Gheorghe Magheru, protectorul oraşului Târgu-Jiu (V)

Loading

Continuăm serialul dedicat familiei Magheru şi locului ocupat de aceasta în istoria Gorjului. În mai multe episoade veţi putea afla lucruri mai puţin cunoscute despre trecutul acestei familii şi despre averea materială din judeţul Gorj. Printre aceste informaţii vă oferim şi date inedite din arhivele gorjene sau regionale dar şi din presa vremii sau cea contemporană. Sperăm ca cititorii noştri să aprecieze cum se cuvine acest demers şi chiar să ne trimită impresii sau informaţii care să ne fie de ajutor în completarea imaginii despre cea mai importantă familie din istoria acestor meleaguri.

Generalul Gheorghe Magheru a înfăptuit nenumărate acte de vitejie în luptele împotriva turcilor

Reşedinţa actuală a Gorjului a avut foarte multe de suferit la finele secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea din cauza expediţiilor otomane de jaf. Din documentele publicate de profesorul universitar Ion Magheru în perioada interbelică aflăm amănunte despre cele „mai însemnate întâmplări de arderi în judeţul Gorju şi capitala sa Târgu Jiului”. Aceste informaţii se datorează paharnicului Zamfirache Bâlteanu, personalitate importantă a Gorjului şi chiar preşedinte al Maghistratului în 1844 după cum ne spunea Alexandru Ştefulescu la începutul secolului trecut. Mai reţinem că între 1770-1828, pandurii gorjeni s-au opus de mai multe ori turcilor care năvăleau sistematic pentru a jefui mai ales Oltenia. Pandurii s-au trezit în fruntea luptei antiotomane din perioada respectivă deoarece Ţara Românească(Muntenia) era lipsită de o armată organizată sub fanarioţi iar sălaşurile lor cădeau victimă jafurilor. Despre acest lucru, paharnicul Zamfirache Bâlteanu avea să sublinieze: „În toată această epocă nenorocită, singuri aceşti „volintiri” şi panduri olteni, sub căpitanii lor, din proprie iniţiativă şi fără sprijinul unei autorităţi centrale, au cutezat să ţie piept Turcilor, izbutind în dese rânduri a i înfrânge, spălând onoarea ţării”.

În apărarea Târgu-Jiului
O primă menţiune se referă la războiul ruso-turc din 1769-1774. În 1770, porojnicul Şerban Magheru, „într-o bătălie ce a avut cu o numeroasă armiie de Turci cu altirie(artilerie) la satul Preajba lângă hotarul Târgu Jiiului, printr-o lovitură de tun chiar asupra spargerii oştirii turceşti au murit vitejeşte(…) Şi după această bătălie îndată s-au ars de către Turci ca mai mult de jumătate oraşul Târgu-Jiului”.
Următorul eveniment îl înregistrăm la 18 Ghenar 1800: „Au venit în oraşul Târgu-Jiul un Amet Beiu Vidinlâu cu oştire, cu a cărui venire, după arderea la vreo câteva case, prinzând dintre boerii orăşani pă stolnicu Barbu Viişoreanu şi pă paharnicu Zamfirache Bâlteanu i au dus ca robi la Dii, unde ţiindu-i în prinsoare nooă luni, după o dare însemnată de bani au scăpat.”
Un alt eveniment s-a petrecut la 27 aprilie 1802 „în ziua care şi plecaseră boerii craioveni la Vâlcan în Austriia şi care şi care se afla aicea în oraşul Târgu-Jiiul fugiţi din capitala Craiovei de spaima pentru eşirea în ţară a cârjaliilor cu căpitanul lor Manaf Ibrahim, ajungând în oraşul Târgu-Jiu pe lângă alte jefuiri în judeţ au dat foc şi oraşului arzând mai mult de jumătate, între care ardere şi o biserică”.
Peste doar patru ani, la 15 august 1806, evenimentele s-au întâmplat din nou. Aflăm din nou că au fost arse mai multe case din Târgu-Jiu şi că a fost prins chiar unul dintre ispravnici şi mai mulţi oameni cu stare care au trebuit să îşi plătească libertatea. Turcilor li s-a înfundat după ce au jefuit casele vistierului Şerban Magheru din satul Bârzeiu, „cel care se afla căpitan al poterilor judeţului, carele lipsind în judeţ i au dat foc caselor şi tuturor împrejmuirilor caselor lăcuitorilor din acel sat, aflându-să mai toţi dintre cei rădicaţi cu arme. Şi de acolo pomenitul Bechir pornind la satul Piscoiu locul unde să afla pomenitul Magher cu ai săi, unde şi începându-să bătaia, după o sângeroasă luptă  şi cu mare paguba Turcilor”.

Gheorghe Magheru salvează Târgu-Jiul
Tot paharnicului Zamfirache Bâlteanu îi datorăm povestirea unor importante fapte de arme din cariera viitorului general Gheorghe Magheru. În contextul războiului ruso-turc din 1828-1829, teritoriul românesc a devenit din nou teatru de război iar pandurii în prim-planul acestei confruntări. Despre corpul pandurilor aflăm că „alergară bucuroşi a se bate contra turcilor”, după cum spunea un contemporan. Despre Gheorghe Magheru aflăm de la Ion Heliade Rădulescu că „recrută prin singura sa influenţă mai multe sute de voluntari şi se duse cu dânşii de se puse sub comanda generalui Geismar, comandantul trupelor operative ruse din Oltenia”.
Pandurii, printre ale căror căpetenii regăsim şi pe Gheorghe Magheru, vor avea drept misiune să înfrunte ofensiva turcească. Deşi Craiova a scăpat ca urmare a cooperării între panduri şi ruşi, Cerneţiul a avut o soartă crusă după cum aflăm de la Zamfirache Bâlteanu „la 1828 avg 30…în urma arderei oraşului Cerneţu, năvălind şi în oraşul Târgu Jiului, turcii ostroveni, pentru acelaşi sfârşit (scop), i-au şi dat foc”.
Salvarea oraşului Târgu-Jiu a venit de la Gheorghe Magheru şi pandurii săi. Zamfirache Bâlteanu povesteşte că la Târgu-Jiu venise „dumnealui Gheorghe Maghieru, fostul atunci capziman al tuturor poterilor Valahiei Mici, cu un puţin număr de rumâni viteji în trebuinţă de a se aduna toţi poteraşii judeţului spre mergere iarăşi în judeţul Mehedinţului de unde venisă cu puţine zile mai nainte. A căruia întâmplare din venire în acea vreme au fost norocirea de a nu să preface oraşul cu totul în cenuşe, căci năvălind asupră-le în vremea când dedesă foc uliţei despre podu Jiiului, prin sângeroasă războire i-au şi răspândit careşi încotro au putut apuca, rămânând în loc şi trei răniţi. Şi pricina care au putut a-i scăpa în acel ceas au fost întâiu întunerecul nopţii ce i-au apucat în războire şi al doilea zătignirea ce au pricinuit binele ce au făcut oraşului cu potolirea focului ce mergea a-l preface în cenuşe şi după care s-au ars numai 18 case de cele de rând. După care, însă, tot într-acea noapte, fără a simţi osteneală sau descorajare de numeroasele oştiri turceşti ce să afla în părţile Mehedinţului, la satul Glogova, s-au luat după dânşii chiar cătră acele locuri, pe care ajungându-i supt dealul Bojorăscului, după o de iznoavă cruntă războire, au mai căzut răniţi dintr-înşii şi alţi zece împreună cu căpetenia lor Ghioler Asan. Iar dintr-ai pomenitului capziman numai unul din cei aflaţi împreună. Pă care prinşi i-au dus la ghenărarul Gaizmar, comandirul oştirilor rusăşti ce se afla la Cioroiu”.(Gorjanul, anul XIV, nr. 40-41).
Luptele nu s-au terminat aici. Turcii aveau în plan să atace Craiova din mai multe direcţii, o armată urmând să treacă prin Gorj. Magheru va reuşi să scrie o pagină de adevărat eroism la Şişeşti, la marginea oraşului Târgu-Jiu. Dar despre acest moment ca şi despre neînţelegerile între Gheorghe Magheru şi Ion Solomon, un alt comandant de panduri, în numărul următor.