Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Şcoala » DIDACTICA Caracteristici esenţiale ale consilierii şcolare

DIDACTICA Caracteristici esenţiale ale consilierii şcolare

Submitted by on 23 March 2017articol citit de 2,198 ori | No Comment

 

 Consilierea este unul dintre cele mai importante instrumente de flexibilizare a factorilor educaţionali, menite să atenueze posibilele dezechilibre, să valorifice potenţe şi să responsabilizeze adaptarea dinamică a adolescenţilor la viaţa şcolară şi ulterior la inserţia lor socială. Problema consilierii şcolare este una considerată de importanţă majoră în ţările dezvoltate, preocupate de dezvoltarea tinerei generaţii. În această etapă istorică, în care rolul şcolii este contestat – consilierea educaţională pare a fi răspunsul pentru multe dileme.

Unii experţi consideră că soluţia crizei şcolii ar sta într-o abordare proactivă a posibilelor probleme cu care actualii elevi, viitorii absolvenţi, se pot confrunta peste câţiva ani. Sociologi, antropologi, istorici, analişti economici, asistenţi sociali – sunt chemaţi sa facă echipă cu specialiştii în consiliere şcolară. Elevul va fi beneficiarul unor programe echilibrate, de prevenire şi de intervenţie a consilierilor şcolari.

În literatura de specialitate, dar chiar şi în documentele oficiale internaţionale referitoare la acreditarea consilierilor şcolari, apar o serie de termeni specifici, care sunt utilizaţi pentru a desemna aceeaşi realitate: consiliere şcolară, consiliere educaţională, orientare şcolară, consilier de orientare şcolară şi profesională.

Consilierea este un proces complex ce cuprinde o arie foarte largă de intervenţii care impun o pregătire profesională de specialitate. Mai specific, termenul de consilierea descrie relaţia interumană de ajutor dintre o persoană specializată, consilierul, şi o altă persoană care solicită asistenţă de specialitate, elevul (Egan, 1990). Relaţia dintre consilier şi persoana consiliată este una de alianţă, de participare şi colaborare reciprocă (Ivey, 1994).

Există mai multe tipuri de consiliere. De exemplu, consilierea educaţională presupune elemente de consiliere vocaţională, suportivă, de dezvoltare personală sau informaţională. Profesorul de şcoală, care poate fi abilitat pentru consiliere educaţională, nu are competenţe pentru  consilierea de criză şi consilierea pastorală. Cel din urmă tip de consiliere este procesul de asistare psihologică realizat de către preot în comunitatea sa religioasă. Consilierea de criză reprezintă un domeniu de intervenţie ce ţine strict de competenţa psihologului. Acest domeniu implică cunoştinţe, metode şi tehnici de intervenţie de specialitate. Un pedagog, un psihopedagog, un asistent social sau sociolog, cu atât mai puţin un profesor, nu posedă competenţele şi expertiza necesare unor astfel de intervenţii.

Încercarea de asistare din partea profesorului-consilier în scopul remedierii unor posibile situaţii de criză psihologică ale unor elevi (ex. stări depresive sau de anxietate, ideaţie suicidară, reacţii de doliu, comportamente compulsive sau obsesive, consum de droguri sau dependenţa de alcool) este deosebit de riscant. În felul acesta, persoana în cauză poate fi privată de dreptul şi şansa de a beneficia de un tratament psihologic şi medical de specialitate. Deasemenea, profesorul-consilier nu are ca obiectiv şi competenţă evaluarea psihologică a elevului.

Scopul fundamental al consilierii educaţionale este asigurarea unei funcţionări optime a individului sau grupului, care se poate atinge prin împlinirea obiectivelor consilierii: promovarea sănătăţii şi a stării de bine, dezvoltare personală, prevenţie.

Sunt cunoscute mai multe tipuri de scopuri:

  1. fundamentale – bazate pe sprijinirea clientului pentru a învăţa:
  • să se accepte aşa cum este;
  • să creadă în posibilitatea schimbării sale evolutive;
  • să abordeze cu luciditate problemele emoţionale;
  • să-şi modifice atitudinile şi comportamentele dezadaptative;
  • să ia decizii şi să îşi asume responsabilităţi;
  • să adopte un stil de viaţă sănătos etc.
  1. formulate de consilier – sunt obiective ale acestuia, ce vizează sprijinul şi ajutorul în următoarele direcţii:
  • realizarea autocunoaşterii şi dezvoltarea stimei de sine;
  • formarea unor abilităţi de relaţionare socială;
  • dezvoltarea unor comportamente adecvate;
  • însuşirea unor tehnici de învăţare eficientă;
  • dezvoltarea capacităţii de perfecţionare a carierei etc.
  1. ale clientului – sunt scopuri formulate de către client, înainte sau chiar în timpul procesului de consiliere, sunt variate în funcţie de fiecare client în parte şi pentru îndeplinirea lor, clientul solicită sprijinul consilierului;
  2. ale părinţilor (sunt valabile doar în cazul clienţilor – copii) părinţii solicită adesea, ajutorul consilierului pentru schimbarea anumitor atitudini sau comportamente ale copiilor lor. Dacă copiii nu au probleme deosebite, majoritatea părinţilor doresc, de la copii lor, rezultate cât mai bune, comportamente cât mai civilizate, aderarea la o carieră de succes etc.

Scopul fundamental al consilierii educaţionale este funcţionarea psihosocială optimă a persoanei/grupului, care poate fi atins prin monitorizarea realizării următoarelor trei obiective ale procesului de consiliere;

  1. promovarea sănătăţii şi a stării de bine : funcţionare optimă – somatic, fiziologic, mental, emoţional, social şi spiritual ;
  2. dezvoltare personală: cunoaştere de sine, imaginea de sine, capacitatea de decizie responsabilă, relaţionare interpersonală armonioasă, controlul stresului, tehnici de învăţare eficiente, atitudini creative, opţiuni vocaţionale realiste ;
  3. prevenţie: a dispoziţiei afective negative, a neîncrederii în sine, a comportamentelor de risc, a conflictelor interpersonale, a dificultăţilor de învăţare, a dezadaptării sociale, a disfuncţiilor psihosomatice, a situaţiilor de criză.

Consilierea psihologică şi educaţională integrează perspectiva umanistă dezvoltată de Carl Rogers (1961) unde problemele psihice nu mai sunt văzute în mod obligatoriu în termenii de tulburare şi deficienţă, ci în parametrii nevoii de autocunoaştere, de întărire a Eului, de dezvoltare personală şi de adaptare.

În acest sens, rolul principal nu îi mai revine doar psihologului văzut ca un superexpert. Succesul consilierii este asigurat de implicarea activă şi responsabilă a ambelor părţi (consilierul şi persoanele consiliate) în realizarea unei alianţe autentice, bazată pe respect şi încredere reciprocă. A ajuta şi a credita persoana ca fiind capabilă să îşi asume propria dezvoltare personală, să prevină diverse tulburări şi disfuncţii, să găsească soluţii la problemele cu care se confruntă, să se simtă bine cu sine, cu ceilalţi şi în lumea în care trăieşte, reprezintă valorile umaniste ale consilierii psihologice.

Definirea consilierii impune accentuarea anumitor caracteristici ce o disting de alte arii de specializare ce implică asistenţa psihologică:

  • prima caracteristică este dată de tipul de persoane cărora li se adresează. Consilierea vizează persoane normale, ce nu prezintă tulburări psihice sau de personalitate, deficite intelectuale sau de altă natură. Consilierea facilitează, prin demersurile pe care le presupune, ca persoana să facă faţă mai eficient stresorilor şi sarcinilor vieţii cotidiene şi astfel să îmbunătăţească viaţa sub aspect calitativ;
  • o a doua caracteristică definitorie pentru consiliere este dată de faptul că asistenţa pe care o oferă utilizează un model educaţional şi unul al dezvoltării şi nu un model clinic şi curativ. Sarcina consilierului este de a învăţa persoana/grupul, strategii noi comportamentale, să îşi valorizeze potenţialul existent, să îşi dezvolte noi resurse adaptative. Consilierea facilitează şi catalizează obţinerea unui nivel optim de funcţionare în lume;
  • o a treia caracteristică a consilierii este preocuparea pentru prevenţia problemelor ce pot împieta dezvoltarea şi funcţionarea armonioasă a persoanei. Strategia de prevenţie constă în identificarea situaţiilor şi grupurilor de risc şi în acţiunea asupra lor înainte ca acestea să aibă un impact negativ şi să declanşeze “crize” personale sau de grup.

Sumarizând caracteristicile prezentate mai sus putem spune că procesul de consiliere pune accentul pe dimensiunea de prevenţie a tulburărilor emoţionale şi comportamentale, pe cea a dezvoltării personale şi a rezolvării de probleme.

Pe aceste dimensiuni, caracteristicile esenţiale ale consilierii şcolare sunt:

  • se adresează persoanelor aflate în diverse stadii ale formării personalităţii;
  • are ca beneficiari persoane aflate în ipostaza de elev, care parcurg experienţe de învăţare;
  • are la bază un model psihoeducaţional al formării şi dezvoltării personalităţii;
  • presupune sprijin şi îndrumare pentru învăţarea unor deprinderi, abilităţi şi competenţe prin care persoana să facă faţă cu succes activităţilor vieţii;
  • are ca scop promovarea unor schimbări evolutive voluntare în atitudinile şi comportamentul oamenilor, în direcţia asumării, de fiecare persoană, a unui mod de viaţă dezirabil social;
  • are un rol preventiv şi de dezvoltare, ea îndrumă şi sprijină persoana pentru a învăţa să prevină eventualele situaţii de criză, în care s-ar putea afla la un moment dat;
  • sarcina consilierului nu este aceea de a instrui, ci, mai degrabă, de a sprijini oamenii să se ajute singuri pentru a-şi rezolva problemele şi a-şi asigura dezvoltarea personalităţii.

În desfăşurarea lui, procesul de consiliere îndeplineşte următoarele caracteristici:

  • confidenţialitatea, ca premisă a inducerii unui real sentiment de siguranţă la nivelul subiectului consiliat;
  • non-judecarea şi ascultarea activă;
  • suportul afectiv;
  • respectul faţă de persoana consiliată;
  • responsabilizarea pentru realizarea obiectivelor fixate în comun.

Consilierea, bazată pe principiul dezvoltării personale a consiliatului are un caracter confidenţial, este o relaţie de sprijin, ajutând persoana consiliată să-şi identifice resursele. Indiferent de tehnicile utilizate, activitatea de consiliere constă în:

  • a nu intra cu “bocancii” în universul interior al consiliatului;
  • a nu prescrie “reţete”;
  • a crea un climat favorabil manifestării autentice a interlocutorului;
  • a vedea dincolo de aparenţe;
  • a facilita, la nivelul clientului, autocunoaşterea, autodefinirea, autoevaluarea şi formarea abilităţilor de comunicare;
  • a ajuta consiliatul să-şi conceapă propriul scenariu, propriile strategii acţionale şi propriile opţiuni, în conformitate cu resursele sale reale, manifeste sau latente, în conformitate cu resorturile motivaţionale de care dispune.

Un alt aspect intrinsic activităţii de consiliere este cel de inducere a schimbărilor, caz în care profesorul-consilier va accentua necesitatea parcurgerii integrale a următorilor paşi o identificarea a problemei, culegerea de informaţii, analiza a datelor, reformularea problemei, din perspectiva resurselor clientului, identificarea variantelor acţionale şi luarea deciziilor,  transpunerea faptică a strategiilor de schimbare, evaluarea în progres şi în proces a rezultatelor.

Pe parcursul consilierii, un psiholog interpretează limbajul nonverbal şi limbajul paraverbal. Ce-ar mai trebui să observe un psiholog?

  • modul în care interlocutorii îl privesc sau îi evită privirea;
  • expresia facială a interlocutorului, dar mai ales schimbările acestei expresii;
  • stilul în care interlocutorul se prezintă;
  • constantele din cadrul comunicării paraverbale a interlocutorului.

Consilierea psihopedagogică are două dimensiuni esenţiale:

  1. dimensiunea psihologică – se referă la sprijinul, ajutorul şi îndrumarea acordate oamenilor pentru funcţionarea adaptativ – integrativă a personalităţii;
  2. dimensiunea pedagogică/educaţională – ce vizează provocarea unor schimbări voluntare în cogniţiile, atitudinile şi comportamentele oamenilor prin antrenarea lor în activităţi emoţional – formative.

Necesitatea consilierii (din limba engleză: guidance, advice) psihologice şi educaţionale s-a conturat la începutul secolului XX, mai întâi în S.U.A. Apariţia acestui tip de activitate a fost generată de necesitatea orientării şi selecţiei profesionale. Începând cu deceniul al cincilea al secolului XX, consilierea este recunoscută ca profesie. Concomitent, în aceeaşi perioadă, au apărut mai multe teorii care aveau ca prim obiectiv definirea şi fundamentarea principalelor repere din cadrul activităţii de consiliere.

Se poate considera că specificitatea activităţii de consiliere constă, la modul cumulativ, în găsirea de alternative, sprijinirea în identificarea obiectivelor şi furnizarea de informaţii referitoare la particularităţile elevilor. Consilierea psihologică şi educaţională reprezintă: tehnică de informare şi de evaluare – un mijloc de a modifica în sens pozitiv comportamentul subiecţilor; o experienţă de comunicare – o căutare comună a sensului vieţii. Altfel spus, consilierea reprezintă, în mod simultan, relaţie umană – o formă specifică de comunicare, formă care implică ascultarea, o activitate care are ca scop prevenirea/ameliorarea/gestionarea situaţiilor de criză, o  formă confidenţială de a acorda ajutor, o activitate realizată de specialişti.

Consilierea este o intervenţie care schimbă în bine viaţa omului şi îl ajută pe acesta să depăşească situaţiile de criză, să se dezvolte personal şi profesional, să fie folositor sieşi, semenilor să şi comunităţii sociale din care face parte. Consilierea ajută societatea să performeze, să evolueze!

 

Prof. Andreea MITESCU,

consilier şcolar, CJRAE Gorj/Liceu Energetic Târgu-Jiu

 

 

Comments are closed.