În ultimii ani autoritățile gorjene fac eforturi considerabile pentru promovarea acestor meleaguri din punct de vedere turistic și cultural. Deși este prezentă la fiecare pas, istoria acestor meleaguri joacă doar un loc secundar în aceste manifestări, o mare pierdere din toate punctele de vedere. Cu siguranţă, istoria ultimelor decenii poate să joace un rol foarte important într-o prezentare amplă şi obiectivă a trecutului.
Dacă despre trecutul îndepărtat al Gorjului găsim foarte multe informaţii publicate în ultimii ani, perioada de după 1945 este destul de săracă în suport istoriografic şi adesea, foarte controversată. Pentru gorjeni este o epocă foarte importantă, perioadă care a continuat progresele anterioare dar a adăugat şi lucruri noi, uneori cu foarte multe suferinţe.
Moştenire grea
Vă mai aduceţi aminte despre sărăcia proverbială a Gorjului, se spunea că dacă vrei să laşi un câine să moară de foame este de ajuns să îi dai drumul în judeţul nostru. La momentul perioadei interbelice, gorjenii îşi căutau locuri de muncă prin ţară deoarece oferta din zonă era foarte săracă, Uzina de la Sadu, Topitoria de cânepă de la Vădeni, fabricile de tutun, cărămidă şi marmeladă constituiau practice singurele urme de industrie. De aici s-a pornit la industrializarea forţată a Gorjului care în 1989 constituia una din citadelele industriei româneşti.
Până în anii regimului comunist, industria extractivă de petrol şi gaze-unde va excela Gorjul după 1950-era practic simbolică, meritorii fiind încercările de valorificare a petrolului şi cărbunelui făcute de oameni de afaceri gorjeni: Văcărescu, Carabatescu, Tătărescu, Dincă Schileru, Neamţu ş.a. Fără investiţii majore, aceste încercări industriale nu au dat roade până când statul nu s-a hotărât să dea bani în această direcţie. Din acel moment economia Gorjului a început să conteze la nivel naţional.
Puterea populară
Primele luni după 23 august 1944 au fost extrem de încordate mai ales după ce inclusive regele Mihai I s-a aflat în Gorj în casele colonelului Petrescu de la Dobriţa. La Târgu-Jiu, aflăm dintr-un ziar “Scânteia” din octombrie 1944, lucrurile nu erau încă lămurite: “Conducătorii oraşului şi judeţului Gorj văzând că în ziua precedentă o mulţime de muncitori şi ţărani au eşit înaintea armatei roşii, s-au gândit că entuziasmul urmaşilor lui Tudor Vladimirescu trebuie curmat. A doua zi luni 11 septembrie patrule puternice de soldaţi conduse de ofiţeri, circulau prin oraş alungând şi arestând cetăţeni paşnici”.
La 3 martie 1945 a fost luată cu asalt Prefectura Gorj fiind înlăturat prefectul Gr. Covrig, colonel în Armata Română. Va prelua funcţia profesorul Ion Modoran iar apoi profesorul Alexandru Crăciunescu. La alegerile din 19 octombrie 1946 au obţinut mandate de deputaţi de Gorj: învăţătorul Constantin Cheată-PCR, învăţătorul Constantin Buzuloiu-PSD, Alexandru Tătărăscu-PNL Tătărăscu, Ion Isac-PNŢ Anton Alexandrescu, Grigore Geamănu-Frontul Plugarilor. Mai reţinem că şi Aristică Schileru a obţinut un mandate din partea PNŢ Maniu dar a renunţat la el pe fondul scandalului legat de fraudarea alegerilor de către comunişti şi aliaţii lor.
Reforma agrară comunistă
În iarna dintre 1944 şi 1945, ţăranii şi foştii argaţi de pe moşiile private au trecut la împărţirea acestor proprietăţi, cele mai multe fiind grupate în zonele Peşteana-Bâlteni, Broşteni, Roşia Jiu, Corneşti şi Dobriţa. În foarte scurtă vreme şi-au pierdut proprietăţile funciare personaje cunoscute în epocă ca Tătărescu, Albulescu, Cuţui, Calotescu, Voiculescu, Neamţu ş.a.
În luna martie 1945 a avut loc reforma agrară. La nivelul Gorjului, conform cifrelor oficiale, au fost împroprietărite 7524 de familii cu o suprafaţă de 8105 hectare, de unde se vede că decizia statului comunist nu a avut scopul de a îmbunătăţi viaţa celor mulţi, ci de a distruge proprietatea privată. Reţinem că în 1949 toate proprietăţile care mai rămăseseră cu stăpân privat au fost trecute la stat. Tot acum apar primele forme de organizare agricolă după model sovietic la Corneşti, Dobriţa, Peşteana, Plopşoru, Curtişoara şi Bâlteni. (Va urma)
