Imaginea pozitivă a educației în România comunistă (III)

Cu o tradiţie îndelungată şi rezultate deosebite în perioada interbelică, învăţământul românesc a suferit un şoc în momentul instaurării comunismului în România. Timpul a arătat că modelul sovietic a fost un eşec dureros, iar din deceniul şase al secolului trecut s-a revenit la tradiţie. Rămân însă adevăruri care nu prea se spun, pentru că nu prea dă bine, învăţământul românesc a cunoscut o dezvoltare fără precedent în perioada de după 1945. Performanţele învăţământului în comunism rămân de discutat dar, cu siguranţă, sunt exponenţiale faţă de perioada precedentă.

La nivelul ţării pot fi remarcate câteva caracteristici ale învăţământului, pozitive şi negative, din care o să amintim câteva: dezvoltarea fără precedent a infrastructurii şcolare; reducerea şi apoi eradicarea fenomenului de analfabetism; şcoala-instrument de îndoctrinare a generaţiilor tinere cu ideologia PCR; uniformizarea personalităţii prin sistemul de educaţie socialist; folosirea elevilor şi cadrelor didactice la muncile agricole etc.
Potrivit unui studiu al Fundaţiei SOROS, aproape jumătate dintre adolescenţii români, născuţi şi crescuţi după căderea regimului comunist, cred că perioada comunistă a fost mai bună decât cea actuală. Două treimi spun că în timpul comunismului era mai bine în ceea ce priveşte respectul faţă de lege. Ne referim la aceeaşi tineri care se arată nemulţumiţi şi neîncrezători în democraţie şi economie de piaţă şi care nu resping ideea unui lider autoritar. Cercetare Fundaţiei Soros ne arată că într-o măsură destul de mare, societatea românească eşuează în efortul deliberat de a transmite informaţii şi atitudini despre regimul totalitar comunist, aşa cum a fost el. Societatea românească şi în primul rând cea mai tânără generaţie uită răul comunist pentru a face loc amintirii unei utopii. Uitarea poate lăsa generaţia următoare pradă unui demagog abil ce poate specula această utopie.

Învăţământul primar şi gimnazial în comunism
A constituit sectorul cu cea mai spectaculoasă ascensiune în perioada comunistă. Confundându-se cu învăţământul obligatoriu începând cu 1976, învăţământul gimnazial avea 10 ani şi şcolariza milioane de elevi. Este elocventă aici şi evoluţia personalului didactic la nivel de ţară de la 55 215 în 1938 la 86 490 în 1948, 137 974 în 1960-1961 şi 209 300 în 1970-1971.
La nivelul Gorjului în anul şcolar 1971-1972 reţeaua şcolară era alcătuită cu 251 şcoli cu clasele I-IV, 180 şcoli cu clasele I-VIII, 46 şcoli cu clasele I-X. Reţeaua şcolară în anul şcolar 1977-1978 era de 252 de şcoli de I-IV şi 165 de şcoli gimnaziale. Se adăugau 70 de şcoli ale învăţământului fără frecvenţă. Ca număr de elevi, în învăţământul primar erau şcolarizaţi 32 300 elevi iar la învăţământul gimnazial 20 975 elevi.
Elevii de până la 14 ani deţineau statutul de pionieri. Organizaţia Pionierilor era o etapă obligatorie a copilăriei, pentru unii, şi trambulină în carieră, pentru alţii. La primirea în rândurile pionierilor, onoare ce revenea copiilor de clasa a II-a, care erau primiţi în rândurile viitoarei organizaţii de cei de clasa a IV-a, şcolarii depuneau angajamentul. Acesta suna astfel: „Eu, …(numele şi prenumele), intrând în rândurile Organizaţiei Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăţ bine, să fiu harnic şi disciplinat, să cinstesc cravata roşie cu tricolor.” Aceasta era cea de-a doua etapă din viaţa unui copil, dar şi cea premergătoare intrării în UTC – Uniunea Tineretului Comunist, în formarea omului nou de tip socialist (comunist). Semnatarul acestor rânduri a fost pionier dar a avut şansa, din cauza evenimentelor din decembrie 1989, să ajungă în cea de-a treia etapă a omului nou, aceea de membru UTC.
În intervalul 1949-1966, mişcarea pionierească, cum era numită de comunişti, a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist, ea participând la mai multe activităţi obşteşti, precum strângerea recoltelor (acţiunea „Spic cu spic, patriei snop”), creşterea iepurilor de casă, a viermilor de mătase etc. Sarcina de a coordona detaşamentele şi unităţile pioniereşti, în calitate de comandanţi, le revenea cadrelor didactice. Spre sfârşitul anului 1966, în luna noiembrie, a fost organizată prima conferinţă naţională a Organizaţiei Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente ale organizaţiei: Statutul unităţilor şi detaşamentelor de pionieri din Republica Socialistă România şi Regulamentul Consiliilor Organizaţiei Pionierilor din Republica Socialistă România.
La câţiva ani de la înfiinţarea organizaţiei pionierilor, în oraşele cu un număr mare de elevi, dar şi în centrele muncitoreşti, s-au construit Case ale pionierilor. Organizaţia Pionierilor acorda celor mai merituoşi membri ai săi distincţii individuale şi colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul” „Pionier fruntaş în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” şi insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome de tipul: „Unitatea fruntaşă”, „Detaşament fruntaş” şi „Grupa fruntaşă”.În general, după vârsta de 14 ani, tinerii deveneau UTC-işti, inclusiv în Gorj.

Tineret, mândria ţării
La Târgu-Jiu, Casa Pionierilor a apărut în 1952. Printre specialiştii acestei instituţii numărându-se cadrele didactice Jana Şerbănescu, Ladislau Racoţzy, Ioana Mogoş, Petre Ivan şi Constantin Cheată ş.a.
Revenind la învăţământul gimnazial din perioada comunistă o să-i urmărim evoluţia la nivelul principalelor oraşe. Astfel, de la cele câteva şcoli de această categorie din perioada interbelică, perioada postbelică a adus o explozie fără precedent. La Târgu-Jiu fiinţau în 1990 câteva zeci de unităţi şcolare de diverse niveluri.
În anul 2005, Primăria şi Consiliul Local Târgu-Jiu au editat o lucrare monumentală, e adevărat că slabă din punct de vedere istoriografic, intitulată « Şcoala târgujiană-biografie şi destin ». Publicul larg a putut însă să îşi facă o idee despre evoluţia învăţământului târgujian din perioada studiată.
Reţinem câteva cifre relevante pentru acest domeniu. Dacă în 1945 în Târgu-Jiu existau  patru şcoli elementare – Şcolile primare nr. 1 şi nr. 2 băieţi şi Şcolile primare nr. 1 şi nr 2 fete, în 1989 existau 14 asemenea şcoli.
În 1945 au apărut două şcoli la acest nivel, cunoscute drept Şcolile Generale Nr. 1 şi Nr. 6 Târgu-Jiu. Prima cuprindea elevii din sudul oraşului până la Româneşti iar cealaltă partea de nord a oraşului lui Brâncuşi. Treptat a crescut numărul de gimnazii şi de licee, anul de graţie 1989 găsindu-ne cu 14 şcoli generale şi 12 licee.