Renumită în toată țara pentru meșteșugul de bază al localnicilor-olăritul- Găleșoaia trăiește azi doar în memoria foștilor locuitori, în paginile cărților și studiilor de tot felul și mai ales prin obiectivele salvate de muzee. Mineritul a fost necruțător cu această așezare, doar bătrâna bisericuță și cimitirul mai amintesc de trecutul comunității respective. Din păcate, doar doi olari aflați la vârste respectabile se încăpățânează să ducă mai departe tradiția olăritului din Găleșoaia:Ion Retezeanu și Dumitru Coneru.
La momentul amplei cercetări făcute la Găleșoaia de specialiștii Muzeului ”Astra” din Sibiu, așezarea își trăia ultimele clipe de existență. Iubitorul de istorie avea în față două etape din viața acestui sat: ”Lumea veche”-satul înfloritor care nu se întâlnise cu industrializarea forțată și ”Lumea nouă”-satul dispărut sub rotoarele excavatoarelor.
Potrivit celor scrise de muzeografii sibieni, în primul stadiu, ” Comunitatea este unită si duce mai departe mestesuguri mostenite de la parinti si bunici. Oamenii trăiesc, în principal, din olărit si agricultură. Olarii călătoresc in satele si orasele din regiune pentru a-si vinde produsele sau pentru a le schimba pe altele, de care au nevoie. Satul este bine păzit de dealuri înalte, acoperite de păduri. Livezile sunt bogate, iar lunca le oferă toate produsele agricole de care au nevoie.”
În antiteză, ”Lumea nouă” nu este nici pe departe la fel de atrăgătoare. Vizitatorul din urmă cu mai bine de un deceniu avea în față în loc de satul idilic, ”un șanț urias, care a inghitit toată istoria locului. Au dispărut casele, fântânile, școala, pădurea, livezile, atelierele olarilor… Oamenii au plecat, in mare parte. Unii s-au bucurat ca primesc un loc mai apropiat de oras, făcând astfel o afacere bună, altii s-au bucurat că primesc o suma de bani destul de importantă in schimbul terenului pe care-l detineau in sat. ”
Găleșoaia la Sibiu și Curtișoara
Muzeul Civilizației Populare Tradiționale „Astra” din Sibiu are o serie impresionantă de obiective din Gorj, circa 30 %, o pondere importantă având chiar satul Găleșoaia. Astfel, Muzeul din Sibiu a preluat pe lângă moara cu șase ciuturi și alte gospodării de la Găleșoaia. Una din gospodării, împreună cu numeroase obiecte de interior, a intrat în posesia M.C.P.T. „ASTRA”, ca urmare a donației făcute de Elena Haret, fiica și moștenitoarea fostului proprietar Rovența Dumitrașcu Vasile (1893 – 1982). Acesta a participat la Primul Razboi Mondial, luptând în acelaşi regiment cu Ecaterina Teodoroiu, petrecând apoi 7 ani de prizonierat în Germania, până în 1926, când a primit „din Înaltul Ordin al Majestatii Sale Regelui Ferdinand I, Medalia VICTORIA a marelui războiu pentru civilizaşie 1916 – 1921”.
Vasile Rovența a fost unul din cei mai cunoscuți olari din regiune şi iniţiator în tainele meşteşugului pentru tinerii satului, a contribuit esenţial, conform mărturiilor localnicilor, la perpetuarea arhaicului meşteşug. Ca dovadă a respectului de care se bucura în sat, Roventa D. Vasile era cel care deschidea, de la masa mirilor, fiecare nuntă din sat, fiind proprietarul singurei șarete destinată exclusiv acestui ritual. De asemenea, deținea impresionante cunoștințe empirice de medicină veterinară, la acesta apelând sătenii chiar și după angajarea în sat a unui medic veterinar.
Informațiile păstate despre vechimea construcţiilor ne arată despre „casa a bătrână” că a fost ridicată la mijlocul secolului al XIX-lea iar cea din cărămidă, prima construcție de acest fel din sat, s-a construit între anii 1922 – 1926. Fânarul și șoprul există din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în timp ce pătulul de porumb cu cămară, din anii ridicării casei de cărămidă (adică după Primul Război Mondial).
Complexul arhitectural de olărit din Găleșoaia a completat „Satul olarilor” din Muzeul în aer liber de la Sibiu, şi care, împreună cu moara cu șase ciuturi constituir mărturia existenței seculare a puternicului centru de olărit, în condiţiile în care satul nu mai există azi, fiind desființat ca urmare a exploatărilor miniere de la Rovinari.
Revenind la Gorj, localitatea Curtişoara găzduiește un muzeu al artei şi arhitecturii populare gorjene încă din anul 1966, inaugurat la 15 august 1975, când a apărut secţia etnografică a Muzeului Judeţean “Alexandru Ştefulescu“ din Tg. Jiu, cu scopul de a valorifica prin colecţionarea şi păstrarea elementelor de civilizaţie rurală zestrea patrimoniului culturii naţionale şi universale. Chiar dacă Muzeul s-a confruntat cu dificultăți importante, printre altele a trebuit să cedeze o parte importantă din spațiu către foștii proprietari, la Curtișoara sunt adăpostite case care provin din diverse localităţi ale judeţului Gorj: Brădiceni, Găleșoaia, Dobriţa, Ţicleni, Bălăneşti, Olari, Cărbuneşti-sat, Romaneşti, Cârşigei, Timişeni, Baia de Fier, Racoţi, Părău-Pripor, Bumbeşti-Jiu, Glodeni ș.a.
Moara cu șase ciuturi de la Găleșoaia
Cu decenii în urmă, pe valea Tismanei în Gorj, era cunoscutã Moara Trocanilor în satul Hodoreasca, Moara Rovenţilor la Gãleşoaia și Moara Veche la Rogojelu.
Țăranul ”inginer” a fost obligat ca de-a lungul aceluiaşi curs de apã, în zona înaltã a acestuia, să construiască mori amplasate pe terenul în pantã, direct pe nivelul solului, în timp ce pe cursul inferior, cu pantã foarte redusã, s-a adoptat soluţia ridicãrii morilor pe piloni de lemn.
Cele mai spectaculoase monumente de arhitecturã din lemn pe piloni s-au aflat pe valea Tismanei, la poalele Carpaţilor Meridionali. Pe cursul inferior al râului Tismana, în satele Câlnicul de Sus, Hodoreasca, Gãleşoaia, Rogojelul, Roşia de Jiu au existat pânã în anul 1968 mori cu 4-6 roţi ridicate deasupra cursului de apã, ceea ce de altminteri a şi determinat structura arhitecturalã a acestora pe piloni foarte înalţi. Documentaţia despre moara cu şase roţi de pe Tismana, din satul Gãleşoaia, oferã repere de primã importanţã despre arhitectura acestor mori pe piloni masivi şi înalţi de 5-6 m
Materialul de construcţie utilizat la bazinul de acumulare, sistemul de admisie, instalaţia hidrotehnicã şi la casa morii a fost exclusiv lemnul. Pereţii erau ridicaţi din cununi orizontale de bârne prelucrate, iar pentru învelitoare s-a apelat la şiţã. Planimetria morilor cu patru şi şase roţi de pe valea Tismanei reproduce la o scarã mãritã planul rectangular al construcţiilor monocelulare de mori cu o singurã roatã. S-a amenajat o camerã pentru morar pe aceeaşi structurã înaltã pe piloni, care uneori era delimitatã doar printr-un perete în spaţiul unde funcţionau instalaţiile de mãcinat, doar la morile cu şase roţi s-a construit o încãpere separatã, numitã conac . Casa morarului flanca una din marginile morii.
În 1972, la Muzeul Arhitecturii Populare din Sibiu a fost transferată moara cu șase ciuturi din satul Găleșoaia, comuna Cîlnic din județul Gorj. Aceasta a funcționat decenii la rând pe râul Tismana, care avea debit puternic de apă și pe cursul căruia au fost ridicate numeroase astfel de construcții. “Instalațiile de măcinat sunt acționate de câte o ciutură, o roata orizontală cu cupe sau căuce în formă de lingură-strămoșul turbinei Pelton. Axul vertical al ciuturei pune în mișcare piatra alergătoare. (…) Moara din Găleșoaia este ultimul martor al instalațiilor gorjenești de pe râul Tismana si este înălțată pe 12 piloni la 5 m deasupra apei. Moara avea peste 40 de coproprietari repartizați pe cele 6 instalații de măcinat. Drepturile de măcinare se calculau pe zilele și orele lunii, pentru fiecare proprietar în parte”. (Va urma)
Bibliografie:
[1] Ovidiu Baron, Olga Popa, Adrian Scheianu, Găleșoaia: lumea veche vs. Lumea nouă, Editua ASTRA MUSEUM, Sibiu, 2009.
[2] Dumitru Țeicu, Opinii cu privire la moara cu ciutură în România, Opinii_cu_privire_la_moara_cu_ciutura_in.pdf
[3] Vasile Cãrãbiş, Morile şi pivele de pe valea Jaleşului (judeţul Gorj), în „Cibinium”, 1967/1968,
[4] Ion Mocioi, Virgil Vasilescu, Ceramica populară din Gorj, Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al Județului Gorj, Tg-Jiu, 1974.
[5] Marius Gherghel, Finalizarea grupei olăritului în Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ”ASTRA”(Reconstrucția gospodăriilor -atelier de olar din Găleșoaia, județul Gorj) în CIBINUM 2006-2008, pag. 171-177
