Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » IMAGINI ÎN CUVINTE Octombrie cu must în ulcele

IMAGINI ÎN CUVINTE Octombrie cu must în ulcele

Submitted by on 16 October 2017articol citit de 1,200 ori | No Comment

           Pătrundem spre miez de toamnă, octombrie a pictat multicolor întreg peisajul, nuanţe de galben şi roş-portocaliu s-au risipit în toată splendoarea codrului. Răzleţeşte lumina dimineţii peste răcoarea din zăvoaiele ce însoţesc Motrul în urcuşul văii sale pline de susur şi legende, până spre intrarea în munţi. Păşim spre vadul râului, să ascultăm cântecul undei călătoare. Pe vârf de arini ne veghează câţiva stârci cenuşii, cu gâtul alungit spre cer, surprinşi de nălucirea noastră prin raiul lor. Pe o răsfrângere de prundar, un culegător adună din ofranda măceşului năpădit de fructe. În prundişuri se ostoiesc deja turmele de oi ale sătenilor, căutând să mai frângă ce a mai rămas verde din înălţarea lăstarilor de arin şi salcie. Seceta a fost cumplită, foamea şi mai mare, nimic nu rămâne după trecerea lor!

Privim spre Coasta Motrului şi ne întristăm. Pentru prima dată după mai bine de o jumătate de secol, culmile au rămas fără pădure. Agresorii de mediu cu drept de proprietate au pus la pământ stejarii falnici. Ne doare sufletul să vedem natura mutilată şi sufocată de deşeurile aruncate de-a valma, în sforul apei limpezi şi-n covorul de iarbă încă verde din inima zăvoaielor. Nu ne este cu putinţă să comparăm imaginea de acum a ţinutului cu aceea de pe vremea bunicilor noştri, când priveliştea era curată ca lacrima izvorului, întreagă, teafără şi neciuntită.

E mai puţină zarvă prin zăvoi şi mirişti. Satul îşi rostuieşte acum ultimele treburi în viile din dealurile împodobite în culorile toamnei. Spre Măgură s-au copt bine strugurii, soarele s-a oprit mult în obrazul bobului aromat. A coborât apa şi în bunarul lui Nae, fântâna cu cel mai puternic izvor la arşiţă grea. Frasinul din colţul gardului îşi numără frunzele îngălbenite. Cireşul a început să se aprindă în roşu. Şi verde, şi verde palid, şi galben, şi roşu, şi maroniu, acestea-s culorile risipite în ramuri. Gutuiul şi-a îngălbenit  bulgării de aur, spânzuraţi ca nişte podoabe celeste printre buchetele de frunze, care au început să capete încet-încet culoarea lunii din nopţile senine ale lui octombrie.

Petre Ungureanu este pe deal, la cules de vie, cu tot natul. Au venit aproape toate rudele şi vecinii să-l ajute. Aşa este la Padeş, îţi vin oamenii în ajutor când nevoia este mare. Mai ales acum, când viile au adunat ceva rod. Printre frunze veştede şi aspre la atingere, mâinile plăpânde ale Anastasiei aleg cel mai frumos ciorchine. Nepoţica gustă din dulceaţa bobului rubiniu, stârnind bucuria bunicului care s-a ocupat de tăierea viţei. Culegătorii umplu coşurile rând pe rând. Arome şi culori răsar din vie, cu mulţumire şi spor. Bărbaţii vânjoşi coboară strugurii în saci pe costişa dealului, până în beciul răcoros, unde zdrobitorul din lemn stoarce din bobul copt mustul dulce, binecuvântat de lumina şi căldura soarelui. Au dispărut pivniţele vechi de odinioară, zidite de bunii noştri în trupul dealului. Ele pot fi regăsite acum în vatra gospodăriei!

Petre şi-a meşteşugit singur butoaiele cercuite şi putinile în care va lăsa la fermentat strugurii. A ales lemn de stejar tare în miez pentru doagele strânse în cercuri şi întărite cu fir de papură la gardin. Mâinile noduroase ale bâtrânului apasă cu blândeţe valul de boabe scăpate sub zimţii de lemn şi plimbă ritmic scaunul teascului prin jgheabul roşu de atâta licoare sfântă. Strugurii storşi curg în şuvoaie de must dulce şi aromat în hârdăul proptit la gura zdrobitorului. În jurul bunicului, peste munţii de struguri din poverile vaselor, roiesc albinele desfătându-se cu mirosul de ambrozie din miez de bob. Au părăsit via şi s-au mutat aici, după drumul miresmelor de struguri, până ce acestea se vor sfârşi în buchetul vinului zglobiu din ochiul paharului.

Petre i-a lăsat feciorului său, lui Ionuţ, un  deal de vie, cu peste o mie de buciumi în putere de rod. Bătrânul ştie să înnobileze pământul şi să împlinească bogăţia acestuia. Şi teii de la capătul viei, tot de el sunt plantaţi. Puzderia de meri şi pruni de pe culme este zămislită tot prin osârdia lui. Cireşii, vişinii, perii şi gutuii de pe lângă casă sunt şi ei înrădăcinaţi tot de bucuria lui de a dărui poame copiilor, nepoţilor, trecătorilor prin viaţă. Şi mai are el un năduf la inimă. Vede că fiul lui nu prea are aplecare spre aceste treburi. I se pare că se mişcă greu şi nu se apropie cu drag şi dor de nevoile culturilor de pe aici. A numărat bine hârdaiele golite în putină şi a conchis că toamna aceasta e mai puţin darnică.

Generos şi mulţumit, Petre căută în deschiderea firidei ulceaua de pământ cumpărată de el din bâlciul de la Pocruia. Răsuci uşor slăvina de la putină şi slobozi în ulcea mustul gros şi dulce. Peste gura putinii se auzea frământarea strugurilor storşi, ca un glas firav şi subţirel al trecerii perpetue. Acest susur nedefinit se va stinge abia la alegerea tescovinei, când vinul va fi gata de scurs în butoaie şi damigene, la limpezit. Şi apoi cântecul viei va fremăta întruna, tot mai stins, până la margine de vis şi dor.  Bunicul ridică ulceaua şi ascultă tăcut neastâmpărul năstrapilor sărind în larg de lumină. Nerăbdătoare, nepoţica Anastasia gustă din lacrima viei. Peste ochii ei se întinse mirarea bucuriei, iar în vârful năsucului rămase o pată roşiatică de must.

Nu! Nu este altceva, este sufletul vi

  

 

Comments are closed.