Privesc știrile de la televizor și nu mă mai miră nimic. Măriri de lefuri (cele mai mari pentru demnitari), scumpiri pe bandă (cei mai afectați, cei cu lefuri mici), pregătiri pentru alegerile europarlamentare și prezidențiale, bineînțeles. Mulțumirea angajaților și demnitarilor, disperarea patronilor. Dar, ce contează? Am mai scris asta și repet. Calculele sunt simple. Cine sunt cei mai puțini din țară? Patronii, normal… Cine sunt cei mai mulți? Angajații și demnitarii, normal… Deci e clar că cei mai mulți trebuie mulțumiți, pentru a vota pe cine trebuie. Acum, vom mai vedea noi pe cine vor vota… Ce n-au priceput cei care conduc, mai bine sau mai prost, destinele României, e faptul că ei sacrifică viitorul țării pentru voturile celor mai mulți dintre români, dar nu le vor primi pe toate pe care speră să le primească. Nu mai contează din ce motiv, dar nu le vor primi pe toate. Nu toți angajații vor aprecia faptul că le-au crescut lefurile, dacă află, cu aceeași ocazie, că au crescut prețurile. Adică, primesc cu o mână și li se ia cu 10, sau mai mult… E o manipulare a creierelor, care, însă, nu va reuși decât la unii. Mă uit în jur și mă-ntreb, eu cu cine votez??? Cine, oare, îmi poate garanta că, o dată ajuns la putere, va lupta pentru România și nu pentru interesele lui? Ale lui și ale celor din jurul lui? Iar a garanta nu înseamnă a promite. Că, de promisiuni avem „podu’ plin”. Cu toții. Aștept cu interes să văd, în acest an, omul/oamenii care îmi va/vor câștiga încrederea. Și, sunt curioasă cum va/vor reuși să facă asta…
