Apariţia, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a primelor instalaţii electrice, a rezultat din preocuparea dintotdeauna a omului pentru creşterea continuă a nivelului său de trai. Electricitatea casnică şi publică era, la acea dată, deosebit de rară şi, cel mai probabil, destul de costisitoare. În aceste condiţii, opaiţele si lumânările erau încă obiecte de uz comun. În fabrici şi în atelierele meşteşugăreşti, însă, curentul electric era un atu ce nu putea fi ignorat.
În România interbelică, puţine sate cunoscuseră avantajele energiei electrice. După legiferarea electrificării rurale din 1937 şi acordarea primelor credite din partea statului, în 1941 erau electrificate în total 445 sate. Procentul ca număr de sate electrificate era de 3,3%, un procent foarte scăzut în raport cu cel realizat în alte ţări ale Europei în acea epocă, prilej pentru propaganda comunistă să susţină teza “exploatării şi asupririi” ţărănimii ţinute “în cea mai adâncă beznă” de “regimul burghezo-moşieresc”. Ţăranii erau anunţaţi că electrificarea le va face viaţa “mai spornică şi mai uşoară” prin folosirea tot mai mare a maşinilor agricole de tot felul, care creşteau producţia la hectar. Fiecare sat urma a fi înzestrat cu un cinematograf şi cu aparate radio, iar lumina nu putea lipsi din case.
Guvernul României a redactat “Planul de electrificare a ţării şi de folosire a apelor”, care trebuia aplicat pe durata a două cincinale, începând cu anul 1951. Planul decenal de electrificare, aprobat în 1950, prevedea electrificarea satelor pentru ridicarea nivelului tehnic şi creşterea calităţii muncii în agricultură, ridicarea nivelului cultural şi al bunăstării poporului, prin folosirea energiei electrice pentru nevoile casnice şi social-culturale ale populaţiei.
Revistele economice prezentau cititorilor avantajele folosirii energiei electrice. Astfel, cu energia dezvoltată de un kilowatt în decurs de o oră se puteau mulge 40 de vaci, alimenta zece ore un aparat de radio, rula o oră un film cinematografic, lumina o locuinţă cu trei camere timp de trei zile, ţesăla 22 de cai sau tunde 500 de oi.
Electrificarea în documente
La Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale se păstrează documente referitoare la electrificarea comunei Hurezani alcătuită din satele Totea, Hurezani, Pegeni, Plopu şi Busuioci.
În anul 1968, prin planul de măsuri privind pregătirea şi desfăşurarea adunărilor populare ale cetăţenilor din satele comunei Hurezani pentru electrificarea comunei conform H.C.M. nr. 299/1958 şi a contribuţiei voluntare în muncă conform H.C.H. 1793/1965, comitetul executiv al consiliului popular al comunei Hurezani a luat următoarele măsuri:
În ziua de 28 septembrie 1968 s-a organizat o consfătuire cu conducerile celor trei comisii permanente pentru a se discuta obiectivele ce sunt necesare să fie votate în adunările populare pe sate în anul 1969.
În ziua de 3 octombrie 1968 s-a organizat şedinţa comitetului executiv cu următoarea ordine de zi: realizările obţinute la încasarea contribuţiei voluntare băneşti şi realizarea lucrărilor din contribuţia voluntară în muncă pe anul 1968; lucrările ce se vor executa în anul 1969 şi în anii următori privind electrificarea comunei; prezentarea tabelelor cu cei propuşi să fie impuşi să contribuie cu bani la electrificarea comunei şi cu cei care trebuie să efectueze contribuţia în muncă cu braţele şi atelajele, precum şi a tabelelor cu cei care au fost scăzuţi de contribuţia voluntară în muncă pe baza actelor depuse la dosar.
În şedinţă comitetului executiv s-a mai stabilit şi convocarea sesiunii pentru data de 13 octombrie 1968 care va cuprinde pe ordinea de zi aceleaşi probleme ca la şedinţa comitetului executiv. Sesiunea consiliului popular comunal a hotărât convocarea adunărilor populare pe sate după cum urmează: satul Totea – 9 nov. 1968, satul Hurezani – 10 nov. 1968, satul Pegeni – 13 nov. 1968, satul Plopu – 16 nov. 1968 şi satul Busuioci – 17 nov. 1968.
După adunarea populară a capilor de familie din comuna Hurezani din anul 1968, în baza prevederilor H.C.M. 299/1958 şi 1793/1965, s-a hotărât ca pentru anul 1969 şi următorii să se fixeze un debit total de 1.044.000 lei pentru electrificarea comunei Hurezani alcătuită din 5 sate, debitul fiind eşalonat pe trei ani – 1969, 1970 şi 1971. Debitul de 1.044.000 lei să fie încasat de la un număr de 608 capi de familie, iar un număr de 106 capi de familie fără posibilităţi de plată să fie scutiţi de plata taxei pentru electrificare.
În hotărâre se mai stabilea că lucrarea de electrificare a comunei se va face pe stâlpi de lemn.
Comitetul executiv al consiliului popular al comunei Hurezani a fost împuternicit să ia toate măsurile în vederea încasării sumelor şi gestionarea lor până la electrificarea completă a comunei.
Prin deciziei nr. 513 din 27.XII.1968, Comitetul Executiv al Consiliului Popular Judeţean Gorj a confirmat ca fiind legală hotărârea adunărilor populare a capilor de familie din comuna Hurezani care au stabilit contribuţia voluntară a locuitorilor în muncă şi pentru electrificare a satelor pentru anul 1969.
De la lux la obișnuință
Înaintea electrificării, oamenii foloseau lămpaşe şi lumânări în gospodării, iar apoi de beneficiile electricităţii s-au bucurat numai ziua, între 7.00 şi 22.00, căci pe timpul nopţii energia care provenea de la câte un dinam era oprită. Abia după instalarea stâlpilor de electricitate, curentul electric a putut fi folosit continuu, devenind din lux o obişnuinţă.
Dan Băluțoiu
