În ultimii ani autoritățile gorjene fac eforturi considerabile pentru promovarea acestor meleaguri din punct de vedere turistic și cultural. Deși este prezentă la fiecare pas, istoria acestor locuri joacă doar un loc secundar în aceste manifestări, o mare pierdere din toate punctele de vedere. De la Alexandru Ștefulescu cu un secol în urmă, gorjenii nu au mai primit în dar un tratat despre trecutul acestor meleaguri deși au existat încercări notabile în acest sens.
Chiar dacă la acest moment Gorjul numără foarte multe așezări urbane, unele cu foarte mulți locuitori, lucrurile nu au stat așa în trecut. Potrivit ultimului recensământ, județul Gorj are în present 345 771 de locuitori, centrele urbane numărând următorii locuitori: Târgu-Jiu-81.163 de persoane, Motru – 18.001 locuitori, Rovinari – 12.627 locuitori, Bumbești-Jiu – 9.373 locuitori, Târgu-Cărbunești – 8236 locuitori. Celelalte localități urbane, Novaci, Turceni, Tismana se plasează sub acest număr. Populația urbană se plasează din nou, după primul deceniu al noului mileniu, sub cea rurală. Dar iată cum stătea situația cu mai puțin de un secol în urmă…
Târgu-Jiul la 1930
În conformitate cu recensământul din 1930, orașul Târgu-Jiu număra 12 944 locuitori iar din punct de vedere economic era un târgușor mai răsărit. Peste doar câțiva ani, urbea de pe Jiu avea să primească zestrea nesperată a operelor brâncușiene și din acel moment să intre în universalitate.
Astfel, la jumătatea perioadei interbelice, la Târgu-Jiu funcționau o fabrică de postav, una pentru prelucrarea lemnului și alta de făcut mobilă, două fabrici de pielărie și alte două de cărămidă, aici incluzând și satul Vădeni, astăzi cartier al municipiului. Locuitorii Târgu-Jiului erau în majoritate negustori și meseriași. Privind o statistic a vremii îi găsim ca și fierari, cismari, tăbăcari, zidari, dogari, cofetari, birjari dar și lemnari, abagii, boiangii, zugravi, brutari, plăpumari ș.a. În urbea de pe Jiu se găseau numeroase ateliere meșteșugărești mici cu o dotare rudimentară și cu o producție modestă. Se găseau și ateliere mari cu până la 20 de lucrători. Pentru cei care putem admira cel mult fotografii din vremea respectivă, ne rețin atenția nume de firme ca tăbăcăria lui Roșca, tâmplăria Tadici, carmangeria Nastovici. Mai găseam la Târgu-Jiu ateliere de olărie din cartierul Olari, de artizanat, de ceasornicărie și giuvaergie.
Și negustorii erau foarte numeroși la Târgu-Jiu. Din arhivele gorjene aflăm că peste 150 de magazine şi prăvălii îşi desfăşurau activitatea în oraşul de pe Jiu. Negustori vestiţi (Ion şi Dumitru Banu, Babic Curcanu, Velican, Vasile Voiciloiu, Gh. Cilibiu, D. Roşca, Gr. Lupescu, Gh. Dobriţescu ş.a.) comercializau produse diverse de la galanterie, încălţăminte, pielărie, electrice, dulciuri, băcănie, băuturi, fierărie şi harnaşamente.
Doar că la Târgu-Jiu existau și alte categorii sociale, trăiau şi munceau în Tg-Jiu funcţionari, profesori, medici ş.a. Intelectualii reprezentau o categorie socio-profesională întâlnită, dar puţin numeroasă (5,32% din totalul populaţiei). Veniturile târgujienilor erau diferite în funcţie de averea personală, slujbă, situaţia familială, conjunctura economică şi / sau socială. În general, câştigurile lor erau mai ridicate decât în mediul rural.
Gorjul perioadei interbelice
Gorjul se aflase sub ocupație germană în anii Primului Război Mondial cu o populație de 190 000 locuitori din care doar 8200 erau în capital județului. Din nefericire, doar 48 200 erau știutori de carte. Potrivit statisticilor, în anul școlar 1919-1920, Gorjul avea 19 731 copii recenzați pentru clasa I și doar 6388 au mers la școală, adică circa o treime din necesar. Nu încercăm să găsim acum cauzele totale dar cu siguranță sărăcia extremă și faptul că respectivii copii trebuiau să muncească ca să își ajute familiile erau motive pentru care majoritatea rămâneau în afara școlii.
Practic existau doar câteva sute de cadre didactice, majoritatea cu domiciliul în mediu rural, câțiva medici și alte câteva sute de funcționari. Se mai adăugau efectivele de jandarmi și polițiști și cam asta era toată populația ocupată în Gorj. În rest, mii de gorjeni care nu își găseau locul nici la munca câmpului și nici la alte ocupații, lucrau la București, în port la Constanța sau la Timișoara.
