Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Pierduţi în raiul Munţilor Piatra Cloşani

Pierduţi în raiul Munţilor Piatra Cloşani

Submitted by on 7 January 2015articol citit de 1,528 ori | One Comment

Noiembrie se pregăteşte de drum cu toamnă cu tot, lăsând vântul să zgâlţâie de frig pădurile, munţii, izvoarele. Revenim la Apa Neagră, aproape de mestecenii încununaţi de frunze galbene, ca nişte perdele aprinse în marginile pădurii de fag din coastă. Urcăm pe firul Motrului în sus prin satele aşezate la brâu de deal şi umbră de munte. Prin Padeş, Văieni, Călugăreni, Orzeşti, Motru Sec şi Cloşani, până sub pleoapa pădurilor înfrigurate.

Anotimpul alb plutește peste case

Anotimpul alb plutește peste case

Munţii Vâlcanului îşi coboară pereţii prăpăstioşi în maluri de râu argintiu. Apa susură sub cuşmele steiurilor austere. Spre apus, se conturează culmile ondulate dar mai puţin zimţate ale Munţilor Piatra Cloşani, ce se arată ca două pălării cuminţi uitate de mii de ani aici, între umeri de stâncă şi vuiet de ape. Sub cerul albastru al toamnei, coama acestor munţi seamănă cu spinarea unui dromader îngenuncheat să veşnicească lângă cântecele Motrului. Aici, în preajma frumuseţii de poveste a satului Cloşani, cu locuri încărcate de istorie şi fapte adormite în foşnet de hrisov. Se mai găsesc şi azi mărturii despre Tudor Vladimirescu, cu întâmplări din vremea vătăşiei plaiului, la fruntarii de imperiu, pe la anul 1820. Mai de vale, în Câmpia Padeşului, afli meterezele unde Domnul Tudor citea Proclamaţia către ţară, în ianuarie 1821. Amintirea Slugerului dăinuie apoi în file de carte, dar şi în blazonul morilor înşirate până odinioară pe cursul viforos al ierugilor din sat. Localnicii îţi povestesc cu mândrie despre fapte petrecute în vremea lui Tudor şi cred că munţii din preajmă sunt ca o heraldică a ţinutului.

În așteptarea iernii

Vrei să pătrunzi în altarul lor? Potriveşte-ţi anotimpul şi alege cu prudenţă urcuşul spre vârfuri şi zări. Poţi să încerci cărăruia de pe costişă, printre uluci de piatră sură până-n şaua din Măgură, şi ajungi deasupra satului. Ori mergi pe Motrişor, să ajungi la Izvorăle şi de acolo, ocolind stâncării şi mărăcinişuri pe piept de munte, mereu mai sus, spre vârfuri. Semeţia şi înfăţişarea distinctă a acestor munţi pot fi admirate de la mare depărtare, de pe plai de Parâng, din dealurile Cărbuneştilor, ori din Bujorăscu. Pe oglinda zării ţi se arată priveliştea munţilor Piatra Cloşani. Pălăria lor uriaşă se dezvăluie dincolo de zarişte şi atrage privirea trecătorului prin farmecul peisajului.
Drumeţul pătrunde în rezervaţia plină de mistere. Bătătorind poteci umblate doar de paşii sălbăticiunilor, te vei agăţa încet-încet de tâmpla muntelui plin de atâtea minuni ale naturii. Întâlneşti aici arbuşti protejaţi şi ierburi tămăduitoare. Poţi să explorezi aceşti munţi tot anul, mai puţin peste iarnă, culegând din generozitatea lor adevărate comori. Eşti pe drumul sălaşelor, acele conace la care se-ntorc ţăranii primăvara, să-şi rânduiască rosturile ţarinii. Treci aproape de conacul lui Toi, din Motru Sec, cel mai cunoscut vărnicer din zonă. Urmezi Valea Izvorăle până la desişul arboretului din Preluci şi de acolo, prin pădurice, până în rariştea cu brazi din faţa golului alpin.
Vei trăi clipe de rară încântare în mirajul acestor munţi. Păşeşti printre flori de piatră, lapiezuri şi galerii ciudate, sari peste ogaşe repezi, brâne, praguri şi săritori sculptate de apă în duritatea pietrei. Străbaţi locuri prin care cu milioane de ani în urmă, valurile aprige ale Mării Tethys şlefuiau şisturile şi calcarele jurasice, să lase împrejurimilor văi spectaculoase, doline, uvale, avene, ponoare, sohodoale şi peşteri. În pântecele de calcare ale versantului estic vei întâlni Peştera Cloşani, una dintre cele mai frumoase din România.
Dar muntele îşi are fascinaţia lui. Privirea îţi este aţintită spre creastă. Treci de ultimele pâlcuri de brazi, peste tufişuri de jnepeni scunzi, asaltezi panta şănţuită de şiroiri să te înstăpâneşti pe prima claie de piatră a muntelui-pălărie. Eşti pe Piatra Mare, la 1 421 metri altitudine. La o singură pâlpâire de rază, spre apus, răsare o altă claie. Este vârful Piatra Mică. Are numai 1 163 metri peste creştetul mării!
Ochii dornici de întâlniri mirabile şi imagini inedite caută în vastitatea panoramei repere şi frumuseţi noi. Vârfurile cu ţinută policromă, cu îmbinări armonioase între culorile sure ale stâncilor, verdele şi maroniul ierburilor, cu albastrul azurului, veghează ca nişte turnuri singuratice deschiderea reliefului. Sub ele se lasă pereţii stâncoşi, hăurile şi genunile, prăpăstiile şi ruperile hilare de stânci, peste care doar vulturii, ulii şi şoimii găsesc loc prietenos.
Suntem pe linia imaginară a Paralelei 45. Jos, pe vale, satul se pregăteşte de iarnă. La Cloşani, pădurea cade pe case. În sobe arde focul. În sufletul copilei se urzeşte o frumoasă poveste de viaţă. Adriana îşi scrie gândurile. Mâine, acestea vor fi frumoase amintiri!

One Comment »