Eşelniţa, poarta Cazanelor Mici

 347 total views

Briza fluviului, potrivnică şi benefică totodată, precum şi ploile consistente căzute neaşteptat de des în această vară au ocrotit şi au păstrat deopotrivă fragedă haina verde a naturii. Prospeţimea verdelui şi strălucirea lui te întâmpină la fiece pas spre bătrânul Danubiu. Coborâm Dealul Moşului dinspre Orşova şi înaintăm spre Clisura Dunării. De-o parte şi de cealaltă a drumului admirăm înşiruirea caselor-cetate, până spre deschiderea estuarului şi ieşirea spre apus, unde începe salba de hoteluri şi pensiuni ce înfrumuseţează malul stâng al fluviului care muşcă molcom din pintenul sudic al Munţilor Almăjului.

Reporterul încearcă să împartă cu cititorul splendorile de la Cazanele Mici
Reporterul încearcă să împartă cu cititorul splendorile de la Cazanele Mici

Trecem pe sub umbre de sălcii pletoase, ocolim golfuleţe cu ambarcaţiuni la mal şi ne oprim la mică depărtare de ieşirea fluviului din strânsorile stâncoase ale clisurii. Acolo, unde Dunărea îşi linişteşte valul şi unda loveşte discret în piciorul pontoanelor. Amfitrionul nostru, Nea Costică, ne primeşte cu multă bineţe în Casa „Aprilie” şi ne invită în micul şi ineditul paradis creat de el aici, la o aruncătură de ochi de Tabula Traiana, de care ne desparte doar luciul albastru al apei călcate de valuri mărunte.

În Paradisul Clisurii

Covorul verde al ierbii este încă îmbrobodit de roua stropilor de ploaie. Boarea fluviului ne învăluie plăcut şi odihnitor. Aproape, flori albe de leandru împrăştie miresme exotice. Smochinii sunt şi ei ca acasă, îşi etalează fructele abia împlinite. În orizont de fluviu se zăresc convoaie de şlepuri care plutesc în aval sau în amonte, pe sub pereţii suri, abrupţi ori păduroşi ai masivului Mali Strabac din Serbia. Alte zeci de ambarcaţiuni, şalupe, bărci cu motor ori vaporaşe mai mici zumzăie în lung de fluviu, plimbându-i prin miracolul cazanelor pe turiştii dornici să pătrundă cât mai mult în sălbăticia şi unicitatea acestor locuri.
Soarele se lasă spre asfinţit. Aglomerări de nori negri urcă dinspre dealul Ciucarul Mic. Valurile Dunării au început să crească şi lovesc puternic ţărmul. În ritmicitatea valurilor, corpul şalupei izbeşte cu tribordul în cauciucul-tampon al pontonului. Şi celelalte vaporaşe aflate în ancore se leagănă în voluptatea valurilor ambiţioase.
Seara coboară uşor peste pitorescul clisurii. Tunete şi fulgere brăzdează spaţiul mirific dintre Carpaţi şi Balcani. Pe terasă se deapănă poveştile zilei. Pescarii au multe de spus. Bucătarul a încins grătarul pe care sfârâie şalăul capturat peste zi. Cina va fi una specifică locului şi de neuitat pentru oaspeţii casei. Umbrele nopţii s-au aşezat în rosturi. Plouă torenţial, stropi mari şi orgolioşi clipocesc în val de fluviu şi ropotesc pe acoperişul terasei. Nea Costică îşi prezintă bucatele. Toată lumea este mulţumită!
Dimineaţa ne găseşte pe ponton, la pescuit. Peisajul este inegalabil. Răsăritul dezmiardă în lumină clară luciul de oglindă al fluviului. Vapoarele mari, de croazieră, intră în poarta Cazanelor Mici. Mulţi pasageri se văd pe puntea dinspre proră, încântaţi de farmecul acestui ţinut, gata să fotografieze minunile zămislite în peisaj. Sub prăvăliri de mal se văd la treabă pescarii autohtoni, trebăluind în perimetrele înţesate cu plase şi unelte tradiţionale de pescuit. Pe pontoane sau în bărci îi găsim pe cei pasionaţi de pescuitul sportiv. Printre aceştia ne aflăm şi noi.
Se pot prinde plătică, oblete, babuşcă, ciortani mai mici, biban, caras. Cei aventuraţi în larg ţintesc o captură de şalău ori somn. Noi încercăm la guvizi, mai mari sau mai mici. Sunt preferaţii noştri. Căutăm un ochi în buruienile din faţa pontonului şi avem activitate. Pluta se scufundă tot mai des şi creşte numărul exemplarelor capturate. Instantaneu, pluta dispare brusc spre adâncuri. Înţep imediat şi simt greu la mână. Mulinez şi, surpriză, deasupra apei spânzur în cârlig un şarpe. Cum să agăţ aşa ceva? Agăţasem, de fapt, guvidul încolţit de şarpe. Basculez reptila pe mal, care se desprinde şi dă să scape. Am reacţionat imediat, am decis că, după caz, şarpele poate fi hrană pentru peşti şi l-am aruncat în Dunăre. Întâmplarea a fost inedită. Ţestoase mai prinsesem în undiţă, dar şerpi abia acum. Datorită bietului guvid!
Aceasta este Eşelniţa. Paradisul în care intri cu mirare şi pleci mai bogat la suflet.