministru pentru Gorj: Uzina Sadu, fabricile de confecții și materiale de constructii, cea de țigarete și topitoria de cânepă de la Vădeni, și tot acolo o fabrică de marmeladă. În continuare, putem vorbi de ridicarea  sanatoriului Dobrița sau  reamenajarea drumului de munte  Novaci- Sebeș și reluarea lucrărilor la calea ferată Bumbești-Livezeni ș.a. Cultural vorbind, tot în perioada respectivă  a fost electrificată Peștera Muierilor și s-a ridicat Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu ș.a.  Prin eforturile  Arethiei și ale Ligii Femeilor din Gorj, au fost organizate numeroase acțiuni caritabile, iar din fondurile obținute, din dorința de a renaște și păstra tradițiile și portul popular oltenesc, a fost reorganizată producția artizanală în Gorj, fiind promovată cu succes și în străinătate prin participarea la diferite târguri și expoziții. Cunoaștem azi prin strădania multor istorici gorjeni cum au fost strânse  fonduri și pentru reabilitarea și dotarea corespunzătoare a Spitalului din Târgu-Jiu sau pentru  construirea sau amenajarea caselor memoriale-Ecaterina Teodoroiu și Tudor Vladimirescu și multe altele.

S-a tot amintit în ”Vertical” despre cea mai mare realizare a familiei Tătărescu în Gorj,  ridicarea Ansamblului monumental de pe“ Calea Eroilor”, de către Constantin Brâncuși, o emblemă a spiritului și geniului uman, a culturii noastre naționale și deopotrivă universale.

File de istorie la Poiana

        Deși a cumpărat moșia de la Poiana la începutul perioadei interbelice, familia Tătărescu s-a legat sufletește de oamenii locului. Ne gândim aici la acele căsătorii simbolice, Gheorghe și Arethia au fost nași de cununie și botez pentru circa  1500 de cupluri. Memoria locului spune că Tătăreștii au ajutat pe mulți dintre săteni să-și găsească un loc de muncă, o parte dintre ei chiar la moșia și la conacul din frumoasa lor reședință de domiciliu.

            Între anii 2000-2002, autoritățile din  Gorj au organizat o amplă operațiune de mutare a Ansamblului arhitectural Gheorghe și Arethia Tătărescu de la Poiana-Rovinari la Curtișoara în cadrul Muzeului Arhitecturii Populare. A fost o operațiune vastă finanțată de către minerit după cum mărturisea Emil Huidu în ampla sa lucrare dedicată istoriei mineritului, reamplasarea aducând și unele modificări majore cum ar fi acoperișul de la Cula Poenaru-Tătărescu. Unul dintre cele mai interesante obiective este Casa Antonie Mogoș, inițial construită și amplasată în satul Ceauru-Bălești, apoi refăcută de arhitectul I. Trăjănescu la Poiana-Rovinari în anii interbelici și după aceea la Curtișoara sub coordonarea arhitectului Dumitru Florescu.

Povestea contemporană a Ansamblului Tătărescu de la Poiana începe în 1919, atunci când Gheorghe şi Aretia Tătărescu au cumpărat pământul şi Cula Poenaru de la familiile Carabatescu şi Dincă Schileru şi s-au instalat în zonă, circa  15 km de Târgu-Jiu. După vreo 15 ani, familia Tătărescu  a  cumpărat (1934) şi refăcut Casa Mogoş cu destinaţia casă de oaspeţi. Deși concepția arhitecturală a aparținut lui I. Trăjănescu, mutarea și reansamblarea casei din Ceauru a fost făcută de Dumitru Pasere, fiu al locului și tatăl inginerului și documentaristului Mihail Pasere, autorul unei monumentale lucrări despre zona Rovinari amintită de mai multe ori de către noi.

            În  anul 2000,  Sanda Maria Tătărescu-Negropontes, fiica ilustrei familii, a hotărât strămutarea ansamblului de la Poiana la Curtişoara, în cadrul Muzeului de arhitectură populară, operațiune vastă și obligatorie pentru facilitarea lucrărilor de exploatare a cărbunelui.  Potrivit proiectului aprobat de autoritățile vremii, amplasarea (2000-2002) pe noul teren s-a făcut respectând cât mai fidel dispunerea şi orientarea fiecărui obiectiv, astfel încât ansamblul să reamintească pe cât posibil de vechea curte boierească din localitatea Poiana (concepția arhitectului  Dumitru Florescu).

             Despre zona de la Poiana aflăm lucruri interesante de la același Mihail Pasere, cel care mărturisește în cartea din 2011 că Dumitru Pasere, în urma săpăturilor din 1937, a descoperit în povârnișul dinspre răsărit de Cula Poienarilor, ”turnul Cavalerilor Ioaniți, în care se găsea mormântul unei căpetenii a lor, marcată de armura, coiful, spada și scutul aflat acolo. Acel loc fusese anume ales de colonelul Pociovălișteanu, cumnatul lui Gheorghe Tătărescu, pentru        amenajarea unei ghețării”.

            În vremurile de odinioară, vechea  Litua cuprindea Gorjul și Țara Hațegului dacă ne luăm după ”Diploma Cavalerilor Ioaniți”, act încredințat Ioaniților pe 2 iunie 1247 de regele Bela al IV-lea. Se prevedea că  Oltenia se constituia „de la Hațeg la Dunăre și de la Mehadia la Olt”.

         Pentru o perioadă relativ lungă, suficientă pentru ridicarea unor construcții durabile, acei cavaleri Ioaniți, au avut comenduirea, se pare, în satul Poiana,  fapt dovedit cu turnul construit de ei, în care și-au înmormântat o căpetenie.

              Despre vremurile de odinioară de la Poiana, Mihail Pasere își amintește: ”Cula Poienarilor-o altă cetate de strajă-se situa pe un platou înalt în partea de răsărit a șoselei naționale(DN 66), la mijlocul satului Poiana. De pe acel platou, cula-având bună vizibilitate și comunicare cu cea din Rovinari, cu observatoarele din Bălăcești, Fărcășești și cu cetățile Vîrțului-trona, aici, cu patru caturi, dându-și importanță pentru toată populația  împrejurimilor sale. Documentele vremii atestă, o primă renovare, i-a fost adusă de către Dincă Poienaru.  Mai târziu a stăpânit aici boierul Costache Gărdescu(1820-1890) urmat de Nae Carabadache, prefect și deputat de Gorj și, în cele din urmă, de Gheorghe Tătărescu, până în anii 1950, când a intrat în patrimoniul național…”

           Mai există o legendă amintită de același Mihail Pasere potrivit căreia cula a fost refăcută în vremea lui Tudor Vladimirescu de către Dincă Poienaru, care ar fi primit ”un cal și 2 perechi de disagi cu bani” chiar de la slugerul răzvrătit. Greu de crezut că lucrurile au stat așa dacă ne gândim că acesta avea nevoie de resurse financiare pentru finanțarea Revoluției din 1821.(Va urma)

Bibliografie:

Mihai Pasere, Monografia Rovinarilor, 30 de ani de la înființarea orașului Rovinari (1981-2011), Editura Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Tg-Jiu, 2011

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *