Gheorghe Chiţu, un destin de excepţie

Gheorghe Chiţu a fost o personalitate foarte importantă a secolului trecut la nivelul Olteniei, participând la toate marile evenimente ale acelei perioade: 1848, 1859, 1877-1878. Deşi mai puţin cunoscut de publicul larg, eforturi în acest sens au făcut tot gorjenii, Gheorghe Chiţu a fost ministru, deputat şi senator, primar al Craiovei şi membru al Academiei Române. Invocăm aici o personalitate de prim rang a Istoriei Olteniei.

Gheorghe Ciţu, a fost profesor, primar, ministru, deputat şi senator, dar şi membru fondator al Academiei Române
Gheorghe Ciţu, a fost profesor, primar, ministru, deputat şi senator, dar şi membru fondator al Academiei Române

Deşi pentru doljeni Gheorghe Chiţu este o personalitate cunoscută, un liceu şi o stradă poartă numele lui, la nivelul ţării, inclusiv în celelalte judeţe ale Olteniei, numele e mai puţin cunoscut. Cu nimic mai prejos ca un Gheorghe Magheru, Ioan Heliade Rădulescu sau I. C. Brătianu, Gheorghe Chiţu a rămas într-un relativ anonimat în seolul trecut. Datorăm profesorilor gorjeni Gheorghe şi Dorina Nichifor o carte foarte importantă pe acest subiect intitulată „Gheorghe Chiţu şi liberalismul modern” apărută în 1998.

Un destin aparte
Eroul acestor rânduri a văzut lumina zilei la 26 august 1828 în localitatea Ologa din judeţul Romanaţi, într-o perioadă când locuitorii Craiovei erau fugiţi din pricina actelor prădalnice turco-bulgare. Stabilit cu familia în Craiova, el va urma cursurile Şcolile Centrale unde director era dascălul ardelean Ioan Maiorescu. La Şcoala Centrală va studia alături de Vasile Boerescu, George Vernescu, Gheorghe Magheru, personalităţi cunoscute mai târziu. Tatăl său, un mic negustor de cojoace, ştiutor al limbii greceşti, s-a refugiat din calea turcilor aşezându-se cu familia în părţile Romanaţilor. Fiind un elev sârguincios, adolescentul Chiţu a fost luat sub protecţie de caimacamul I. Bibescu, care i- a asigurat condiţiile pentru a studia la prestigiosul Colegiu „Sfântul Sava” din Bucureşti. În timpul mişcării revoluţionare paşoptiste, Guvernul provizoriu i-a încredinţat misiunea de comisar cu propaganda în Oltenia. După stingerea conflictelor unii din capii revoluţiei au fost izgoniţi în afara graniţelor ţării, printre aceştia fiind şi Gheorghe Chiţu, care pleacă la Viena. Aici urmează studii juridice, luându-şi licenţa în Drept în 1857.
A devenit profesor la Colegiul “Sfântul Sava” chiar în preajma Revoluţiei de la 1848. Deşi avea doar 20 de ani, Comitetul Central Revoluţionar din Bucureşti l-a numit printre cei 31 de comisari cu propaganda din Oltenia. A cutreierat satele Olteniei cu propaganda dar a scris şi publicat mult în publicaţia revoluţionară “Naţionalul”. Gheorghe Chiţu spunea: “Un popor pentru a-şi apăra virtutea trebuie să viseze sau să moară liber”.
Revenit de la Viena, Gheorghe Chiţu îşi valorifică în Craiova cunoştinţele dobândite în timpul studiilor. El intră în magistratură, fiind numit în 1859 preşedinte al Tribunalului Comercial şi apoi procuror la Curtea de Apel. În 1860 se va retrage şi va profesa procuratura, distingându-se ca un bun cunoscător al legilor şi ca un talentat orator.
Demisia din funcţia de procuror al Curţii, Secţia I Craiova, este legată de revolta comercianţilor, provocată de noua aplicare a patentelor. Deşi la vremea aceea nu era în oraş, a fost acuzat de amestec în aceste tulburări. Comisia de anchetă, ce avea sarcina să cerceteze situaţia, l-a suspendat, de la 11 noiembrie 1860, din funcţia de procurer. Această decizie a fost anulată de ministrul justiţiei, Vasile Boerescu, iar în procesul celor 158 de acuzaţi ai revoltei, procurorul gheorghe Chiţu s-a aflat alături de ei.
A fost cel care a organizat baroul Dolj în 1864 şi l-a condus până în 1876, când este ales senator şi părăseşte Craiova, stabilindu-se în Bucureşti. Din acest an, va fi de mai multe ori şi ministru în cabinetele conduse de I.C. Brătianu. Între 1864-1866 a fost primar al Craiovei.
Va fi, pe rând, deputat, senator, ministrul finanţelor, ministrul justiţiei, ministru de interne în guvernele conduse Ion C. Brătianu, iar pe 24 mai 1875 se numără printre membri fondatori ai Partidului Naţional Liberal. Ctitor al Şcolii Comerciale din Craiova, care astăzi îi poartă numele, a predat aici dreptul comercial (octombrie 1878 – noiembrie 1891), apoi a fost profesor de ştiinţe juridice la Universitatea Bucureşti. Chiţu a fost preşedinte al Societăţii pentru învăţătura poporului român (iunie 1887 – iunie 1888). Pentru merite deosebite în dezvoltarea învăţământului şi culturii româneşti, a fost ales membru titular al Academiei Române pe 27 iunie 1879. Îmbolnăvindu-se de o maladie grea, Gheorghe Chiţu s-a retras din viaţa publică în 1889 şi a murit după o grea suferinţă pe 24 octombrie 1897, la vârsta de 69 de ani.

Făuritor de lege
Ştim cu toţii că Legea învăţământului obligatoriu şi gratuit pentru toate clasele sociale s-a făcut în 1864 de către Cuza. Aplicarea legii însă a întâmpinat dificultăţi mari din mai multe pricini.Partidele conservatoare nu acceptau  un învăţământ pentru mulţimea ţinută a executa munci grele pe moşiile boiereşti şi din această pricină sătenii inconştienţi se sustrăgeau de la şcoală pentru a-şi vedea de munci, încurajaţi fiind de cei care aveau interesul să-i ţină pe întuneric. Aşa fiind, legea a trebuit să fie revizuită de mai multe ori.
La 1883 Gheorghe Chiţu, pentru a-i încuraja pe învăţători a-şi face datoria, vine cu proiectul gradaţiilor. La 1889 Dimitrie Sturdza, încurajat de secretarul său general,
Spiru Haret, modifică unele dispoziţii din legea de la 1864,care nu se mai potrivea pentru o ţară  devenită liberă după 1877.
Titu Maiorescu încearcă să treacă proiectul de lege alobligativităţii şi inamovibilităţii, dar Poni îl combate spunându-i că legea este împrumutată de la Betman Holweg, ministrul
Germaniei, cancelarul din vremea războiului. Poni, pe la 1890, elaborează un proiect de lege pentru organizarea întregului învăţământ din România, dar nu-l poate vota şi la 1893 Take Ionescu votează legeaînvăţământului primar cu inamoibilitate cu tot. El pretinde pedeapsa cu închisoarea  pentru cei care nu-şi trimit copiii la şcoală.
La 1896, Poni schimbă această dispoziţie cu închisoarea. El face localuri de şcoală în cuprinsul ţării organizând „Casa Şcoalelor” şi atunci se fac şi în Romanaţi la Caracal (Şcoala nr. 3), Islaz, Brastavăţu, Leu, Osica, iar în 1910 alte multe localuri.
O modificare a legii se face, apoi, tocmai în timpul lui Haret, când situaţia morală a învăţătorilor în sat se ridică în fruntea tuturor şi se încurajează activitatea extraşcolară prin cooperative, bănci, cercuri culturale, şezători, cantine.Pentru a supraveghea aplicarea legii au fost revizori şcolari.

Întemeietor de şcoală
Intemeietorul Şcolii Publice Comerciale din Craiova a fost reputatul om politic şi de cultură, Gheorghe Chitu. În şedinţa parlamentară din 28 iunie 1871, acesta a depus un amendament privind alocarea în bugetul pe 1872 a unei sume „de 10.000 lei pentru înfiinţarea unei şcoli de comerţ la Craiova“. Peste şase ani, s-au deschis cursurile Şcolii Publice Comerciale din Craiova, materializându-se astfel „ideea obsedantă“ a lui Chiţu.