Ordinul ministrului Educaţiei privind organizarea în luna martie a simulării Evaluării Naţionale şi a Bacalaureatului a fost publicat la finele lunii februarie în ”Monitorul Oficial”, noutatea în acest an fiind faptul că şi elevii de clasa a VII-a vor susţine probele de la examenul naţional. Circa 14 000 de elevi din Gorj vor susține această simulare în această lună.
Potrivit documentului, simularea Evaluării Naţionale se organizează pentru elevii claselor a VIII-a, la care participă şi elevii de clasa a VII-a. Din nefericire, simularea este ineficientă pentru clasa a VIII-a deoarece se dă foarte târziu și rămâne foarte puțin timp pentru corecturi importante.
De asemenea, simularea probelor scrise la examenul de Bacalaureat se organizează pentru elevii claselor terminale ale liceului – a XII-a şi a XIII-a seral/frecvenţă redusă, la care participă şi elevii claselor a XI-a şi a XII-a seral/ frecvenţă redusă – învăţământ de masă.
MEN a aprobat calendarul organizării simulărilor pentru Evaluare Națională și Bacalaureat, disciplinele la care elevii vor susţine examen, precum şi lista temelor (materia) din care vor fi formulate subiectele.
Pentru clasa a VIII-a, MEN a stabilit că pe 11 martie 2019 va avea loc simularea la Limba şi literatura română, iar pe 12 martie 2019 la Matematică. Rezultatele vor fi afişate pe 22 martie 2019.
În ceea ce priveşte simularea Bacalaureatului, pe 18 martie 2019 elevii de liceu vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura română, 20 martie 2019 – proba obligatorie a profilului, 21 martie – proba la alegere a profilului şi specializării (se organizează numai pentru elevii clasei a XII-a). Rezultatele vor fi afişate pe 29 martie.
Rezultatele obţinute la simularea Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi la simularea probelor scrise ale Bacalaureatului sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat aceste simulări, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul Consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.
Disciplinele la care se organizează simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a sunt: Limba şi literatura română, limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale), Matematică.
Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a sunt: Limba şi literatura română, limba şi literatura maternă, Matematică şi Istorie. Disciplinele la care se organizează simulare de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a şi a XIII-a sunt: Limba şi literatura română, Limba şi literatura maternă, Matematică, Istorie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, Argumentare şi comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie.
Ministerul Educaţiei Naționale precizează că aceste simulări sunt organizate pentru familiarizarea elevilor cu rigorile unei evaluări naţionale, respectiv ale unui examen de Bacalaureat şi cu scopul de a optimiza rezultatele obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/ liceale.