Gorjeanul nostru, Brâncuși

 82 total views

ANDREI-POPETEEste anul 2016 dedicat din punct de vedere cultural marelui sculptor Constantin Brâncuși, marcând astfel cei 140 de ani de la nașterea sa. Mi se pare însă că oricâte apelative vom avea la adresa gorjeanului nostru de la Hobița, totdeauna vom fi în imposibilitate de a reda întreaga sa complexitate spirituală. Brâncuși încă ne depășește limitele. „Există un scop în toate lucrurile. Pentru a-l înțelege, trebuie să te desfaci de tine însuți” – mărturisea acesta, dar noi tot nu am reușit să înțelegem această lecție despre viață, aparent simplă. Trăim fără a avea un scop clar definit și asta pentru că viața noastră este în sine o umbră. Ori din umbră nu ne putem desface pe noi înșine. Brâncuși a înțeles această filosofie aparent simplă și a aplicat-o propriului destin, pe care, precum lutul, l-a modelat după propriile-i exigențe.
Scopul lui Constantin Brâncuși, îmi place să cred, a fost acela de a bucura mintea și inima celor ce îi priveau, îi privesc și îi vor privi lucrările, adică sufletul său. Fiecare operă a sa emană o anume energie, fiind pline de spiritualitate intrinsecă. Lucrările sale sunt asemeni unor chei, pe care Brâncuși ni le-a încredințat, nouă gorjenilor, la plecare pentru a le putea folosi în deschiderea altor porți spre cunoaștere. Când a plecat însă, a închis aceste porți, iar noi ne-am trezit cu prea multe chei, despre viață, om și materie, pe care nici până astăzi nu am învățat să le folosim.
„Timpul perfecționează spiritul românesc”, afirma cel născut la Hobița fără să își imagineze măcar, dimensiunea colosală la care avea să ajungă întregul său destin. Brâncuși continuă să existe în noi, prin operele sale. Încă nu știm dacă numele său este deasupra sculpturilor pe care le-a realizat sau viceversa. De fapt nici nu știm dacă îl putem separa pe Brâncuși de creația sa. Știm că titanii se pot dezice la un moment dat de creația lor. Forța lui Brâncuși vine însă din energia pe care creația sa o generează. El este una cu materia căreia i-a dat viață. Mai știm de asemenea că despre Brâncuși nu este niciodată nepotrivit să amintești, sau să-i cinstești memoria, printr-un pios omagiu. La 140 de ani de la nașterea sa, rămâne irepetabil, ca de altfel întreaga sa operă.
Dacă ceea ce marele Brâncuși creea în urmă cu aproape 80 de ani la Târgu-Jiu, noi nu putem nici măcar recondiționa sau restaura, înseamnă că tot acest amar de ani a trecut degeaba pe lângă noi. Cel puțin eu, abia în ultimii ani am înțeles cât de bine i se potrivește apelativul de Titan lui Brâncuși. În comparație cu forța sa creatoare, noi pozăm astăzi în ipostaze infime. Scriam în urmă cu ceva timp, că orașul acesta a avut șansa unică, în felul ei, de a fi părtaș la ceea ce am putea numi… miracolul Brâncuși. Târgu-Jiul fără Brâncuși nu ar fi fost Târgu-Jiu. Orașul este impregnat în spiritul marelui Brâncuși, iar noi continuăm cu încăpățânare să ignorăm moștenirea pe care acesta a lăsat-o gorjenilor săi.