Dileme culturale

Zilele trecute, un coleg trăgea un semnal de alarmă cu privire la scăderea drastică a apetitului cultural al gorjenilor şi, în special, al celor ce aparţin tinerei generaţii. Eu aş merge chiar mai departe şi, generalizând, aş spune că este o problemă care se manifestă la nivel de ţară, iar pentru a ne convinge e suficient să analizăm tirajul revistelor culturale sau numărul vizitatorilor unei librării. Cât de grav este sau cum s-a ajuns aici, sunt deja întrebări ale căror răspunsuri trebuie căutate hăt în anii tranziţiei de după revoluţie când, importând fără discernământ tot ce era „cool” şi „trendy”, am reuşit să distrugem ceea ce era autentic şi valoros.
Iarna trecută, beneficiar fiind al unei burse de studiu undeva într-un mic orăşel din Anglia, am avut surpriza ca într-o liniştită zi de sâmbătă dimineaţa să descopăr că, în alte ţări, lumea încă stă la coadă, şi asta la propriu, dar nu acolo unde ne-am aştepta noi, ci pentru a intra la biblioteca orăşenească sau la muzeu. Şi încă ceva,  la ei, vizitarea muzeelor este gratuită (nu că la noi ar costa cine ştie ce!). Oricum, chiar dacă ar fi intrarea liberă şi la muzeele din România, tot nu s-ar înghesui nimeni.  Aşa că, vom spune, ca de fiecare dată când ceva nu merge bine, „dar de ce nu face nimeni nimic, domnule? Statul ce face?!”. Dar noi ce facem? Câţi dintre noi ştiu, de exemplu, că la câţiva kilometri de Târgu-Jiu, la Curtişoara, într-un ambient deosebit, se găseşte unul dintre cele mai valoroase muzee populare din ţara noastră? Sau câţi am reuşit acum, după renovarea Muzeului Judeţean de Istorie sau a celui de Artă, să le trecem pragul sau să participăm la vreunul din vernisajele sau concertele găzduite aici? Judecând după numărul de vizitatori raportat de aceste instituţii la final de an, cu siguranţă foarte puţini.
Şi totuşi, ne deranjează când tinerii din ziua de azi pot enumera pe nerăsuflate cluburile şi discotecile în vogă, dar au probleme majore în a identifica locaţii precum clădirea Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” sau Şcoala Populară de Artă. Câţi dintre noi însă ne-am însoţit copiii la un spectacol de teatru sau pentru a-şi face abonament la bibliotecă? În schimb, ne aducem aminte perfect  ziua în care i-am dus la magazinul de telefoane mobile, pentru primul abonament, sau la magazinul de electronice pentru un playstation. Românii, şi în particular oltenii, sunt oameni generoşi cărora le place să dăruiască, dar câţi dintre noi le-am făcut cadou odraslelor noastre o carte şi câţi am cedat rugăminţilor acestora şi am înclinat către ceva mult mai lumesc şi „mai fancy”?
În general, românul găseşte că responsabili de pregătirea copiilor lui sunt autorităţile locale, centrale sau care or mai fi ele, şcoala, poliţia, armata, Sfântul Duh,  în nici un caz el. El este contribuabil, merge la vot, dacă are timp, şi asta e tot. În această notă de confuzie, cred că versurile poetului Vasile Militaru sunt mai actuale ca niciodată, dar cine să le audă?
„Pe copil să-l ţii în frâie / De vrei om la toţi să placă / Nu-l lăsa orice să-ngâne, / Nu-l lăsa orice să facă, / Nu-l lăsa după dorirea-i / Unde vrea el să se ducă. / Din acelaşi lemn se scoate / Şi icoana si măciucă.”