Florian Văideianu: o nouă apariție editorială – ”Bătrânul din lift”

 391 total views

Recent, la finele anului abia încheit, a văzut lumina tiparului ultimul volum al scriitorului gorjean, Florian Văideianu. Este vorba de nuvela ”Bătrânul din filt”, apărută la Editura PIM din Iași. Având în vedere faptul că am avut onoarea și plăcerea de a prefața acest ultim volum, în cele ce urmează vom prelua conținutul acesteia cu unele adăugiri.

Iată așadar, că la scurt timp de la publicarea ultimului său volum intitulat ”Sindromul inimii frânte”, din prima jumătate a acestui an, și poate, nu întâmplător, ca o continuare a acestuia, scriitorul Florian Văideianu  recidivează, de această dată cu o nuvelă interesantă pe care o intitulează ”Bătrânul din lift”.

De menționat faptul că  ”Bătrândul din lift” este cel de-al douăzeci și patrulea volum al autorului pentru care merită toată aprecierea și admirația noastră, mai ales luând în considerare faptul că Florian Văideianu s-a apucat de scris cu doar mai puțin de cincisprezece ani în urmă. Așadar putem aprecia faptul că Florian Văideianu este unul din scriitorii prolifici ai ultimilor ani din Gorj.

Volumul la care ne referim este o nuvelă cu puternice accente realiste, filozofice și chiar psihologice asupra cărora autorul insistă și le combină în mod armonios astfel încât cititorul se poate regăsi pe sine sau pe un membru al familiei sale aflat la vârsta senectuții și în situația personajului principal, respectiv a ”Bătrânului din lift”, alias Anton.

Anton este numele ales de autor, dar suntem convinși că, la fel de bine, ”Bătrânul din lift” putea să fie și Dorin Adam din volumul anterior la care am făcut referire mai sus, respectiv ”Sindromul inimii frânte”, sau poate un bătrânel născut și crescut undeva într-un sat de munte de pe plaiurile Gorjului, care toată viața a muncit, a viețuit, a pătimit, a iubit și a sperat la o bătrânețe liniștită în Gorjul său iubit, dar care din motive neașteptate și nedorite, la vârsta senectuții ajunge să-și ducă traiul în tumultul necunoscut și tulbure al unui mare oraș al României, fie el chiar capitala acesteia – Bucureștiul. Sau de ce nu, poate chiar autorul.

Analizele și trăirile lui Anton,  începând cu drumul spre gara din Târgu-Jiu și sub greutatea întregii sale ”averi” acumulată de-a lungul celor șapte decenii de viață, și împachetată într-o sacoșă de umăr, pe care o purta agale pe bulevardul care îl ducea spre gară, deși sunt expuse de către autor scurt și clar dau cititorului senzația de durere și compătimire, ceea ce il face pe acesta să devină tot mai interesat de firul acțiunilor descrise cu talent de către Florian Văideianu.

Ca o constatare a noastră și cred că nu numai, întreaga nuvelă are o axă în jurul căreia se desfășoară întreaga narațiune și această axă este singurătatea. În fapt chiar autorul sugerează acest lucru încă de la început, deschizând această scriere cu motto-ul  ”Singurătatea mușcă uneori chiar din inimă” (Octavian Paler).

Interesant de remarcat este faptul că în sacoșa sa Anton ducea cu sine, spre pribegia singurătății pe care parcă și-o prevestea, și actul administrativ generator ale acestei stări și anume certificatul său de divorț. Durerea sa cea mai mare consta în faptul că această stare nu era generată de o catastrofă ci de o acțiune pur umană care în final nu a putut fi evitată.

Nuvela la care ne referim este structurată pe unsprezece capitole, în care îl întâlnim pe Anton, în diferite momente ale singurătății lui pe care cu greu o acceptă și o trăiește odată cu plecarea sa din orașul vieții sale și mutarea în noua locuință din București, pusă la dispoziție de fiul și nora sa. Momentele de singurătate ale lui Anton îi trezesc acestuia valuri de amintiri din diferite etape ale vieții lui, cu descrieri sumare și la obiect dar mai ales cu dorința de a scăpa de această singurătate, însoțite de interpretările  realiste, filozofice și chiar psihologice ale unui senior cultivat care a realizat foarte multe lucruri pentru societate și pentru semenii săi. Iar aceste momente apăsătoare ale trăirilor lui Anton sunt alungate de diferite evenimente care apar ca un făcut în viața sa și care îi schimbă trăirile și îi fac clipele mai frumoase ceea ce conduce spre îndepărtarea gândurilor apăsătoare.

În primul capitol ”Liftul”, autorul se axează pe aspecte din copilăria lui Anton, trăită într-un sat de țară de lângă Tismana, împreună cu bunica sa, în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial. Anton rememorează diferite momente din anii copilăriei sale, care deși acum ar părea destul de grele, cu multe lipsuri, cu munci la câmp și în gospodărie,  dar cu toate greutățile și bucuriile inerente ale acelei perioade, cu toate întâlnirile, jocurile, tradițiile și cu năzbâtiile tinerilor din sat de vârsta sa, au fost anii cei mai fericiți din viața sa.

În capitolul următor,  îl descoperim pe Anton ajuns la București și instalat în noul său apartament  unde se simte ”Pierdut în societate” dar încearcă să aplice zisele scriitorului brazilian Paulo Coelho despre singurătate și anume ”Folosește singurătatea, dar nu fi folosit de ea”. Așa că Anton încearcă să se acomodeze, în singurătatea sa, cu noul mod de viața de unul singur în capitală, dar deși se străduiește foarte mult să fie în rând cu lumea, constată că, lumea merge spre o direcție pe care el nu o putea înțelege. Ba mai mult, Anton sesizează multe rele ale vremurilor de azi, vizibile chiar pe stradă, la tot pasul, și se gândește la faptul că trăiește într-o lume în care tradițiile copilăriei sale nu-și mai găsesc locul, iar  gândurile îl duc spre obiceiul ”umblatului” care se desfășura în satul său natal în ajunul Crăciunului și când oamenii și membrii familiei se iertau unii pe alții de toate faptele rele făcute cu voie sau fără voie în cursul anului și ”strigate” de tinerii satului la poarta fiecărei case.

Sub motto-ul cuvintelor lui Emil Cioran ”Când viața tace, îți auzi singurătatea”, se derulează narațiunea autorului în capitolul III – ”Copiii, toiagul bătrâneții”. Anton este mulțumit de cei doi copii ai săi și este foarte bucuros că poate face câte ceva și pentru nepoata și nepotul său. Ba mai mult singurătatea îi este alungată de compania nepotului aflat la școală în București precum și de câte un telefon primit de la diferiți tineri pe care i-a ajutat în ultimii ani. Într-un moment de meditație Anton se întărește la gândul că faptele sale bune împreună cu copii săi sunt ”Toiagul bătrâneții” sale pe care  se poate sprijini și cu ajutorul cărora poate alunga clipele de singurătate care se abat asupra sa.

”Visele disperării” fac parte din viața omului, vise care nu-l ocolesc nici pe Anton. Dar când constată că a fost vorba doar de un vis, Anton, devine mai liniștit  dar totuși se ”simțea precum un stejar bătrân ce trăia în mijlocul luncii, departe de pădure, de frații săi care viețuiau în comunitate.”

În capitolul următor Anton se întreabă  retoric ”Ce este viața?”, dar folosind răspunsul dat de Seneca: ”Viața e ca o piesă de teatru. Nu contează cât durează, ci cât de bine e jucată” reușește să aibă prima sa interacțiune cu un om al locului, dar pulsul vieții oamenilor receptat de el pe stradă îl fac să se simtă în continuare singur, neputându-se acomoda la mersul vieții marelui oraș în care îi era dat să trăiască la bătrânețe.

Anton trăiește câteva momente de bucurie când îl sună o tânără mămică pe care el o ajutase cândva în anii de liceu și de facultate ai acesteia și care acum îi cere un sfat legat de viața ei familială. Se simte bucuros că cineva mai apelează la experiențele sale de viață și la sfaturile lui, dar se întristează când vorbește la telefon cu prietenul său prof. dr. Ion Mocioi și află că acesta este bolnav dar mereu optimist.

Urmează alte câteva evenimente care îl bucură nespus de mult pe Anton   și care îl scot din starea sa de singurătate. Primul este vizita pe care i-o face acasă, prietenul său, col. dr.  ing. Walter Loga, Președintele Asociației ”Cultul Eroilor – Regina Maria, Filiala Tudor Vladimirescu – Gorj”, asociație al cărei membru era și el. Discută împreună despre ce mai este pe la Gorj, despre membrii asociației și despre lucrarea ”Eroii Gorjului” la care Anton lucrase în anii trecuți.

Un alt moment al narațiunii  este convorbirea lui Anton cu președintele ”Asociației Scriitorilor Gorjeni” al cărei membru era, despre evenimente, membrii asociației, proiecte în lucru, etc.

Urmează alte clipe de bucurie pentru Anton când vorbește la telefon cu fosta sa colegă de liceu Lana, pe care o încurajează, ca la anii senectuții sale, să finalizeze un volum de poezii și de apariția căruia promite să se ocupe.

De asemenea discuția telefonică cu preot dr. Nicușor Popescu redactorul șef al revistei ”Tradiții Bustuchinene” îl înalță sufletește pe Anton și uită pentru moment de singurătatea sa.

Dar finalul nuvelei îl duce pe Anton spre o meditație profundă despre ”Viața în singurătate”, ajungând la vorbele lui Voltaire: ”Rar suntem mândrii când suntem singuri”, și totodată la acceptarea faptului că ”poate așa a hotărât Divinitatea, iar el nu se poate împotrivi”  dar este împăcat cu faptul că ”cel puțin (Divinitatea – n.a.) i-a dat înțelepciunea să înțeleagă” această stare pentru un ”stejar bătrân”.

De remarcat faptul că în această scriere întâlnim personaje reale din viața noastră sau a comunității, iar stările pe care ni le induce autorul sunt unele de meditație profundă asupra unei etape din viețile noastre. Iată că Florian Văideianu ne arată din nou că este un scriitor cu reale calități narative, care știe să îmbine raționalul cu sentimentalismul, calități care derivă poate și din realele sale abilități de cercetător și documentarist, calitate în care a scris mai multe volume.

Parcurgerea acestui volum este o desfătare a minții și a sufletului, dar în același timp o scriere cu profunde semnificații pentru fiecare cititor în parte.

Menționăm faptul că scriitorul Florian Văideianu este membru al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni, căruia îi adresăm felicitări pentru această nouă apariție și îi urăm succes deplin în materializarea viitoarelor sale proiecte scriitoricești.

dr. Victor Troacă

Președinte al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. Doru Șerban”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *