E trist şi singur Motrul!

Loading

Iulie te poartă spre miezul fierbinte al verii, obişnuindu-te cu zilele lui Cuptor, în care soarele arzător şi năduşeala te trimit adesea spre umbra zăvoaielor pe ale căror cărări este bine să-ţi aduci aminte cum zburdai desculţ în anii copilăriei de-ţi zbura colbul printre degete şi te ardea la tălpi nisipul dogoritor, aprins de arşiţă.

Spectacolul naturii poate fi afectat decisiv de gunoaiele care ajung aici din vina omului
Spectacolul naturii poate fi afectat decisiv de gunoaiele care ajung aici din vina omului

Te răcoreai apoi în apele limpezi ale râului, în gâldăul care îi aduna în spectacolul scăldatului pe aproape toţi copiii satului. Am fost mai alaltăieri, pe-aceleaşi locuri, undeva mai la vale de Munţii Piatra Cloşani, unde Motrul şerpuieşte printre valuri de deal şi pâlcuri de arini, mai lenevos ca altădată, dar mai abătut şi îngândurat ca niciodată.

Pe Motru în jos
Aproape, pe sub brâul colinelor şi pe văile largi şi înguste, se arată unul după altul satele Cloşani, Motru Sec, Orzeşti, Călugăreni, Văieni, Padeş şi Apa Neagră. În jurul lor se împlinesc livezile cu pomi şi viile sătenilor, culturile de porumb şi grădinile de legume risipite printre umbre dese de nuci, aproape de  glasul molcom al râului. Aici, în perimetrul generos al izvoarelor şi pădurilor, şi-a găsit loc de adăpost şi vieţuire multe păsări şi animale de baltă. Pentru barza din Padeş, după un deceniu de iernat aici, acest iulie este luna în care cuibul i s-a îmbogăţit cu cei patru pui pe care îi plimbă în zboruri de încercare spre bălţile din Valea de Hotare, câteva luciuri neînsemnate de apă rămase din oglinda unui paradis cu lacuri în care odinioară lumea peştilor era în rosturile ei  recunoscute şi respectate de toţi.
Pescarii s-au retras spre alte peisaje mai îngrijite, unde fauna piscicolă este ocrotită de oameni şi de lege. Aici, puii berzei temerare, alături de alte zburătoare, şi-au însuşit lecţia de viaţă a mamei şi-s pregătiţi de lungul zbor al călătoriei spre alte zări. Ei îşi cufundă cu siguranţă picioroangele prin smârcuri şi mlaştini, vânând brotăcei, peştişori şi alte vietăţi. Prin preajmă, pădure de păpuriş, trestie şi ierburi de apă. Raţe sălbatice săgetând cerul neobişnuit de albastru şi plonjând surprinzător în luciul de apă de lângă tine, stârcul cenuşiu solitar agăţat de un vârf de papură, stârcul alb desenat pe covorul de iarbă verde al zăvoiului, glasul raţelor şi lişiţelor aciuate în ascunzişul de vegetaţie ce tronează aici, pe vatra lacurilor care au rămas în taina amintirilor şi în albumele de poveste ale pescarilor.

Drama râului
Peste fruntea de valuri strălucitoare din umerii râului se înalţă, obosită se pare de nevoile timpului, Coasta Motrului. Colina, acoperită de păduri dese de stejar cândva, a rămas acum dezgolită de freamătul arborilor. Peste culmi s-a năpustit de curând furia securii şi a lovit fără milă în trunchiurile plămânilor verzi ai codrului, doborându-i la pământ. S-a tăiat fără măsură aici, copacii fiind târâţi în sălbăticie pe versanţi la vale, apoi prin albia râului, peste învelişul verde al peisajului, scrijelind faţa pământului şi rănind adânc priveliştea.
Personaje neinstruite venind dinspre satele riverane Motrului au descărcat aici tone de deşeuri sufocând frumuseţea naturii. Prin ocolişurile meandrelor albiei, munţi din sticle de plastic sugrumă viaţa şi stâlcesc mediul. Pe tulpinile copacilor aplecaţi spre unduirea valurilor zac legături de textile diverse, folii şi alte atâtea zdrenţării care sluţesc chipul locurilor. Încurcături de ramuri uscate, rămase după ce tăişul de bardă a lovit năprasnic în coroanele arinilor din zăvoi, te împiedică să străbaţi tărâmul altădată udat de izvoare curate şi limpezi, cu poiene şi întinderi de iarbă păscute mereu de cirezile de vite, turmele de oi şi capre. Se spune că sunt proprietăţi ale sătenilor, dar ele se arată a fi negospodărite, lăsate în sălbăticie, în brambureală şi ignoranţă.
Mai  răsare din unda argintie a râului câte un zbor de păstrăv indigen. Ce minune, ce puritate a naturii, ce sănătate şi ce putere a mediului! Spectacolul mai stăruie doar în amintirile iubitorilor de drumuri spre ape, apărătorilor naturii. Nu mai răsună peste vaduri glasul vidrei rătăcind pe sub radini după pradă. E tulbure mereu apa râului şi albia-i plină de atâtea nelegiuri şi mizerii. E răvăşită înfăţişarea ei. Nici susurul albiei nu mai este clar, fermecător. Pocnesc strident în raza soarelui peturile înghesuite în sufletul râului. E trist şi singur şi plânge Motrul, oamenii de lângă el uită să-l  protejeze ca pe cel mai însemnat susţinător al vieţii lor. Prea multă  dizarmonie s-a înstăpânit în jurul său. Ce nevolnicie! Să nu ai grijă de râul care-ţi umple cu viaţă existenţa?