Grădiniţă nouă în comuna Bolboşi

Loading

Deşi în ultimii ani mai mult s-a dărâmat decât s-a construit în România, există şi excepţii, cum este cazul comunei Bolboşi, unde se investeşte pentru binele cetăţenilor. O grădiniţă nou- nouţă, care fusese ridicată dar neterminată pe timpul lui Ceauşescu, e gata să-şi primească prichindeii.

Grădiniţa din Bolboşi îşi aşteaptă prichindeii
Grădiniţa din Bolboşi îşi aşteaptă prichindeii

Clădirea din centrul comunei, care era destinată copiilor din satul Bolboşi şi cele din împrejurimi n-a mai ajuns să fie terminată, în urmă cu peste 20 de ani, lucrările fiind abandonate. Până în urmă cu doi ani, clădirea, fără ferestre şi fără acoperiş, ajunsese un focar de infecţie, dar începând din 2007 s-au luat măsuri. La insistenţele autorităţilor locale, Ministerul Învăţământului a alocat peste 4 miliarde lei vechi, grădiniţa fiind adusă acum în cele mai bune condiţii. S-a montat acoperişul şi geamurile, s-au încărcat pereţii, a fost instalată centrală termică şi hidrofor, parchet şi grupuri sociale moderne.
La rândul lor, autorităţile locale au alocat fonduri pentru asigurarea utilităţilor, iar Consiliul Judeţean Gorj a aprobat alocarea pentru, Consiliul Local Bolboşi a aproape 400 milioane lei vechi, pentru achiziţionarea mobilierului.

Mobilierul şi utilităţile au fost asigurate de autoritoţile locale şi judeţene
Mobilierul şi utilităţile au fost asigurate de autoritoţile locale şi judeţene

Avantaje
În noua locaţie, care are patru săli de clasă, o cancelarie şi o bibliotecă, vor învăţa 50 de copii de grădiniţă şi de I-IV, o dată cu începerea noului an şcolar 2009- 2010. Prin înfiinţarea noii instituţii de învăţământ, aceştia nu vor mai fi nevoiţi să parcurgă 1-2 kilometri până la şcoala unde învaţă în prezent.

Alte investiţii
Deşi bugetul e destul de mic, edilii din Bolboşi reuşesc să facă şi alte investiţii pe raza localităţii. De curând, a fost renovat cabinetul medical care funcţionează în centrul comunei, în aceeaşi locaţie urmând să mai fie înfiinţat unul, pentru un medic de familie din localitate care are în prezent un cabinet impropriu desfăşurării activităţii. De asemenea, a fost amenajată fântâna publică ce se află în dumbrava în care se organizează, în fiecare an, festivalul lăutarilor, precum şi alte fântâni din comună.